bughi mambo rag

Fragmente din Memoriile lui Bartolomeu Anania

Posted on: 18 martie 2010

IPS Bartolomeu/Valeriu Anania implineste azi 89 de ani. O fi cel ma batran scriitor roman in viata sau sunt altii peste 90 ? Cum la varsta asta “La multi ani” nu e neaparat o urare de bine, ii doresc doar sanatate, putere, minte limpede, voie buna si cat mai putine atacuri ca cele recente din Evenimentul Zilei.

Pana ma invrednicesc sa termin recenzia inceputa aici, iata cateva fragmente:

Celula in care am stat, singur, cateva zile, avea ciment pe jos, un pat de fier, cazon, un scaun si o alta pacoste, plosnitele. Se vedeau si ziua, cu zecile, plimbandu-se pe peretii murdari, iesite din crapaturile largi, dar noaptea se lasau flamande si-mi napadeau patul si trupul, catifelate, fine, cu umblete nuantate, facandu-se simtite doar in secunda cand intepau. Celula era luminata noaptea de un bec slab si murdar, deasupra usii, si puteam sa urmaresc invazia plosnitelor care se coborau pe pereti si misunau pe podeaua de ciment, nazuind catre patul de care nu s-a putut prinde nici o secunda de somn. M-am batut cat am putut, am strivit cate am fost in stare, cu palmele si picioarele, facusem podeaua si peretii numai fasii de sange si umplusem aerul cu putoare. Gardianul din schimbul de dimineata a vazut spectacolul si m-a injurat, dar cel din schimbul de seara s-a milostivit si mi-a adus un bidon mare cu petrol pe care l-am turnat pe podeaua de ciment, facand o balta din perete in perete. Am tras patul in mijlocul celulei, cu picioarele lui de fier izolate in baia de petrol si-mi nadajduiam o noapte de odihna, cand mi-a fost dat sa vad ce n-as fi gandit: dupa mai multe tentative de asalt la podea,  plosnitele se ridicau pe tavan, deasupra patului, si se aruncau pe mine, ca o ploaie fetida… Am inceput sa rad ca un prost, de unul singur[...].

 

Printre putinii credinciosi de peste saptamana se ivise si o tanara doamna, placuta la chip, blonda, cu ochi albastri, imbracata totdeauna corect. Intra in biserica, [...] isi punea genunchii pe lespedea goala, de piatra  si ramanea asa in tot timpul slujbei, un ceas si doua, cu ochii in altar, fara sa se miste. Devenise o prezenta obisnuita, o vedeam zilnic si uneori ma intrebam  ce anume dureri ii vor fi bantuind sufletul, de’ncearca izbavire in atata rugaciune si ingenunchere.

[...] Ma intorceam pe o straduta slab luminata, cand m-am intalnit cu tanara doamna. Parea ca ma asteapta. Mi-a zis buna seara,  a intrat cu destula finete intr-o conversatie de ordin foarte general, apoi s-a schimbat la fata si a izbucnit intr-o foarte patetica, aproape tragica, marturisire amoroasa. Am incremenit. Nici nu ma uitam imprejur, de teama sa nu ma vada, sa n-o auda cineva. Vorbele cadeau clocotitoare, ochii ii straluceau in lacrimi. Mi-am ingaimat pana la urma uimirea ca pe toate acestea le aud de la o fiinta  cu atata evlavie si putere de rugaciune si am aflat  ca de mai multe saptamani  i se ruga fierbinte lui Dumnezeu, si cu sinceritate, sa-i daruiasca o singura zi sau un singur ceas cu necunoscutul calugar de la strana. Mi-am simtit obrazul mangaiat de o mana tremuranda si am fugit pe strada goala, naucit, spre poarta manastirii. De atunci nu am mai vazut-o.

 

Lung e drumul Clujului, lunga era si Calea Motilor prin care eu, calugarul Vartolomeu, intram in plina aventura, inchinat cu desavarsire unor evenimente care ma solicitau. [...] De cum am ajuns, mi-am dat jos rasa si dulama, am imbracat o bluza de sport, mi-am ras barba si mustata, Suciu mi-a retezat parul, in care am ales o carare pe stanga si un zbenghi pe spranceana dreapta. Ma uitam in oglinda si ma gandeam cand anume ma travestisem: acum, sau mai demult, la manastirea Antim ? Odata cu tinuta civila mi se schimbasera parca si miscarile, mergeam altfel, mai degajat. Tineam cu usurinta mainile in buzunarele pantalonilor.

[...]

Una din principalele mele griji era sa fiu la curent cu spiritul maselor studentesti [...]. asa se face ca am iesit odata, impreuna cu el [Suciu], la un sondaj direct si am intrat intr-o berarie, la subsol, plina de studenti si de halbe. M-am amestecat printre ei, la o masa, am comandat bere,  Suciu m-a prezentat ca pe un Ionescu, prieten de-al lui, student la Bucuresti. De la bun inceput mi-am dat seama ca se vorbea numai de greva, de aspectele ei recente si de “Parintele”. Nu mi se mai rostea numele, mi se spunea simplu “Parintele”. [...] “Parintele” capatase proportii fantastice, faptul ca era si nu era prezent ii daduse o aureola de mit; toata Politia si Siguranta il cautau si nu-l aflau, dar cuvantul lui aparea zilnic, nu se stie de unde, sub iscalitura proprie; [...]  Ascultam sceptic, ma gandeam, amuzat, la Zalmoxis al lui Blaga , am indraznit sa iau cuvantul si sa-mi temperez interlocutorii in sensul ca am auzit si eu cate ceva despre acest “parinte” prin alte parti, ca e un om aproape comun, dar inzestrat cu darul pozei si al imposturii, ca de ce nu-si vede el de cadelnita si o face la Cluj pe Popa Sapca… Cred ca m-am intins cam mult si am apasat prea tare pe unele calificative, caci cei din preajma se incruntau, isi faceau semne din ochi, vadit se intaratasera, asa incat Suciu, care ma tot lovise cu picorul pe sub masa,  m-a luat de mana si m-a scos repede afara, ca sa scap nebatut.

[...]

M-am hotarat sa prezidez sedinta, aruncand in balanta ultimul risc si ultima expresie a aventurii.

[...] La un colt de strada l-am zarit pe comisarul Maldarescu, din Serviciul de Siguranta al Chesturii de Politie, fumand si asteptand, probabil, pe cineva. M-a scormonit un demon,  am scos o tigara si i-am cerut voie comisarului s-o aprind. M-a servit cu indiferenta, parca usor plictisit. La Universitate, in cabinetul conspirativ al profesorului Traian Pop, ma astepta Nelu Racolta si peruchierul sef al Operei, care-mi confectionase, dupa fotografie, o barba si o mustata false. In numai cateva minute eram altul – adica eu, “parintele”; peruchierul imi facea ultimele retusuri, din foarfeca si creion gumat, in timp ce Suciu desfacea pachetul si imi pregatea dulama. apoi am ramas numai cu el si urmaream, prin fereastra, ce se intampla in strada, dincolo de care era Colegiul Academic. [...] Un cordon de politie  barase trecerea spre intrarea in Colegiu [...]. Un curier imi anunta ultimul plan al Politiei: daca apare Anania, , sa fie lasat sa conduca sedinta, sa se vada ce hotarari se iau si sa fie arestat la iesire. Perfect, mi-am zis [...]

Cu un minut inainte de ora fixata, mi-am pus dosarul cu hartii sub brat si am coborat scara, la capatul careia ma astepta, fericit, Bimbo cu o echipa de zdrahoni. [...] Bimbo a facut din baietii lui un dreptunghi, pe mine m-a pus in mijloc, el s-a asezat in frunte, si asa am trecut  printre politistii si agentii care se uitau lung si nu le prea venea sa creada.

[...] O ultima intrebare, un vot unanim, prin aclamatii, cateva noi recomandari si indemnuri la ordine, l-am rugat pe Muresan sa inchida sedinta si am plecat, in aplauze si ovatii. Cand o parte dintre membrii Comitetului au ajuns dupa mine,  in spatele scenei, n-au mai vazut decat un ins in bluza de sport care-si alegea o carare in par, la oglinda, si se freca pe obraji cu vaselina. [...] Din sala rabufnea imnul de incheiere Gaudeamus igitur,  agentii sedeau coarda – gata, se termina acum ! -  din curtea colegiului iesea, pedaland incet, fara graba, si trecea printre ei un ins oarecare, cu tigara in coltul gurii.  De abia pe calea Motilor am inceput sa man cu mare viteza.

Se zice ca agentii au strecurat om cu om, la iesire, pana la ultimul, apoi au navalit in cladire si au scotocit prin toate ungherele – au deschis si cazanul de la calorifer – dar nu s-au dumerit niciodata cum de-l vazusera pe calugarul Anania intrand si nu-l mai vazusera iesind. Deveneam si pentru ei un mit.

Si daca mai doriti, gasiti alte fragmente, despre viata de inchisoare, in Evenimentul Zilei, care pe vremea aia nu ii devenise inca ostil.

9 Răspunsuri to "Fragmente din Memoriile lui Bartolomeu Anania"

“Nelu Racolta”…nu stiti e vorba de Racolta Ioan stabilit ulterior in Beius ?

Daca da ,era vorba de bunicul meu.Pacat ca nu am apucat sa povestim despre acele vremuri.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

In carte sunt pomeniti doi frati gemeni, Nelu si Sandu Racolta, care in ’46 erau studenti in anul II la Medicina, colegi de an si prieteni cu Bartolomeu Anania. Deci daca bunicul dv. a avut un frate geaman el e, daca nu, e doar coincidenta de nume.

Da, a avut un frate geaman care a ajuns solist la opera din Cj.
Se pare ca despre ei este vorba.
Voi cumpara si eu cartea.Sunt foarte curios sa aflu ce mai scrie despre ei si nu numai.

Cartea se poate comanda si online pe site-ul editurii aici – pana atunci, pentru a va domoli un pic (sau poate incita?) curiozitatea, iata fragmentul unde e prima data vorba de ei:

Inca de la Sibiu ma imprietenisem cu clujenii Nelu si Sandu Racolta, gemeni, talentati la muzica, colegi de an cu mine la Medicina, si ne inteleseseram ca de indata ce Universitatea se va intoarce la Cluj sa locuiesc si sa mananc la ei. Tatal lor era intendent la Administratia Financiara si avea pentru copiii lui o camera potrivita, cu fereastra la strada, unde a pus un pat si pentru mine. Fratii Racolta erau greco-catolici, eu eram ortodox, si ne-am inteles sa ne rugam in cel mai adevarat spirit ecumenic, fiecare la crucifixul si la icoana lui. Doamna Racolta gatea bine, mancam toti in bucatarie. Ne pregateam temeinic examenele restante; fiecare citea pentru el, apoi aveam o sedinta cu “intrebari-incuietoare”.
[...]
Fratii Racolta cantau frumos la vioara (pentru un ban, dadeau chiar si “concerte” la un cinematograf, in pauza) [...]

Se pare ca erau prietenii lui cei mai buni din perioada studentiei clujene, caci dupa greva, cand trebuie sa fuga din Cluj si se ascunde undeva in munti, la un pustnic, ca sa nu fie arestat, ei sunt singurii din Cluj cu care tine legatura, care stiu unde e.

Va multumesc mult …Abia astept sa o citesc… o voi comanda azi.

ei, se pare ca blogurile au si alta functie decat cea decretata de unii. felicitari, @bmr!

Acum cu siguranta vor depana amintiri din tinerete.
Odihneasca-se in pace !

[...] cărţii, pentru că a scris la vremea respectivă bughi aici, dând şi destul citate în însemnarea următoare. Este evident, aşa cum remarcau şi alţii, că această primă bucată e densă ca un roman de [...]

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
martie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: