Totusi nu va grabiti sa ma injurati.

Mai bine recititi primul paragraf.

In forma originala…

Trebuie să recunosc foarte sincer şi fără ocolişuri care să îndulcească situaţia: nu sunt un fan al poeziei lui Mihai Eminescu. Poate că sună inadecvat sau neserios. Să încerc s-o spun altfel, atrăgând asupra mea mânia generală: poezia lui Mihai Eminescu mă lasă rece. Mai rece decât poezia predecesorilor săi înşiraţi în Epigonii. Nu cred că Eminescu este poetul nostru naţional şi universal.

(Răzvan Rădulescu,  “Eminescu văzut de departe”, text apărut în Dilema nr.  265, 27 februarie – 5 martie 1998, număr ce a avut ca temă “Eminescu“)

Ei ?

Ca sa va amintesc si ce reactii a generat numarul respectiv de Dilema, e suficient sa enumar cateva titluri dintre cele stranse de Cezar Paul Badescu in volumul “Cazul Eminescu“:  “Atac stupid contra lui Eminescu”, “Atentat  la  statuia  poetului  naţional”, “Nulităţi  şi  trădători”, “O mizerie morală colectivă”, “Suflete  râioase”, “Iar veniră detractorii?”

Toate acele epitete fiind aplicate participantilor la numarul cel exploziv al Dilemei, printre care Mircea Cartarescu insusi si cativa dintre “discipolii” lui de la Cenaclul Litere: Razvan Radulescu, T.O. Bobe, Cezar Paul Badescu -  atunci in 1998 total necunoscuti, acum scriitori apreciati (inclusiv de catre unii dintre voi).

—————-

Pana aici am scris in iunie; am renuntat sa-l termin si sa-l public cand am realizat ca a doua zi era ziua lui luciat – nu se cadea sa o necajesc chiar de ziua ei. Apoi am uitat. Mi-am adus aminte acum, cand Cartarescu a fost pomenit pe doua bloguri-prietene, la capricorn si la zum.

Ok, am exagerat. E adevarat ca nu sunt un fan al prozei lui Mircea Cărtărescu dar nu e adevarat ca proza lui Mircea Cărtărescu mă lasă rece - nu intotdeauna. Parerea mea despre Orbitor I (Aripa stanga) e destul de asemanatoare cu a lui dreamingjewel (“Magie in cioburi”) iar Nostalgia mi-a placut mai mult.  Celelalte volume din Orbitor tot nu le-am citit…

Voiam numai sa semnalez  primejdia unui anumit mod de raportare la Cartarescu – citez din postul lui capricornk13 care m-a starnit sa scriu atunci in iunie:

Iată cât chin, ceva mai departe, continuă să-l pârjolească pe MC, din pricina loviturilor pe care le primeşte O3.  Mă întreb ce vor simţi cei care au scris toate cele când citesc acest Jurnal…şi mi-e tare teamă că numai satisfacţia de a-şi fi obţinut scopul mârşav sau cea de a fi “avut dreptate” în cazurile benigne.  “Eu am spus ce cred” se vor mândri ei.  Mândriţi-vă, dragilor, trăiţi-vă vieţile de insectă şi speraţi în continuare că aripile fluturelui care aţi putea deveni mai trăiesc în voi.  Dacă nu ştiţi cum arată, există nişte pagini ale lui Mircea Cărtărescu ce vă pot ilumina.  Poate e timpul să le mai citiţi o dată…

“Încă mă gândesc la cei care mi-au batjocorit cartea, deşi ştiu că n-are sens.  E în subconştient.  N-am dormit nopţile astea, m-am tot gândit.  E inuman să suferi atât.  De parcă fiica mea ar fi fost violată.”

Foarte probabil ca Mircea Cartarescu va fi fost criticat si de catre unii cu agenda, situati in tabere politice sau culturale opuse sau iritati de notorietatea lui, care il refuza by default si care i-au citit cartea cu dorinta de a i-o face praf.  Am vazut fenomenul in blogosfera si nu exclud posibilitatea sa se petreaca si la case mai mari. Dar… a stigmatiza la modul general criticile (negative), a percepe obiectiile drept “batjocuri”,  ”lovituri”, “violuri” e cea mai nesanatoasa atitudine posibila fata de critica !

Pentru o atmosfera literara sanatoasa si respirabila e esential ca nimeni sa nu fie intangibil, sacrosanct, ca admiratia sa nu devina obligatie. E ok, nu e nici o crima sau impietate ca lui Razvan Radulescu sa NU ii placa Eminescu, lui Eugen Ionescu, Arghezi, lui Nabokov, Dostoievski, lui luciat, Hesse si mie, uneori, Cartarescu. Va rog, pentru binele lui si al nostru si al literaturii, nu-l cocotati pe Cartarescu pe soclul ala de unde tocmai l-ati dat jos pe Eminescu !

Nu am o parere proasta despre fostul rege, poate chiar am pe undeva o doza de simpatie pentru el. Nu am motive sa ma indoiesc ca a fost si e un om cumsecade; ca a fost un om cu convingeri democratice intr-o vreme cand convingerile democratice erau o raritate, mai ales in randul tineretului; ca i s-a pus in spinare, fara sa o fi cerut, la o varsta prea frageda, o povara prea grea pentru el (e un exemplu bun pt de ce nu e regalitatea o idee buna). Ca a trait evenimente importante si in unele a fost personaj principal (23 august).

La urma urmei, a fost un om destul de obisnuit pus intr-o situatie foarte neobisnuita. Un om relativ bun dar relativ slab (dar cu unele pusee de energie). Un om sub vremuri, nu un om care isi pune pecetea asupra vremurilor (ex: Alexandru cel Mare sau Napoleon, aflati la putere cam la aceeasi varsta).

A facut figuratie intai pe langa Antonescu & legionari, apoi (cativa ani) pe langa Antonescu singur, apoi cand se vedea ca Hitler pierdea si rusii intrau in tara si-a adunat energia si l-a inlaturat pe Antonescu dar am cazut din lac in put, tara a fost ocupata de armata rusa, a fost decorat de Stalin… si-a mai adunat o data energia si i-a infruntat si pe rusi si ai lor, prin greva regala, dar de data asta zadarnic, tara era in puterea URSS… asa ca s-a resemnat si a facut figuratie si pe langa comunisti, a acceptat guvernul Groza, a asistat pasiv, dezarmat, la tranzitia treptata spre comunism (cand a fost arestat Maniu, de ex, regele era inca pe tron), asta pana cand rusii s-au debarasat (si) de el, cand a abdicat in conditiile lor si in schimb l-au lasat sa plece nevatamat…

Despre abdicarea lui, cum spuneam in postarea precedenta (ma autocitez), am gasit in multe locuri repetat (in presa, parca, nu mai stiu daca si in documente mai serioase) cum ca regele Mihai ar fi abdicat cu pistolul la tampla, pistol pus la tampla lui de Petru Groza; de la inceput informatia mi s-a parut f. dubioasa, pentru ca Petru Groza era un “tovaras de drum”, un oportunist, un “boier rosu”, ok, dar un un om de moda veche, nicidecum un dur, un om care sa puna cuiva – si mai ales regelui – pistolul la tampla. Recent am dat pe net peste un document (parca un interviu al regelui) din care reiesea ca intuitia mea nu ma inselase: de fapt, zicea acolo, parca, dupa ce regele acceptase abdicarea, Petru Groza le spusese lui si/sau reginei mame ca avea pistol in buzunar, ca nu voia sa pateasca si el ca Antonescu.  Bine, chestia cu pistolul la tampla, falsa propriu-zis, e pe undeva adevarata in fond, in sensul ca regele a abdicat silit; dar nici Cuza nici Carol al II-lea, tatal sau, n-au abdicat de buna voie…

Beranger mi-a zis, in discutia aceea de la Ionuca, care a generat postul precedent:

Ştiu povestea cu pistolul lui Groza («Maiestate, n-am vrut să împărtăşesc soarta mareşalului Antonescu»). Ce nu este nici acum clar este dacă într-adevăr MS Regele a fost ameninţat cu uciderea celor 1000 de studenţi simpatizanţi PNŢ. Mi se pare implauzibil şi inutil. Regele observase de pildă că se schimbase garda la palat ş.c.l., iar pe de altă parte, beciurile Ministerului de Interne nu erau Katyn. Mai mult, cartea lui Mark László-Herbert, «Abdicarea regelui Mihai. Documente diplomatice inedite» (Humanitas, 2010), nu pare a prezenta referiri la această ameninţare. S-au vehiculat extrem de multe informaţii în epocă, înainte şi după abdicare (majoritatea fiind ruşinoase pentru guvernele occidentale, în special pt. cele britanic şi elveţian), dar nimic despre mia de studenţi. Versiunea a apărut la zeci de ani de la evenimente. Stau şi mă înteb dacă MS Regele mai ţine minte cu adevărat scena, sau dacă nu cumva a exagerat în interpretarea unei ameninţări voalate de genul «Maiestate, nu uitaţi că avem un număr de studenţi arestaţi…».

Si mie afirmatia aceea mi se paruse de la inceput suspecta, desi de data asta e vorba de o afirmatie reala a regelui. Petru Groza clar nu era omul care sa zica asa ceva (din motivele de mai sus). Gheorghiu-Dej era poate omul care sa o faca (nu prea avea scrupule, l-a ucis si pe Patrascanu), dar nu era omul care sa o spuna – nu in contextul ala, in fata cuiva care in cateva zile va fi in vest; in plus, n-avea nici interesul sa-i provoace lui Petru Groza o criza de constiinta. Despre atitudinea lui Petru Groza fata de studenti e relevanta marturia mitropolitului Bartolomeu Anania, pe atunci conducatorul grevei studentesti de la Cluj din 1946, care trimite o delegatie de studenti la Petru Groza, ca sa obtina eliberarea unor colegi arestati:

Petru Groza ii primise cu bunavointa, le fagaduise sprijinul,  dar tot ce putuse face a fost sa obtina permisiunea lui Teohari Georgescu ca delegatii nostri  sa-i viziteze pe arestati  si sa le dea ceva de mancare si tigari.

Asa ca ipoteza lui Beranger cu amenintarea voalata, aluziva, mi se pare si mie verosimila.

Revenind in zilele noastre si la acel eveniment din Parlament: regele s-a lasat primit in ctitoria lui Ceausescu de reprezentantii PSD iar fiica sa si ginerele sau au luat loc exact langa Iliescu – tocmai cel/cei care il oprisera candva sa vina in tara. Banuiesc ca a fost o manevra electorala a PNL-ului de a mai “spala” PSD-ul, de a il face mai palatabil pentru electoratul sau de dreapta; iar regele le-a facut (poate inconstient) jocul. Lucrul nu e pana la urma surprinzator din partea celui care, acum peste 60 de ani, deschidea lucrarile primului parlament cripto-comunist, rezultat din alegeri grosolan falsificate. De unde rezulta ca, acum ca si atunci, regele Mihai, oricat de bine intentionat, in nici un caz nu poate fi considerat un garant al stabilitatii, democratiei, asanarii vietii politice, cata vreme, in trecut ca si in prezent, forte mai puternice au facut  (majoritatea timpului) ce au vrut cu el.

PS: una dintre fiicele mai mici ale regelui (singura care afaik n-a fost prezenta la aniversarea sa) are blog:  foloseste (si) in blogosfera numele Sophie de Roumanie dar scrie numai despre…  Bretagne (eu cel putin n-am gasit pe blogul ei nimic despre Romania).

Beranger, vorbesti de stanga, dar constat ca sunt mai de stanga eu decat tine, eu care ma consider de centru, pentru ca pana la un punct sunt de stanga dar de la un punct incolo sunt de dreapta, pentru ca inima mi-e la locul ei in stanga dar… am peste 30 si am si minte , pentru ca imi trezesc aceeasi reactie alergica si Ernu & co de la Critic Atac si conservatorismul lui Patapievici.

Dupa cum bine zici tu insuti, stanga era, la inceputurile ei prebolsevice, despre empatie, despre solidaritate cu cel oropsit. Te plangi de “îmbrăţişarea fără limite a egoismului, a lipsei de empatie”, de faptul ca “tinerii de astăzi sunt de o lipsă de sensibilitate înfiorătoare”, dar ce vad eu aici, in posturile si comentariile de pe blogul asta ? Vad o tanara sensibila, Ionuca, empatizand cu victimele, fie ca sunt victimele comunismului sau victimele mai departate temporal si geografic ale genocidului armean (la cartea lui Vosganian) sau, revenind in zilele noastre si la chestii mai marunte, cu luciat in incidentul blogosferic; si pe tine taindu-i elanul de empatie, pozitionandu-te sistematic contra victimelor, acuzandu-le ca sunt lacrimogene, prea sensibile, ca ar exagera etc. Si asta nu numai aici: am vazut ca si la tine pe blog (btw, pacat ca l-ai inchis – mai ales ca acum tumblr admite comentarii) te situai sistematic impotriva victimelor si de partea agresorilor, opresorilor: in Egipt tineai cu dictatorul impotriva demonstrantilor, in chestiunea Basarabiei tineai cu urs[s]ul, nu cu noi; tineai cu presedintele FMI impotriva cameristei (ce-i drept, acolo situatia era cam indoielnica) etc. etc. etc. Totdeauna cu cel tare, todeauna impotriva celui slab care o ia pe coaja… si tu ne vorbesti de stanga, de empatie, de sensibilitate ?

In plus, vad ca, dupa judecata ta, daca victima zice ca agresorul i-a tras vreo 10 pumni in cap iar agresorul dovedeste ca i-a tras doar 7, se cheama ca victima e vinovata de minciuna, de impostura, de calomnie, de “victimizare” si agresorul e de fapt un mare nedreptatit.

Si eu am sesizat si corectat, uneori, inexactitati, neverosimilitati in ceea ce s-a scris despre regimul comunist – de ex.:

In ce priveste imaginea despre comunism, in detalii nu prea e conforma realitatii: anchetarea lui Ilie sr. e plasata, daca bine-mi amintesc, in ’62 – ori atunci deja regimul incepuse sa se inmoaie, se pregatea deja eliberarea detinutilor politici care va avea loc peste 2 ani, tratamentul din inchisori se mai imblanzise (li se proiectau chiar filme), nu te mai arestau una-doua (ar fi fost mai verosimil prin ’58-’59, cand s-au facut arestari masive) si mai ales nu ar fi ucis prin accident inscenat un om care nici macar nu era banuit de “uneltire contra ordinii sociale”…

(vorbeam de o alta carte de fictiune: “Viata si faptele lui Ilie Cazane” de Razvan Radulescu)

Dar una e sa corectezi cu calm inexactitatile si alta e sa explodezi si sa “corectezi” niste exagerari exagerand enorm tu insuti:

Repet, absolut NIMIC din ficţiunea scrisă astăzi despre anii aşa-zisului comunism nu este plauzibil.

Daca stii ceva logica matematica (si am impresia ca stii) iti dai seama ca e suficient ca intr-una singura dintre toate cartile de fictiune scrise azi despre comunism sa existe, chiar intr-un singur loc, ceva plauzibil ca afirmatia ta sa fie falsa.

Cartea lui Lucian Dan Teodorovici nici eu nu am citit-o inca, dar intra pe blogul lui si ai sa vezi cat de scrupulos s-a documentat, poate chiar excesiv… a cautat pana si mersul trenurilor din anul ’59. Asta nu e o garantie absoluta pt rezultat dar e un indiciu solid ca merita sa-i dam o sansa (pana la proba contrarie).

[La acestea, Beranger mi-a raspuns aici.]

Ziceam ca LDT s-a documentat serios, ziceai ca nu gasesti unde reiese asta – uite aici:

http://www.teodorovici.ro/2011/09/16/inca-o-saptamina-sau-azi/

[aici dadeam niste citate de la acel link]

Dar ma tem ca ai sa spui acum ca toata documentatia lui e degeaba din moment ce e, zici tu, “prea multă ficţiune în cărţile de non-ficţiune”. Ei, nu e chiar asa; un om cu discernamant, fler, intuitie isi poate face o idee destul de acurata (exista cuvantul?) consultand si coroborand o cantitate mare de documente de acuratete variabila. Nu 100% acurata, ok; dar suficient de acurata pentru scopuri practice, asa ca 3.14 pt pi. Poate “mirosi” locurile de acuratete dubioasa si atunci “sapa” mai mult pana gaseste confirmare sau (mai adesea, daca flerul lui e bun) infirmare. Un exemplu:

Am gasit in multe locuri repetat (in presa, parca, nu mai stiu daca si in documente mai serioase) cum ca regele Mihai ar fi abdicat cu pistolul la tampla, pistol pus la tampla lui de Petru Groza; de la inceput informatia mi s-a parut f. dubioasa, pentru ca Petru Groza era un “tovaras de drum”, un oprtunist, un “boier rosu”, ok, dar un un om de moda veche, nicidecum un dur, un om care sa puna cuiva – si mai ales regelui – pistolul la tampla. Recent am dat pe net peste un document (parca un interviu al regelui) din care reiesea ca intuitia mea nu ma inselase: de fapt, zicea acolo, parca, dupa ce regele acceptase abdicarea, Petru Groza le spusese lui si/sau reginei mame ca avea pistol in buzunar, ca nu voia sa pateasca si el ca Antonescu. (Daca vreti, incerc sa regasesc link-ul.) Bine, chestia cu pistolul la tampla, falsa propriu-zis, e pe undeva adevarata in fond, in sensul ca regele a abdicat silit; dar nici Cuza nici Carol al II-lea, tatal sau, n-au abdicat de buna voie…

Zici:

Pe de altă parte, negre, gri, sau ocazional mai roz (1964-1971), viaţa a fost viaţă, s-a trăit şi în afara (sau în ciuda) comandamentelor politice. Oamenii trăiau, iubeau, aveau hobby-uri, învăţau, creau, reuşeau să publice.

Adevarat, dar… uite, asta mi-aminteste de o carte de care sigur nu ati auzit nici tu nici LDT – ca el daca auzea, cred ca Polirom si “Ego. Proza” scria pe ea…

E o carte scrisa dupa ’89, care se petrece prin ’48-’49, in care e vorba de un adolescent care, cum zici tu, traieste, iubeste, are hobby-uri (cititul pe rupte, matematica, filozofia), invata pt bac, merge la strand, la cinema (chiar la filme sovietice, care predominau atunci), in excursie la munte etc. insa mai ales iubeste, la modul total, absolut, asa ca in adolescenta – dar in dragoste cam pica de fraier – si e atat de total absorbit de iubirea aia ca tot restul se estompeaza, inclusiv schimbarea de sistem prin care trecea tara. Astea toate pana cade din nori cand se trezeste arestat – si dus e totul, nu-i mai raman decat amintirile…

Cartea asta nu e hearsay; autorul ei chiar a facut inchisoare la 18 ani – mai exact de la 18 la 24. Mai multe despre carte si autorul ei am scris aici:

Constantin Fantana – Sentinta

Nu stiu de ce, din tot ce am citit – si am citit… sigur nu atat de multe ca LDT, dar mai multe decat multi romani – autofictiunea asta e printre cele care m-au impresionat cel mai tare… poate tocmai pt ca accentul nu cade pe regimul represiv, ci pe tineretea pe care acest regim i-a luat-o…

Deci da, oamenii trăiau, iubeau, aveau hobby-uri, învăţau, creau, ca si azi – doar ca, pe atunci, puteau sa piarda brusc toate astea, sa se trezeasca brusc intr-o “lume paralela”, in afara curgerii firesti a vietii…

(Ma refer la perioada de pana la 1964; dupa, primejdia era mai mica, nu se mai punea problema inchisorii decat in cazuri f.f. rare si eventual deghizate in delicte de drept comun gen “detinere de valuta” or smth., pt ca oficial nu mai existau detinuti politici; dar tot puteai sa te trezesti din cercetator femeie de serviciu, ca fosta sotie a lui Liiceanu cand cu “meditatia transcedentala”.)

[La acestea, Beranger mi-a raspuns aici. Iar eu ii raspund aici in continuare, ca sa nu mai abuzam de rabdarea Ionucai:]

Da, cazul Constantin Fântâna nu este singurul de acest fel (chiar eu am un unchi care a fost arestat tot pe la 18 ani)… vorba lui Marin Preda, “pentru nimic se da trei ani”… Si  cred ca tot cam asa a fost si in tarile din jur. Dar Molotov e cam ipocrit cand se mira (sau neinformat? mira-m-as), dat fiind ca la ei, afaik, Soljenitin a facut 8 ani de puscarie doar pentru ca a zis de rau de Stalin – nu de comunism, doar de “tatuc” si nu in public ci intr-o scrisoare – si arestat pe front, dupa ce luptase tot razboiul sa-si apere patria…

Faptul ca tot cam asa a fost si in tarile din jur – si tot cam asa sau chiar mai rau a fost si in China, in Coreea de Nord, in Cuba etc. ma face sa ma gandesc la toti neomarxistii astia mai mult sau mai putin trendy (de la Bucurenci pana la cei de la Critic Atac) care zic ca ideea lui Marx a fost buna doar ca a fost prost aplicata – si sa le zic cateva cuvinte:

De acord (pana la proba contrara) ca Marx era bine intentionat. Ca a fost un om de stanga in intelesul vechi, preocupat de soarta celor oropsiti. Ca ok, era pentru revolutie si pentru deposedarea bogatilor de bunurile lor cu forta – pentru ca in mintea lui proprietatea era un furt – dar nu pentru deposedarea lor de libertate (sau de viata), dupa ce bunurile le-au fost luate… Ca n-a anticipat Gulagul, ca s-ar fi ingrozit sa vada unde s-a ajuns pornind de la ideile lui…

Dar.

Nu stiu daca stiti bancul cu muncitorul de la fabrica din Cugir, care cica facea masini de cusut – si omul a sustras un set de piese sa faca una si pt nevasta-sa si a tot incercat sa le monteze in fel si chip, numai ca nu stiu cum se face ca oricum le-ar fi montat, la sfarsit ii iesea tot mitraliera…

Exact asa si marxismul…

Din 7 aprilie 2009 pana in 7 octombrie 2011 – absenta ei a durat exact 2 ani jumate. V-am zis eu ca o sa revina odata si odata

Welcome back, luciat !

Multumiri, Mihnea Maruta !

Update: A aparut un interviu cu terorista in Ora de Cluj !

Update 2:  A aparut primul articol al lui luciat in Ora de Cluj – si a inceput in forta: cu Noua carti romanesti care merita citite. 3 dintre cei 9 scriitori sunt bloggeri: Radu Vancu (e vorba, desigur, de Sebastian in vis), Radu Pavel Gheo si… hai sa nu-l dau si eu de gol pe Alex Tocilescu…

Articolele teroristei in Ora de Cluj le puteti gasi la link-ul (corectat):

http://oradecluj.oradestiri.ro/category/terorism-de-cititoare-2/

si in feed-ul:

http://oradecluj.oradestiri.ro/author/luciat/feed/

Pentru cei care nu stiu cine e “terorista” luciat, asta e vechiul ei blog, cel mai bun blog de carti  din .ro  si  asta e povestea care a dus la inchiderea lui.

Totul e bine cand se termina cu bine

\o/ \o/ \o/ \o/ \o/

In plus, in perioada asta am descoperit si un blog nou care scrie despre filme intr-un fel  ”teroristic” in sensul de totala spontaneitate si dezinvoltura in spatele careia insa exista reala cultura (in cazul lui cinematografica): Film  Over. Si povestea lui seamana un pic cu a teroristei, e tot cu indelungata si regretata absenta…

2 O pui sub o presa -  de exemplu o alta carte cat mai mare si mai grea. Perfecta pentru acest rol e “Istoria literaturii romane” de G. Calinescu.

Isi revine surprinzator de bine.  Nu va arata ea chiar ca noua, dar va arata ca o carte mult citita, nu ca una grav avariata (paginile vor mai fi doar vag ondulate).

Cum am invatat asta (the hard way): eu citeam in leagan in gradina alor mei, tatal meu uda cu furtunul, ne-am intrerupt, eu am lasat din mana cartea, el a lasat un pic din mana furtunul… Dar tot el a venit apoi cu solutia de mai sus, pe care o scriu ca poate intr-o zi o sa va prinda bine si voua…

Raft de carti

si  am mai adaugat acolo si una noua cateva noi;  si voi mai adauga si altele.

Ceea ce nu inseamna ca abandonez blogul de carti electronice si nici pe acesta de aici.

A are astm
B are ochelari
C e daltonist
D are diabet
E are alergie la polen si par de pisica
F are fobie de inaltime
G e steril
H e homosexual

Toti acestia sunt oameni normali. Chiar daca fiecare are pe undeva o mica “anomalie”, ele nu ii scot din functiune, nu ii impiedica sa fie normali per ansamblu si sa fie membri utili ai societatii, ca sa zic asa.

Ori daca nu e o contradictie intre:

Ochelaristii sunt oameni normali.
si
Miopia si hipermetropia sunt anomalii (defectiuni ale ochilor).

nu este nici intre

Homosexualii (si lesbienele) sunt oameni normali.
si
Homosexualitatea este o anomalie (a instinctului de reproducere).

Pe scurt, desi in niciun caz nu agreez fanaticii aia furibunzi care sustin in acelasi timp ca homosexualitatea e o boala si ca e o alegere, fara sa isi dea seama ca se contrazic, cred ca realist vorbind e evident ca e o “anomalie” in sens de defectiune, la fel ca sterilitatea. Nu vad de ce ar fi mai stigmatizanta decat aceasta; pe de alta parte nu inteleg nici conceptul de “Gay Pride”, parade & stuff (cum ar suna “Impotence Pride” ? ). Imo fiecare parte greseste, chiar daca fanaticii homofobi gresesc mai grav, mai urat.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

Magda Isanos (1916-1944)

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog! The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

About 3 million people visit the Taj Mahal every year. This blog was viewed about 28,000 times in 2010. If it were the Taj Mahal, it would take about 3 days for that many people to see it.

In 2010, there were 38 new posts, growing the total archive of this blog to 60 posts. There were 25 pictures uploaded, taking up a total of 12mb. That’s about 2 pictures per month.

The busiest day of the year was August 2nd with 388 views. The most popular post that day was Alex Leo Serban recunoaste in sfarsit ca luciat nu e Vali Florescu.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were: capricornk13.wordpress.com, chestiilivresti.blogspot.com, zumcititor.wordpress.com, Google Reader, and wanderingelf.net.

Some visitors came searching, mostly for bughi mambo rag, alex leo serban, razvan radulescu, bughi, and petru dumitriu.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

Alex Leo Serban recunoaste in sfarsit ca luciat nu e Vali Florescu July 2010
189 comments and 1 Like on WordPress.com,

Jocul, a opta arta ? April 2010
92 comments

Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop November 2009
3 comments

Primul inamic al teroristei: isuciu-om-sucit sau cum un stalker devine hater December 2009
99 comments

Looking for work June 2010
34 comments and 1 Like on WordPress.com,