bughi mambo rag

Romanii scriu bine uneori – pe urmele „teroristei” prin literatura romana tanara

Posted on: 5 Septembrie 2009

Postul care urmeaza este, in acelasi timp:
– prima mea leapsa – „leapsa terorista” pornita de Ruki, prin care blogosfera cititoare protesteaza elegant impotriva inchiderii celui mai bun blog de carti de la noi;
– o replica – si cateva recomandari – pentru Cristina de la confruntadurerea, care  crede ca romanii scriu mult si prost.

Eu nu citeam literatura romana. Mai deloc. Ramasesem cu cat ramasesem din scoala. Facuta in buna parte „inainte”. La asta adaugandu-se totusi cate ceva din recuperarile anilor ’90: exilul cu Eliade, Cioran, Ionesco, inchisoarea cu Steinhardt… dar nimic mai recent, nimic scris dupa ’89, niciun autor nou, din cate imi amintesc. Asta in aproape doua decenii de citit, mai intensiv sau mai pe sponci, dupa cum imi permitea timpul. De citit aproape exclusiv literatura straina.

Cred ca cei mai multi cititori romani sunt – sau erau pana de curand – in situatia mea. Si cred ca as fi ramas in situatia asta, poate pentru totdeauna, daca n-as fi dat intamplator, in plimbarile mele pe net, peste luciat, cititoarea-terorista. Si ar fi fost pacat…

N-am sa fac o cronica, cum cere leapsa, ci o enumerare a catorva carti romanesti (nu m-am putut nicicum hotari pentru una singura) citite la imboldul „teroristei”,  in ordine aproximativ cronologica, cu doua-trei cuvinte despre si link-uri spre cronicile (sau mai bine zis impresiile de lectura ale) lui luciat:

„Luminita, mon amour” de Cezar Paul-Badescu: cred ca asta a fost chiar prima carte romaneasca contemporana citita – din fericire, caci mi-a confirmat ca autorii romani tineri merita atentie. Istoria unei relatii care incepe ca o iubire ce trece peste orice piedici: opozitia parintilor de ambele parti, mizeria inconjuratoare  (povestea incepe in anii ’90,  in ambianta unui camin studentesc cu bai sordide sau a unui apartament neincalzit dintr-un orasel sarac din Moldova) si mai ales nevroza Luminitei – dar sfarseste peste ani in detestare reciproca. E autofictiune. Dpdv etic un gest discutabil – dar dpdv estetic o carte buna. Fragmente aici.

„Cum mi-am petrecut vacanta de vara” de T. O. Bobe: asa cum sugereaza titlul, e o compunere scolara. O compunere lunga, luuunga,  intinsa pe sute de pagini, in care elevul Luca, proaspat absolvent de clasa a IV-a,  vrea sa-si povesteasca in detaliu toata vacanta de vara. Autorul reuseste sa intre perfect in pielea personajului. Cu stangacii de exprimare firesti varstei si cate o greseala de ortografie ici colo, cu „expresii frumoase” tipic scolaresti si expresii mai putin „frumoase” prinse de la parinti (de exemplu „japita ordinara”, epitet cu care Luca e foarte generos cu toti cei ce-l supara). Fragmente aici.

„Viata si faptele lui Ilie Cazane” de Razvan Radulescu: un fel de episod „Dosarele X” plasat in Romania socialista, unde miracolul ia forma banala a unor rosii gigantice iar in loc de Mulder & Scully avem doi securisti (un colonel si un locotenent) care incearca sa „rezolve” cazul batand omul ca sa „recunoasca” versiunea lor prestabilita. Treptat insa in sufletul colonelului – personaj surprinzator, inzestrat de autor si cu o latura sensibila, ca sot si proaspat tata e afectuos si grijuliu, ceea ce o contrariaza pe luciat, care probabil n-a auzit de experimentul Milgram – indoiala incepe sa se infiltreze erodand materialismul lui solid, bazat pe convingeri marxiste, pana cand acesta ajunge sa organizeze chiar acasa la el o sedinta de spiritism in care invoca spiritul lui… Marx. Fragmente aici.

„Teodosie cel Mic” de Razvan Radulescu: un fel de poveste  petrecuta intr-o ciudata lume imaginara in care printre oameni se amesteca personaje zoomorfe iar orase reale: Bucuresti, Petrila, Filiasi se amesteca intr-o geografie fantezista cu repere geografice imaginare: Zidul care imparte tara in doua, capsunaria Bufnitei Kaliopi, ciupercaria Minotaurului Samuil, Lacul Rece unde stapaneste Somnul Protector… Toata aceasta tara imaginara e mostenirea copilului Teodosie care creste si se formeaza sub grja atenta a devotatului sau Pisicaine, in timp ce Somnul Protector unelteste sa-i uzurpe tronul. Nu e insa o poveste clasica pentru copii, ci un fel de poveste postmoderna pentru adulti, in care autorul isi ia libertatea, de pilda, sa-l puna pe Teodosie sa rasfoiasca povestea din care face parte, chiar pe laptop-ul autorului, in timp ce primeste instructiuni de utilizare a calculatorului (un Mac) de la Marele Monstrulet. Fragmente aici.

„Zilele regelui” de Filip Florian: asta cred ca are cele mai mari sanse sa-i placa Cristinei, fiind vorba de un neamt care se lupta cu inertia romaneasca straduindu-se sa puna lucrurile in miscare aici, sa impinga tara pe drumul modernizarii si occidentalizarii. Neamtul e viitorul rege Carol I, pe atunci inca principe; cartea il urmareste de la plecarea din Germania pana la incoronarea ca rege, dupa obtinerea independentei tarii, prin ochii unui conational de-al lui, un dentist german care il urmeaza la Bucuresti – un Bucuresti mult mai balcanic, mai oriental decat il stim azi – si are astfel ocazia de a fi martor – uneori indirect sau de la distanta alteori foarte de aproape, fiind chiar implicat in evenimente – al momentelor importante din viata publica sau privata a principelui, viitor rege – dar si martorul unei lumi pentru el foarte exotica si surprinzatoare – si de multe ori si pentru noi cei de azi, care putem astfel vedea cate s-au schimbat de-atunci – lume care isi are farmecul ei. Fragmente aici.

Si iata ca am pus la dispozitia Cristinei si a amicilor ei, oameni de litere din Berlin, un meniu bogat si variat: de la autofictiunea din „Luminita, mon amour”  la lumea fantastica din „Teodosie cel Mic„, de la postmodernismul si textualismul lui Razvan Radulescu la stilul clasic al lui Filip Florian.  

Leapsa merge mai departe la white noise, vidal, dragos c, lorena lupu, Cezar Paul-Badescu –  daca au timp si chef de ea si daca au ce spune, daca li s-a intamplat adica sa citeasca vreo carte starniti de un post de-al „teroristei” luciat.

 

Anunțuri

22 răspunsuri to "Romanii scriu bine uneori – pe urmele „teroristei” prin literatura romana tanara"

unde e replica?

Replica e implicita si subinteleasa in acele 4-5 recomandari de carti si scriitori romani buni, intre care m-as mira sa nu fie niciunul in stare sa o convinga pe Cristina ca se pripea si se cam insela spunand ca „romanii scriu mult si prost” si ca nu avem cu cine sa iesim in lume in afara de Cartarescu.

Consideri ca o recomandare de 4-5 carti (mai pot pune si eu in lista o serie de autori romani care merita sa fie cititi) este o replica la faptul ca “romanii scriu mult si prost”?

da, e interesant…

o sa ma gandesc. ar trebui sa scrii mai multe despre tine…

[…] mon amour” de Cezar Paul-Badescu. De ce: vedeti ce ziceam aici. Ceva n-am zis acolo: are mult umor – deci o fi numai buna ca terapie prin haz de […]

@dragos c: sunt genul ala de blogger care prefera sa spuna cat mai putine despre sine, sa isi protejeze cat mai bine identitatea si viata privata. O mica informatie suplimentara despre mine ti-am dat totusi in comentariul de pe blogul tau.

@Vlad: scuze pentru intarzierea raspunsului. Am tot ezitat daca sa-ti raspund printr-un comentariu sau printr-un post separat.

Da, faptul ca exista o mana de carti/scriitori buni e suficient ca sa infirme teza Cristinei de la confruntadurerea ca „romanii scriu mult si prost” si sa dovedeasca teza mea ca unii romani scriu bine uneori.

Pentru ca nu era vorba despre care predomina intre scriitorii romani: cei care scriu bine sau cei care scriu prost. Daca despre asta ar fi fost vorba, poate as fi fost si eu de acord cu Cristina – nici eu nu ma indoiesc ca exista mai multi „scriitori” de tip Victorita Dutu aka Ilinca Nathanael decat de nivelul lui Razvan Radulescu sau T. O. Bobe.

Insa era vorba (vezi postul Cristinei) de faptul ca nu am avea cu cine iesi in lume ( afara de Cartarescu, zicea Cristina pe-atunci – intre timp am vazut ca a dat si cu el de pamant 🙂 ). Ori asta nu e chiar asa – si marturie stau contraexemplele de mai sus.

am raspuns intr-un fel, dar pe scurt

Pentru tine ce inseamna notiunea de „bine” in literatura? Consideri ca daca o carte este citita su admirata de (unii) romani o face totodata si o carte buna pentru nivelul cultural european? Imi pare rau, dar nu ma convingi. Si articolul respectiv l-am citit si l-am tot citit incercand sa gasesc contraargumente. Si nu am gasit. Iar legat de Carturescu nu m-a atras niciodata. Si daca cu Carturescu iesim noi in lume am impresia ca stam foarte rau la capitolul scris bine.

„Pentru tine ce inseamna notiunea de “bine” in literatura?”

Cred totusi ca nu astepti sa definesc eu aici notiunea de Bine sau Frumos sau Arta…

„Consideri ca daca o carte este citita su admirata de (unii) romani o face totodata si o carte buna pentru nivelul cultural european?”

Depinde cine sunt acei romani care o admira si cat de tare o admira. Depinde de inteligenta si sensibilitatea lor, de gradul lor de cultura, de cat de familiarizati sunt cu literatura universala. Depinde si cat sunt de nationalisti, ca asta le poate induce bias. Eu insa, cum ziceam la inceput, aveam initial mai degraba un bias impotriva romanilor.

Tu cred ca vrei sa zici ca daca esti in satul tau fruntas nu inseamna obligatoriu ca ajuns la oras ai fi si acolo tot printre cei din frunte. Da, asa e, de acord. Nu e obligatoriu, nu e implicit, de la sine inteles – dar nici imposibil nu e. Nu neaparat sa fii „cel mai tare din parcare” si sa-i „bati” pe toti – ci sa fii in plutonul fruntas.

Citirea postului meu, de oricate ori, nu te poate convinge, nu are cum, ca nu eu sunt romaul ala care scrie bine (cel putin nu inca) si valoarea literara nu e o chestie care sa se poata masura cu rigla sau demonstra matematic. Doar citirea autorilor recomandati de mine te-ar putea convinge eventual.

Cat despre Cartarescu, nu eu l-am adus in discutie ci Cristina (eu, cum vezi mai sus, am pomenit alte nume). Altfel el nici pe mine nu ma pasioneaza (totusi nu stiu sigur cat e „vina” lui si cat e „vina” mea).

proportia dintre literatura proasta si cea buna e cam aceaasi peste tot in lume. asa ca, afirmatia „romanii scriu mult si prost” e perfect adevarata, dar nu li se aplica doar lor.

in plus, cine nu e in stare sa retina si sa reproduca nici macar numele Cartarescu nu cred ca are cum sa-i aprecieze literatura. ca sa nu spun ca ar trebui sa se abtina in general de la a formula judecati de valoare.

iar pentru ca tot am ajuns aici, blogosfera interesata de literatura ar putea avea bunul simt sa faca deosebirea dintre judecatile de valoare si judecatile de gust.

Razvan, greseli mai facem cu totii, si cei care au impresii si cei care judeca pe cei care au impresii. Oricum greseala mea nu e scuzabila. Si nu e vorba de proportii.

bughimamborag faceam referire la articolul de pe
Confruntadurerea. Acolo nu am gasit contraargumente.

O opera literara care este „buna” consider ca trebuie sa aduca un aport la cultura universala. Iar eu nu stiu ca in prezent sa mai fie vreun scriitor roman care sa faca asta. Cartile pe care le-ai prezentat merita cu siguranta citite dar oare se poate iesi cu ele in lume si totodata sa fie si admirate de cei din afara (aici nu ma refer la cititorul de rand)? Nu stiu. ramane de vazut.

@ vlad: inca doua greseli
1. eu n-am prezentat nici o carte
2. nici povestea cu adusul aportului nu te recomanda ca pe unul in masura sa-si exprime indoielile despre ce poate si ce nu poate fi admirat ”in afara”

nu-s cam multe, totusi?

razvan, dintre acele 2 greseli prima e ta, ca probabil te-ai grabit si n-ai observat ca in ultimele doua paragrafe din comentariul lui, dupa „bughimamborag”, vorbea cu mine, nu cu tine.

Asa ca hai sa discutam mai relaxat, sa discutam ideile, nu persoanele.

@ razvan.. mda… povestea cu siguranta nu ma poate recomanda. Pentru exprimarea unui opinii, intrebari, sau a unei „povesti” consider ca nu am nevoie de o recomandare. Si daca vorbesc basme atunci nu are decat ca unul recomandat (nu ma deranjeaza nici un nerecomandat) sa ma contrazica, asta daca nu cumva e cu nasul prea sus pentru a-si pierde timpul cu mucosii care spun povesti.

Sa raman la subiect. Stie cumva careva, care sunt scriitorii romani publicati, de curand, in afara Romaniei?

@bughimamborag:

Sînt de acord cu primele patru din cele cinci contraargumente ale tale – ”Zilele regelui” de-abia acuma citesc.

De ”argumentul” Cristinei nu zic nimic, ce să zic. Mie, din postarea ei, fragmentul ăsta mi s-a părut cel mai îndrăzneţ:

”eu una sunt satula de cartile romanesti care vorbesc despre nu stiu ce sat. La fel cum sunt satula si de cele care se screm sa vorbeasca despre sex si cocaina. Ca romanul intre astea penduleaza. Si ca metafora. Intre o conditie primitiva si o sfortare de a parea emancipat si liber.”

Cum satele româneşti s-au emancipat mult în ultima vreme, crezi că am putea spera să apară o carte despre un sat+sex+cocaină? Ce titlu ar putea avea? S-ar rezolva, în acelaşi timp, problema pendulării. Şi ca metaforă, bineînţeles.

@bughimamborag:

De fapt, trecusem să te întreb dacă nu ţi se pare şi ţie că ”Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane” e pusă cumva în umbră de ”Teodosie cel Mic”? Mie cam aşa mi se pare, deşi n-am prea citit cronici la prima.

Ar fi nedrept.

”Viaţa…” reuşeşte să dea despre comunism o imagine mai adevărată decît dau nenumăratele teze de doctorat cu ”mituri” în titlu – e o modă printre studenţii de la Istorie, inspiraţi de Lucian Boia. E uşor să rămîi la suprafaţă, la nivelul ideologiei, e mult mai greu să cercetezi cum era viaţa cotidiană în comunism (cum se ”descurca” lumea pe-atunci, de pildă Mme Sticlaru). În direcţia asta nu prea sînt studii.

”Viaţa…” arată că ideologia aia n-a reuşit să înţeleagă mai nimic (ex. ”sufletul” – problemele metafizice ale colonelului Chiriţă), iar practicile regimului n-au reuşit să anuleze diferenţa individuală – (puterile ”miraculoase” ale lui Ilie Cazane senior). Meritul cărţii e că o spune convingător şi amuzant – o performanţă în sine-, fără idei şi personaje schematice. În afară de Orbitor, nu mai ştiu nici o carte de ficţiune în care poveştile cu comunismul să nu fie stridente şi teziste.

”Viaţa…” mi se pare foarte bine scrisă, ca orice text de Răzvan Rădulescu. M-am amuzat mult la pasajele cu inflexiuni balzaciene (cu Mme Sticlaru, de pildă), gogoliene (întîlnirea colonelului Chiriţă cu Ministrul Justiţiei, în tren), şi ceva din Nabokov parcă găsisem. Cred că are o structură foarte complexă, cu telescopări şi reveniri, eu unul nu prea i-am dat de cap (vorbeşte luciat detaliat despre asta).

În fine, ştii că Ilie Cazane Jr. seamănă cu Teodosie? Cel puţin la mers? : )

Teodosie: ”Pisicîinele Gavril (…) o apucă pe alee. Teodosie îl urmă, călcînd pe dale, atent ca fiecare pas al lui să corespundă cîte unui pătrat. Să atingă, fie şi numai cu vîrful piciorului, interstiţiile din care răsăriseră mănunchiuri de iarbă i s-ar fi părut o nenorocire.”

Ilie Cazane Jr. : ”Şi mai tîrziu, în timpul adolescenţei şi apoi al maturităţii sale, Ilie Cazane avea să practice jocuri asemănătoare. De pildă, va merge grăbit în aparenţă pe sub coloanele din faţa magazinului Adam, atent de fapt să calce cu fiecare pas în cîte o singură dală dintre cele ce se înşiruie, alternînd albul cu negrul, pe pavaj.”

Si amandoi cu Jack Nicholson din „As good as it gets” 😀

@Alexandru: „Viata si faptele lui Ilie Cazane” e intr-un fel pusa in umbra dar pe de alta parte e si pusa in lumina de ”Teodosie cel Mic”, pentru ca dupa succesul lui „Teodosie cel Mic” s-a reeditat – la prima aparitie am inteles ca a trecut cam neobservata de publicul cititor, care inca nu prinsese de veste ca intmapla ceva in literatura romana tanara – si cititorii cuceriti de „Teodosie cel Mic” au cumparat-o, dornici de inca un Razvan Radulescu.

In ce priveste imaginea despre comunism, in detalii nu prea e conforma realitatii: anchetarea lui Ilie sr. e plasata, daca bine-mi amintesc, in ’62 – ori atunci deja regimul incepuse sa se inmoaie, se pregatea deja eliberarea detinutilor politici care va avea loc peste 2 ani, tratamentul din inchisori se mai imblanzise (li se proiectau chiar filme), nu te mai arestau una-doua (ar fi fost mai verosimil prin ’58-’59, cand s-au facut arestari masive) si mai ales nu ar fi ucis prin accident inscenat un om care nici macar nu era banuit de „uneltire contra ordinii sociale”…

Aceasta daca ne legam de detalii. Insa cartea lui Razvan Radulescu pune in lumina un adevar esential despre comunism, despre cum a fost posibil comunismul (si nazismul, de altfel), prezentandu-ne psihologia colonelului Chirita, felul cum un om relativ obisnuit in viata lui de zi cu zi poate functiona ca insturment al represiunii (pana atinge pragul cand indoielile il fisureaza). Tu parca esti sociolog, presupun ca stiai de experimentul Milgram.

Despre intalnirea cu „Ministrul Justitiei” din tren – una din partile mele preferate din carte – eu, cum ziceam la leapsa cu autorii necititi, nu l-am citit pe Gogol; posibil sa fie influente googoliene acolo, dar dostoievskiene (karamazoviene) sunt sigur.

Cat despre satul romanesc, nu s-a emancipat chiar intr-atata, isi mai pastreaza inca traditiile seculare sat+sex+alcool…

@Vlad: scuze pentru enorma intarziere cu care iti raspund la:

O opera literara care este “buna” consider ca trebuie sa aduca un aport la cultura universala. Iar eu nu stiu ca in prezent sa mai fie vreun scriitor roman care sa faca asta. Cartile pe care le-ai prezentat merita cu siguranta citite dar oare se poate iesi cu ele in lume si totodata sa fie si admirate de cei din afara (aici nu ma refer la cititorul de rand)?

„aport la cultura universala” e o vorba mare…

Da, se poate iesi cu ele in lume si cred ca pot fi apreciate, gustate, savurate si de cei din afara („admirate” e iarasi o vorba mare). Eu nu am zis ca romanii astia o sa revolutioneze literatura, ca o sa stearga pe jos cu toata cultura europeana bagand-o in pamand pana la gat, ca Fat Frumos pe zmeu, ci ceva rezonabil si realist: ca ai nostri pot face fata absolut onorabil competitiei in literatura europeana contemporana. Compara-i deci nu cu Shakespeare & co ci cu Houellebecq sau Ian McEwan.

@bughimamborag: Nu m-am exprimat prea bine – voiam sa spun ca in cartea lui Razvan Radulescu am gasit o perspectiva sociologica mai adecvata decit in studiile alea care ma enerveaza pe mine. Cu detaliile ai dreptate, daca arestarea si anchetarea lui Ilie Cazane senior se intimpla prin ’62 (nu-mi mai aduc aminte).

Si sociologia colonelului Chirita e interesanta, nu numai psihologia. E reprezentativ pentru toti oamenii carora regimul le-a oferit mijloacele unei ascensiuni sociale rapide. Cu statutul lui social, colonelul de-abia daca are indoieli metafizice, indoielile etice nu-l prea viziteaza. (da, am invatat de Milgram la scoala – am facut stiinte politice).

Foarte interesanta, din aceeasi perspectiva, mi se pare si povestea cu Mme Sticlaru, din care se vede cum se puteau adapta initiativele individuale „antreprenoriale” la lumea colectivismului, a economiei de stat. Daniel Barbu are o teorie incitanta in „Republica absenta” – comunismul nu a produs numai colectivisme, subiecti colectivi si normalizare, ci si un fel de „individualism” – oamenii erau obligati sa se „descurce” printre traiectoriile sociale prestabilite.

(Trebuie sa mai zic ca nu eram chiar drept cind deplingeam lipsa de studii aplicate de sociologie, antropologie etc. pe comunism. Am incercat sa fac si eu unul si n-a mers, n-am reusit sa intru in arhive, sa string datele care-mi trebuiau, e greu. Voiam sa fac ceva despre „cultele neoprotestante”, ma intrebam cum s-au descurcat, dat fiind ca ostilitatea fata de ele era si mai mare decit fata de celelalte „culte recunoscute”.)

[…] (vorbeam de o alta carte de fictiune: “Viata si faptele lui Ilie Cazane” de Razvan Radulescu) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
%d blogeri au apreciat asta: