bughi mambo rag

Archive for Noiembrie 2009

Marturiile celor care s-au intilnit personal cu luciat

Cristina Foarfa aka criz scria in revista Noua Literatura:

Am cunoscut-o pe Luciat acum vreo doi ani cred,chiar mai mult, dupa ce am vorbit pe net o gramada si am convenit sa ne vedem la o cafea. Poate o sa va surprinda,dar e un om normal, atît de normal. Tocmai de-aia ma revolta ce se întîmpla acum. Nu pentru ca as fi fost mereu de acord cu cronicile ei, cu parerile ei despre literatura. Si stiind ce scrie pe blog, si cunoscînd-o, si vazîndu-i biblioteca pe care se urca motanul, am vazut ca era un om pasionat de carti. Atît, fara alte interese obscure la miloc. […]

Daca cei care spumega acum ca au aflat cine este terorista ar vedea cu adevarat cine e, ar fi „usor surprinsi”. Si dezamagiti. Cum, nu e nici o teorie a conspiratiei la mijloc? Chiar e un om normal care scrie despre carti? Ce surpriza.Incredibil, dar adevarat, viata bate netul. Terorista nu e nici Vali Florescu, nici T.O. Bobe, nici o armata de critici, scriitori setati pe promovare de carti si pe interese personale

eartwalker scria pe blogul ei:

o cunosc pe luciat si nu e vali florescu
[…] eu , cum ziceam, o cunosc personal pe luciat, dar, pt ca cine are un secret se alege cu 1000 secrete, nu stiu daca aveam dreptul sa spun ca ne-am intalnti de 2 ori si am mancat prajiturici si am baut limonada, odata intr-un loc care nu stiu cum se cheama, a doua oara la “chocolat”, intre calea victoriei si carul cu bere.

capricornk13 confirma intr-un  comentariu pe blogul lui wandering elf 

si eu o cunosc personal, insa nu mi-am permis sa spun acest lucru pana acum fiindca asta a fost dorinta ei…

and last but not least, Mircea Cartarescu:

Vreau sa spun si cateva lucruri concrete. Mai intai, ca luciat mi-a facut intr-o seara onoarea de a se intalni cu mine. Am baut o cafea impreuna, in oras. A fost unul dintre cele mai magice momente ale vietii mele. Daca nu am inca Alzheimer, va spun cu mana pe inima ca ea nu este nici Vali sau Teo (bunii mei prieteni), nici altcineva din lumea literara. Iar mie inca nu mi-a spus nimeni ca mint sau ca ma implic in cabale de orice fel.

Marturiile celor ce ii cunosc pe Vali Florescu si T.O. Bobe

Ioana Nicolaie (scriitoare):

prietena care ma incuraja la venirea in tara era chiar Vali Florescu!!! Vali e o traducatoare minunata si o scenarista foarte buna, lucreaza de dimineata pina seara la proiectele ei si uneori nu are timp nici sa iesim la o cafea; deci nu este si nu a fost niciodata Luciat!!!

Cecilia Stefanescu (scriitoare):

Vreau sa vorbesc insa despre prietenii mei, Vali si Teo. Sint probabil unii dintre cei mai discreti si onesti oameni pe care am avut privilegiul sa-i cunosc. Au, de asemenea, atita umor de buna calitate, ironie si autoironie incit sa nu se puna vreodata in situatia de a vorbi in termeni laudativi (si sub false identitati) despre cartile pe care le-au scris/tradus, mai ales ca, atunci cind scriu, respectiv traduc, o fac extrem de profesionist. De aceea ma enerveaza la culme ideea ca un domn cu adevarat oarecare i-a aruncat in furtuna din acest mic pahar cu apa. Sint ultimii oameni care s-o merite.
Motivele pentru care prieteni mei ar putea fi deranjati de aceste insinuari sint lesne de inteles si la mintea oricui. Sint (mai mult decit) solidara cu ei in aceasta situatie, asa cum am fost solidara si cu Alex Leo Serban, in trecut, intr-un moment mai putin placut prin care trecea.

Radu Pavel Gheo (scriitor):

În lumina ultimelor mele cercetări, pot afirma că da, aşa e, luciat era(u) T.O. Bobe şi Vali Florescu, ajutaţi de Cecilia Ştefănescu şi Ioana Nicolae (de unde şi intervenţiile lor publice recente), dar şi de Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu, Simona Popescu, Costi Rogozanu, Bogdan Stănescu, Mihai Iovănel, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Cornel Dinu (pentru părţile mai filosofice) şi, desigur, Mircea Cărtărescu. Ocazional mai scriau vreo cinci-şase critici al căror nume nu mi-l amintesc acum. Totul era supervizat de Mircea Cărtărescu şi apoi avizat de Nicolae Manolescu şi de Augustin Buzura, aşa că acuzele cum că site-ul “terorista.ro” ar ignora critica profesionistă sînt total neavenite.
Au existat şi unele finanţări de la Fundaţia Soros, Fundaţia Vodafone, Green Peace, Asociaţia Medicilor Dentişti, Asociaţia Creştină “Viaţa merge mai departe” şi Uniunea Artiştilor Elastici, care au menţinut site-ul în viaţă. Un procent din veniturile mallurilor bucureştene care găzduiesc librării a fost donat site-ului, iar banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea de cărţi. […]

Serios acum: terorista nu e aia. Nu e ăia. […] 
E simplu: îi ştiu destul de bine pe Teo şi Vali şi ştiu că nu sînt ei.

De ce vic nu poate fi T.O. Bobe

Interventiile in online ale lui T. O. Bobe sunt foarte rare – totusi am gasit destule in comentariile articolelor:

Puncte din oficiu pentru literatura tinara
Puncte din oficiu pentru literatura română tînără (II)
Interviu – Vasile Ernu – „E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi”

si nu mi se pare ca stilul lui ar semana cu al lui vic, „comentatorul de serviciu” al teroristei. T. O. Bobe e de multe ori ironic, dar nici pe de parte atat de dur, de taios ca vic; in plus, scrie adesea comentarii lungi, cu multe paragrafe, nu acele replici scurte si taioase specifice lui vic.

Dar mai concludent mi se pare urmatorul episod, cand vic a fost in dezacord cu terorista, in legatura cu cartea „Luminita, mon amour” a lui Cezar Paul-Badescu:

vic Spune:
23 septembrie 2006 la 12:02 pm
n-am s-o citesc. daca unii pretind ca sint exhibitionisti, eu n-o sa dau in damblaua opusa. cred ca ar trebui sa existe niste limite ale bunului simt, iar faptul ca un om (doar pentru faptul ca e biped ii spun asa) se vaicareste dupa ce i s-au dat papucii mi-l face complet antipatic. ca sa nu spun jegos.
in plus, sa nu uitam ca asta e doar o jumatate de poveste: aia in care el iese “bine”, iar ea iese prost – paroasa si nevrotica. ma rog, vorba vine ca el iese bine. iese la fel de meschin cum era pe vremuri.
si impotent ca fictionar.
daca s-ar apuca toata lumea sa-si puna poalele in cap, draga lucico, ma tem ca nu l-ai mai aprecia.

Ori T. O. Bobe si Cezar Paul-Badescu erau prieteni vechi si apropiati, inca din studentie, colegi de cenacluri si de debut in volumul colectiv „Tablou de familie ” – imposibil ca T. O. Bobe sa vorbeasca de unul dintre cei mai vechi prieteni ai sai in termeni ca biped jegos meschin impotent complet antipatic. Despre prietenia lor vorbeste Cezar Paul-Badescu intr-un interviu din 2007 (deci ulterior):

Eu, cu alti cativa prieteni, am facut un timp cenaclul “Central”. […] In grupul acela eram eu, Razvan Radulescu, T.O. Bobe, Sorin Ghergut, Mihai Ignat (care nu a vrut sa scrie niciodata pe tema) si altii. Dupa cateva luni, ne-am mutat cu totii la cenaclul lui Cartarescu. Acolo erau mai multe generatii – de exemplu veneau si cei din grupul lui Marius Ianus, care erau clar o alta generatie fata de noi.

Eu nu ma simt atat parte dintr-o generatie, cat dintr-un grup de prieteni (T.O. Bobe sau Razvan Radulescu), cu care gandeam cam la fel.

Anunțuri

A trecut mai mult de jumatate de an de cand cel mai bun blog de carti de la noi, Terorism de cititoare s-a inchis, victima a unei indelungate campanii de hartuiala, jigniri, amenintari, calomnii. Dupa cum s-a vazut in comentariile postului trecut, suntem destui cei care inca il regretam, inca mai speram sa revina, iar unii dintre noi chiar ne intrebam ce am putea face noi pentru asta. Printre care si eu.

Cred ca pentru a anula efectul (retragerea teroristei) trebuie inlaturate cauzele (hartuiala, jignirile, calomniile) – daca ar disparea motivele care i-au facut lehamite de blogging, poate si-ar pune problema revenirii intr-un climat virtual mai curat, mai sanatos. Deci trebuie demontate acuzatiile calomnioase, trebuie dovedita falsitatea lor, lipsa lor de temei, trebuie redusi la tacere hartuitorii prin argumente imbatabile bazate pe dovezi concrete…

I-au fost aduse – si repetate ad nauseam – trei acuzatii:

  • ca ar fi o diletanta, o incompetenta, o habarnista care promoveaza prostul gust si nonvaloarea;
  • ca ar fi traducatoarea si scenarista Vali Florescu impreuna cu sotul ei, scriitorul T.O. Bobe – iar blogul ar avea scopul de a promova cartile scrise/traduse de ei;
  • ca ar fi instrumentul Poliromului, prin care editura isi promoveaza „anonim” propriile carti.

Sigur ca daca ar fi omul prestigioasei edituri Polirom – sau unul dintre cei mai buni scriitori romani „tineri” si o traducatoare ce colaboreaza cu cele mai bune edituri din tara – n-ar fi posibil sa fie in acelasi timp habarnist(a) in ale literaturii, dar logica, coerenta, consecventa, rigoarea in gandire nu fac parte din atributele detractorilor lui luciat.  

Prima acuzatie – de nepricepere si prost gust – am infirmat-o deja in postul precedent, insirand parerile apreciative, uneori chiar elogioase, ale multor scriitori si critici literari, incepand cu Mircea Cartarescu. Au mai ramas doua de examinat:

De ce luciat nu poate fi Vali Florescu + T. O. Bobe

La un search, pe blogul teroristei gasim 8 carti traduse de Vali Florescu:

Sam Savage – Firmin
John Fante – Intreaba praful
John Fante – O sa vina si primavara, Bandini
Sophie Kinsella – Iti amintesti de mine?
Sophie Kinsella – La cumparaturi in rochie de mireasa
Sophie Kinsella – Goana dupa cumparaturi la New York
Ce inseamna comunismul pentru mine? What Does Communism Mean to Me
Kazuo Ishiguro – Sa nu ma parasesti

Principalul (si cam singurul) „argument” vehiculat de ce ce sustin ca  luciat e traducatoarea Vali Florescu e faptul ca pe blogul teroristei, care in general se ocupa de literatura „adevarata”, au aparut 4 chick lit-uri de Sophie Kinsella, a carei traducatoare e Vali Florescu. Intr-adevar, pana in 2008, Vali Florescu a tradus 7 din cele 8 carti de Sophie Kinsella publicate de Polirom; exceptia a fost prima din serie si cea mai cunoscuta, „Ma dau in vant dupa cumparaturi”, tradusa de altcineva, Cristian Ionescu. Dar – vezi mai sus – luciat a comentat doar 3 din cele 7,  mai putin de jumatate – in schimb a recenzat-o pe unica tradusa de celalalt !

In plus, in afara de cele de mai sus, Vali Florescu a mai tradus destule carti nementionate de luciat:

Saul Bellow – Henderson, regele ploii  – Polirom 2007
Kurt Vonnegut – Hocus Pocus – Polirom 2005
Kiran Desai – Mostenitoarea tarimului pierdut – Polirom 2007
Jeanette Winterson – Scris pe trup – Humanitas 2008
Jeanette Winterson – Portocalele nu sunt singurele fructe – Humanitas 2008
Sara Gruen – Apa pentru elefanti – Humanitas [inceputul lui] 2009 

Am lasat intentionat deoparte vreo doua de anul asta, care poate au aparut dupa inchiderea blogului teroristei. Kurt Vonnegut e unul dintre marii favoriti ai lui luciat, dupa cum vedem la Carti terorizate i-a recenzat 6 carti – dar nu si pe cea tradusa de Vali Florescu ! Asadar, adaugandu-le pe cele 4 ramase pe dinafara de la Kinsella la cele 6 enumerate mai sus, avem (cel putin) 10 carti traduse de Vali Florescu si nerecenzate de luciatmai multe decat cele 8 postate ! 

Sa vedem acum cum stau lucrurile cu sotul lui Vali Florescu, scriitorul T. O. Bobe. Din cate aflam de pe site-ul Polirom, el a publicat 4 carti proprii:

Bucla, Univers, 1999
Darul lui Mos Craciun, Humanitas, 2003
Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Polirom, 2004
Centrifuga, Polirom, 2005

dintre care doar 2 (cele la care am pus link) au fost recenzate pe blogul teroristei – deci exact jumatate !

In concluzie, detractorii teroristei vor sa credem ca Vali Florescu & T. O. Bobe au scris, timp de aproape 3 ani, 731 de postari (cifra e de aici) numai si numai ca sa poata strecura intre ele circa o duzina de posturi de reclama mascata pentru jumatate din cartile scrise sau traduse de ei ! Randamentul unei astfel de metode de promovare ar fi fost sub 2%. Mai exact, fiind 9 posturi despre cartile lui V.F. plus 4 despre cartile lui T.O.B., in total 13,  randamentul ar fi 13/731 = 0,0177…   Ori ii cred pe ei idioti, ori ne cred pe noi idioti…

De ce luciat nu poate fi omul editurii Polirom

In ultima zi a anului 2008, „terorista” facea bilantul :

Edituri

Cartile despre care am postat anul asta, impartite pe edituri:
29 de la Polirom  (dintre care 11 sint aparitii recente, autori romani tineri)
11  de la Humanitas (dintre care 1 e aparitie recenta, autor roman tinar)
8 de la Univers – Cotidianul
5 de la Curtea Veche
cite 4 de la: Cartea Romaneasca, RAO
cite 3 de la: Trei, Paralela 45, Leda, Pandora M, Minuit, Art
cite 2 de la: Aula, Univers, Nemira, BPT, Pro Editura si Tipografie
cite 1 de la: Corint, Cartier, Millenium Press, Tritonic, Compania, Vinea, Allfa, Eminescu, Gallimard, Hermes Press, Litera International, Ed pt Literatura Universala, Volets verts, Timpul, Hodder & Stoughton, Babel, Brumar, Collins, WSP, no name, ISBN.

Literatura care ma intereseaza pe mine cam la editurile de mai sus se gaseste, cam in proportiile alea – e vorba de editurile romanesti, am citit f putine carti din alte parti (si-mi pare rau). 

In total 109 carti, din care cele 29 de la Polirom reprezinta 26.6% – deci ceva mai mult de un sfert. Asadar aproape trei sferturi dintre cartile postate pe blog recenzate in 2008 apartin altor edituri decat Polirom. Chiar adaugandu-le pe cele 4 de la Cartea Romaneasca, care acum e sora Poliromului, avem 29+4 = 33 carti, ceea ce reprezinta 30.27% din totalul de 109  – mai putin de o treime !

Cum o imagine face cat 100 de cuvinte, vedeti si graficul rezultat din datele de mai sus: 

Mircea Cartarescu (scriitor)

Draga luciat, dragi prieteni, ma intristeaza perspectiva ca blogul literar cel mai adevarat, mai inteligent si mai dezinteresat sa dispara. Dar e in logica lucrurilor.  […]
Vreau sa spun si cateva lucruri concrete. Mai intai, ca luciat mi-a facut intr-o seara onoarea de a se intalni cu mine. Am baut o cafea impreuna, in oras. A fost unul dintre cele mai magice momente ale vietii mele. Daca nu am inca Alzheimer, va spun cu mana pe inima ca ea nu este nici Vali sau Teo (bunii mei prieteni), nici altcineva din lumea literara. Iar mie inca nu mi-a spus nimeni ca mint sau ca ma implic in cabale de orice fel. Apoi, e total fals ca luciat a facut jocul Poliromului sau a oricarei alte edituri. […] Dar adeseori luciat a scris cu finetea si empatia atat de cunoscute despre carti aparute la multe alte edituri.
In fine, deplang conflictul, absurd de la inceput, dintre doi dragi prieteni ai mei, leo serban si luciat. Daca s-ar cunoaste, cei doi s-ar place nespus de mult. Asa, leo a declansat un friendly fire total gratuit impotriva unui blog exceptional, de parca n-ar exista suficiente tinte in jur, oh, Doamne, sunt chiar prea multe.
Ii multumesc luciei t pentru orele pe care, de cand mi l-a semnalat Cristi Teodorescu, le-am petrecut, mereu cu placere, pe blogul ei.

Paul Cernat (critic literar)

În ultimul an, blogging-ul literar autohton a produs cîteva nume demne de toată atenţia, iar între ele, simpatic-misterioasa luciat, alias „terorism de cititoare” a devenit deja un reper.

Radu Pavel Gheo (scriitor) 

Dacă mi s-ar fi spus să aleg un singur blog cultural pe care să-l pot urmări zilnic, l-aş fi ales pe ăsta http://www.terorista.ro/. Şi, conform legilor lui Murphy adaptate la mizeria românească, exact blogul “terorism de cititoare” s-a întrerupt. “Terorista” nu mai scrie. Din motive care mă înfurie şi mai tare.
Trebuia să-mi dau seama că s-ar putea întîmpla şi aşa ceva. Era un blog cultural prea bun. În cei trei ani de activitate “terorista” (aşa o ştiu cam toţi cititorii şi scriitorii) devenise un reper. Părerile ei contau – mai mult decît ale multor critici literari consacraţi.

Adela Greceanu (scriitoare)

Luciat a scris de curind pe blogul „Terorism de cititoare” despre romanul meu. M-am bucurat, fireste, asa cum ma bucur de fiecare data cind unor oameni inteligenti si cu haz (cum ar zice domnul Cosasu) le plac cartile mele. Dar n-am apucat eu sa ma bucur prea mult, ca m-am intristat de-a binelea. Terorista a anuntat ca renunta la blog. Pentru cei care nu stiu, „Terorism de cititoare” este (era) unul dintre cele mai frecventate bloguri despre carti. Poate chiar cel mai frecventat. Si asta, cred eu, si fiindca terorista scria cu o pasiune molipsitoare de cititor indragostit, dar si cu umor, cu distanta, deci, despre carti dintre cele mai diverse ca stil, ca registru, ca mesaj, ca miza. Chiar daca nu eram intotdeauna de acord cu ea – ceea ce e cit se poate de firesc – o citeam cu placere.

Florin Iaru (scriitor)

Era un blog pe gustul meu, pentru că un om căruia îi plăceau cărţile vorbea despre ele. Asta nu e suficient. Mai trebuie ca tot ceea ce scrii să fie sub zodia inteligenţei şi competenţei. Apoi stilul să ţină în gheara tastei elementele comunicării. Nu mă înteresează cine eşti şi nici ce studii ai. Dar comentariile tale au (în)trecut repede de tîmpenia obtuză, greţoasă, suficientă şi preţioasă a 99% din bloguri.

Mihai Iovanel (critic literar)

Mi-e dor de blogul lui luciat, dar ea s-a retras in Caraibe: trebuie ca fumeaza, bea cocktailuri cu rom alb si scrie un roman.

Mircea Mihaies (critic literar)

 Intraţi, de pildă, pe blogul terorism de cititoare, al unei doamne pline de vervă şi desăvârşit gust literar

Ioana Nicolaie (scriitoare)

si despre Luciat: de ce nu putem crede ca exista cititori pur si simplu, destepti si altruisti, asa cum nu sint multi dintre criticii nostri literari?

si:

Şi-a închis blogul pentru că s-a simţit asaltată de voci negative, care nu acceptă ideea că există un blog de succes şi la cititori obişnuiţi, şi la profesionişti. […] Devenind o breaslă şi înmulţindu-se, bloggerii au orgoliile lor, au stimă de sine, fiecare vrea trafic. Ea, fireşte, era «the best» pe zona ei. Atunci normal că a stârnit invidii.

Cezar Paul-Badescu (scriitor)

Draga luciat,
Nu stiu daca ai publicat vreodata in presa paper based, dar da-mi voie sa te felicit pentru comentariul tau, care e mult mai aplicat si mai matur din punct de vedere literar decit mai toate textele jurnalistilor sau ale criticilor “cu patalama” care au scris despre “Luminita, mon amour”.

si

Ce-mi place mie, ca cititor mediocru si nici macar inistent, la blogul “Terorism de cititoare”: ca luciat vorbeste despre carti firesc, fara sa se cocoatze pe vreun soclu (asa cum se obisnuieste pe la noi) si fara sa-ti arunce, sictirita, fraze gongorice, care sa arate cit de desteapta e ea si cit de multe a citit. E un om normal care-ti vorbeste normal, asa cum ar face-o la o bere. Faptul ca isi pastreaza anonimatul si ca nu face parte din ciorba literara de la noi (compusa din tot felul de gasculitze, orgolii si interese care plutesc intr-o zeama lunga si insipida) e iarasi un punct cistigat, pentru ca-i da libertatea de a fi onesta si de a spune exact ce gindeste.

Costi Rogozanu (jurnalist, critic literar, scriitor)

Blogul ala despre carti era cam ce-si poate dori un cititor normal la cap – seninatate, public bun, carti multe. Era un stil nou de prezentat carti, nu avea mari ambitii si scria fara emfaza. 

Simona Sora (critic literar)

Deschid blogul luciatei (www.terorista.ro), cel mai inteligent, mai adecvat în comentarii şi mai decent blog despre cărţi din România

Cecilia Stefanescu (scriitoare)

Nu despre Lucia T. vreau sa scriu aici. Decizia ei este, la fel ca o demisie, un act unilateral. Am fost şi n-am fost de acord cu unele dintre părerile ei, dar era frumos să citeşti un om care, dezinteresat, pasionat si sincer, scrie despre carti pur si simplu. Daca e o persoana din lumea literara, atunci si-a jucat foarte bine rolul si ar trebui sa-l continue si in viata reala, acolo unde astfel de atitudini lipsesc. Daca nu e din lumea literara, atunci nu pot spune decit ca o invidiez la fel de sincer si dezinteresat pentru libertatea pe care, pentru o perioada, a avut-o in acest spatiu.

Mihaela Ursa (critic literar)

Limbajul blogului nu este limbajul publicaţiilor culturale. Ştiu toate astea. Dar glumeam doar pe jumătate când propuneam un premiu al Academiei pentru bloggeri de tipul regretatei întru internet teroriste luciat. Ei fac, pentru cultura noastră destul de snoabă, servicii de sanitarizare culturală.

Adică: vorbesc despre cărţi cu bun simţ, cu o intuiţie critică pentru care mulţi critici literari şi-ar sacrifica un deget, într-un limbaj non-elitist până la colocvial (fără să ajungă imund), din interiorul unei culturi personaliste a cărţii, cu o pasiune şi cu o onestitate netrucate, fără condiţionări care ţin de politici culturale, cumetrii sau ataşamente de şcoală. Marele câştig cultural al unei astfel de implicări electronice nu mi se pare neapărat judecata lor de valoare, subiectivă ca a unui critic literar “cu şcoală”, cât faptul că ei – şi nu criticii literari, s-o recunoaştem – sunt aceia care conving oamenii să citească.

Probabil va intrebati ce mi-a venit sa insir toate astea azi, in loc de pds. Imboldul a fost urmatoarea fraza din mesajul de adio al redactiei Dilemei Vechi catre apreciatul critic de film si enervantul troll de bloguri Alex Leo Serban, care a plecat in tarile calde:

Va lua cu el instinctul şi măiestria lui speciale de a detecta şi pune la punct orice fel de fanatism sau terorism cultural şi nu numai.

Cum mesajul e „semnat” anonim „Redactia”, nu stiu cine este autorul frazei. Dat fiind ca nu imi amintesc sa fi sesizat la nici un alt „dilematic” ostilitate fata de „terorista”, care a fost invitata in repetate raduri sa scrie in paginile revistei – parerile a doi dintre ei, Cezar Paul-Badescu si Simona Sora, le gasiti mai sus – am chiar banuiala ca „necrologul” (sau cel putin fraza cu pricina) a fost scris chiar de catre destinatarul sau, Alex Leo Serban in persoana…

Asa ca, pentru ca tovarasului sau de lupta isuciu, care a citat cu satisfactie pe blogul lui (nu pun link!)  fraza respectiva, ii sunt tare dragi apelurile la autoritate, il invit sa puna in balanta pe de o parte autoritatea tuturor celor mentionati de mine, scriitori si critici literari, si pe de alta parte cea a singurului anti-terorist din lumea culturala, critic de film. Cum zicea Mihai Iovanel intr-un alt context:

evident, e posibil sa ne inselam cu totii, dar parca e un pic mai probabil sa nu 🙂

Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop (+Gaudeamus), Editura Litera  (+Jurnalul National), Bucuresti, 2009

Foarte contemporan acest roman scris acum peste 80 de ani de adolescentul Eliade. Voisem sa zic modern, dar de cand cu postmodernismul, in literatura „modern” a capatat o conotatie opusa sensului sau din dictionar, e ceva deja depasit, demodat.

Contemporan, deci, dar nu atat prin viata si precouparile adolescentilor – care daca s-au schimbat substantial in doar 20 de ani, de cand au disparut uniformele si practica agricola si au aparut calculatoarele si mobilele, cu atat mult difera de vremea cand pentru baieti si fete erau licee diferite si deci lumi diferite – cat prin abordarea literara:

Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic, nici sa nu infrumusetez, si cred ca m-am tinut de cuvant. Imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scrie despre adolescenta si scrie intemeiat pe documente. (Mircea Eliade, Amintiri)

Asadar autenticitate, fapte neinfrumusetate, deloc literatura, in plus un autor narator care nu se cruta deloc pe sine povestestindu-si umilintele si esecurile – oare unde am mai vazut noi una ca asta ?  In plus, romanul incepe autoreferential:

Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop.

si se incheie rotund, cu chiar momentul inceperii romanului, la terminarea liceului, dupa bacalaureat, mai exact cu scrierea acelei(asi) fraze. „Romanul” ar fi de fapt documentatia pentru roman, in care prietenii-personaje dau si ei sugestii, atat despre cum sa fie prezentati in roman (si se supara daca autorul nu tine cont de ele sau scrie despre ei lucruri care nu le convin) cat si despre prezumptiva eroina, caci autorul se teme ca „toata durerea unui adolescent miop nu va misca niciun suflet daca acest adolescent nu se va indragosti”, dar problema e ca el nu cunoaste deloc fetele, care il intimideaza total, asa ca apeleaza la experienta prietenilor, apoi la o verisoara, singurul lui contact cu universul feminin, ale carei idei insa sunt prea siropoase ca sa fie utile, asa ca renunta la eroina.

Autofictiune si metaroman – ce poate fi mai contemporan ?

Lasand acum teoriile literare la o parte, avem un adolescent ochelarist, urat, frustrat, complexat, inadaptat, speriat de fete, devorator de carti – pe scurt, un nerd. Nu insa un tocilar – nu e acelasi lucru ! – caci daca citea pe nerasuflate tot ce il interesa, neglija total programa scolara si materiile care nu-i placeau (in special matematica)  profesorii respectivi considerandu-l lenes sau chiar incapabil, prost. In fata acestori profesori care-l dispretuiesc, in fata parintilor care ii reproseaza insuccesele scolare, in fata fetelor care nu il baga deloc in seama (sau cel mult il privesc ca pe o curizitate) vrea el sa-si ia revansa intr-o zi ajungand mare, celebru – tel suprem spre care isi canalizeaza toata energia.

Colegii lui de generatie il tratau ceva mai bine; il ironizau (ii ziceau doctore) dar nu il ostracizau, nu il izolau, nu il excludeau din grup. Are prieteni: Dinu, cel mai apropiat, penduland intre lumea din mansarda prietenului sau si distractii mai facile, spre care il predispunea fizicul atragator, pe placul fetelor; Robert, frumusel, ingamfat, superficial, poseur, cu succes la sexul frumos, succes pe care il mai si exagera verbal; Marcu, evreu, comunist, devorator de carti pe care nu lasa din mana nici la scoala in timpul orelor, era si el elev slab, subapreciat de profesori. Cu ei face schimb de carti, se plimba prin Cismigiu, joaca in piese de teatru scolare, merge la colindat sau la… bordel (considerat pe-atunci o etapa aproape obligatorie in viata unui elev de liceu, cum ziceam pe blogul chestii livresti ). Prietenii binevoitori ii aranjeaza si o intalnire cu sora unui flirt de-al unuia dintre ei, dar iese prost datorita purtarii lui ciudate, contradictorii.

Exista destule astfel de intermezzo-uri de grup, insa cea mai mare parte a cartii se petrece in singuratate, in interiorul mansardei si in interiorul mintii adolescentului miop. Mansarda casei parintesti e lumea lui, refugiul lui din fata lumii exterioare ostile si a ajuns sa ii reflecte personalitatea, e la fel de intesata cu carti  ca propria sa minte. Aici momentele de melancolie si visare sentimentala sunt infrante prin exercitii de vointa – intr-o perioada, chiar prin biciuiri cu funia, care ii provoaca un fel de voluptate dureroasa – dar revin iarasi si iarasi…

Daca-mi ingaduie Radu Vancu sa-l parafrazez, a fi [adolescentul] Eliade e o ocna. Si fiecare din cartile citite pe nerasuflate e inca o caramida la zidul care il izoleaza, il deosebeste, il instraineaza de ceilalti – dar si la scara care il va scoate intr-o zi deasupra…

Gaudeamus

Este continuarea „Romanului adolescentului miop”:  primul prezenta anii de liceu, ultimul anii de studentie.  Tot autofictiune dar doza de fictiune e mai mare. Personajul e si nu mai e acelasi: la fel de ambitios, de pus pe fapte mari, de devorat de patima cunoasterii care il impinge uneori sa se izoleze de toti si de toate, saptamani in sir, in mansarda, printre carti; dar are primele succese: academice, profesionale, sociale, erotice… Acum este apreciat de profesori, in special de cel de logica (cu „sprancenele dracesc arcuite”),  in care il recunoastem pe controversatul Nae Ionescu, care il si ia colaborator la ziarul sau. Daca in primele zile e singur si stingher in marea de studenti necunoscuti de ambele sexe, curand gaseste rezolvarea problemei, punandu-si mansarda la dispozitia unui cerc studentesc ce tocmai lua fiinta, alegandu-se astfel cu prieteni noi, o viata sociala, ocazii de flirt…  

Spre deosebire de predecesorul sau, romanul asta are si o eroina. Apare, in sfarsit, o fata care nu e superficiala, frivola, preocupata doar de flirturi si distractii si plictisita de orice tema serioasa; care priveste fascinata multimea de carti din mansarda si il intreaba daca n-are nevoie de o bibliotecara; care vrea sa-i fie discipol si se lasa modelata de el si… atentie, urmeaza un spoiler !

Ce spoiler ? veti zice – doar e clar ce urmeaza: cei doi se iubesc si sunt fericiti impreuna. Sau poate apar obstacole, forte potrivnice care ii separa, ca pe Romeo si Julieta ? Sau poate fata il dezamageste, se dovedeste in cele din urma mediocra, superficiala, frivola, ca la Camil Petrescu ? Nu, niciuna din variantele de mai sus. Atunci ? Nu, nu va spun. Va las sa desoperiti singuri, citind si enervandu-va, cum m-am enervat si eu.

Addenda

In Addenda volumului gasim, in Jurnalul (apoi Romanul) unui om sucit si alte cateva texte, un Eliade si mai tanar, mai aproape de copilarie, mai candid, mai uman parca si mai simpatic, in care interesul pentru filozofie, abia incoltit, coexista cu pasiuni mai vechi: chimia si entomologia, iar mansarda adapostea, pe langa carti, un mic laborator de chimie si o colectie de insecte. In vacante merge in tabara la Dumbrava Sibiului unde prinde insecte si viseaza idile cu fete imaginare; pana la urma se smulge cu un efort de vointa din starea aia de moleseala, plecand intempestiv din tabara. Sau merge la tara, la Sacele, unde de asemenea prinde insecte si viseaza iubiri cu fete imaginare, dar de data asta li le povesteste prietenilor, in scrisori, ca fapte reale – si ei il cred, in prima instanta, pana descopera contradictii si asemanari suspecte cu pasaje din cartile lui d’Annunzio.

…Si ar mai fi si altele de spus, dar m-am hotarat sa ma opresc si sa postez acum, neaparat,  numai ca sa nu-i dau dreptate lui dreamingjewel 🙂

Sambata trecuta am chiulit de la pds-ul tematic, ca m-a blocat tema propusa de Alexandru: fotbalul. Tema de luna asta, „poeti despre poeti, propusa de Teodora Coman de la Insemnari din subterana, e pentru mine mult mai ispititoare si inspiratoare: pe loc mi-a venit o idee si n-am rabdare sa-i vina randul candva la sfarsitul lunii, o postez acum, ca tot n-aveam alta idee pentru sambata asta:

Imn Eminescului

Starea intai

E mult de când te’nsinguri spre noptile de-apoi
Miscându-ti vesnicia prin spatii si prin noi.
Intram cu tine’n lume si parca ieri ne-au fost
Navoadele din care-ti facuram adapost.
Enciclica serbare. Ne’nvalui în rotund.
Stâlpari de foc se-aduna si’n tine se patrund.
Cenusile’nserarii pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tai eterni.

Treapta intai

Minunea lumii toata-i în ochii tai oglinda.
Ies taine din vitralii si’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, vazduhul pamântesc
Aprinde roi de patimi când visul tau colinda
Imperii de tacere din care cânturi cresc:

bucura-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat
bucura-te somn în care muntii’n capete se bat
bucura-te corn de seara când se pleaca’n vad gorunii
bucura-te logodirea lacului cu raza lunii
bucura-te cel ce nu stii ceasul bun pe unde-apuca
bucura-te Dor-de-Duca!
bucura-te chip al ierbii îndragit de cer si ape
bucura-te unda’n care stelele te simt aproape
bucura-te cutezanta vântului de-a fi subtire
bucura-te ca’nainte-ti neguri prind sa se desfire
bucura-te’nmugurire din gândire si din grai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

Si asa mai departe in 19 canturi din care ce vedeti mai sus e doar primul. Cei care sunt sau au fost mai dusi la biserica au recunoscut deja, probabil, structura, stilul unui acatist; pentru cei care nu, precizez ca un acatist este un fel de rugaciune, un imn de slava bisericesc, ortodox, de origine bizantina, inchinat unui sfant sau chiar lui Dumnezeu.

Poetul care aduce acest inedit omagiu celui care spusese odata ca nu crede nici in Iehova nici în Buddha ­Sakya-Muni e o fata bisericeasca, mitropolitul scriitor Valeriu/Bartolomeu Anania, de care am mai pomenit.

E ilustrarea perfecta a tezei lui T.O. Bobe din acel faimos numar al Dilemei, e cel mai bun exemplu de cum NU trebuie sa ne raportam la Eminescu.


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Noiembrie 2009
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30