bughi mambo rag

Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop

Posted on: 9 Noiembrie 2009

Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop (+Gaudeamus), Editura Litera  (+Jurnalul National), Bucuresti, 2009

Foarte contemporan acest roman scris acum peste 80 de ani de adolescentul Eliade. Voisem sa zic modern, dar de cand cu postmodernismul, in literatura „modern” a capatat o conotatie opusa sensului sau din dictionar, e ceva deja depasit, demodat.

Contemporan, deci, dar nu atat prin viata si precouparile adolescentilor – care daca s-au schimbat substantial in doar 20 de ani, de cand au disparut uniformele si practica agricola si au aparut calculatoarele si mobilele, cu atat mult difera de vremea cand pentru baieti si fete erau licee diferite si deci lumi diferite – cat prin abordarea literara:

Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic, nici sa nu infrumusetez, si cred ca m-am tinut de cuvant. Imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scrie despre adolescenta si scrie intemeiat pe documente. (Mircea Eliade, Amintiri)

Asadar autenticitate, fapte neinfrumusetate, deloc literatura, in plus un autor narator care nu se cruta deloc pe sine povestestindu-si umilintele si esecurile – oare unde am mai vazut noi una ca asta ?  In plus, romanul incepe autoreferential:

Pentru ca am ramas singur, m-am hotarat sa incep chiar azi Romanul adolescentului miop.

si se incheie rotund, cu chiar momentul inceperii romanului, la terminarea liceului, dupa bacalaureat, mai exact cu scrierea acelei(asi) fraze. „Romanul” ar fi de fapt documentatia pentru roman, in care prietenii-personaje dau si ei sugestii, atat despre cum sa fie prezentati in roman (si se supara daca autorul nu tine cont de ele sau scrie despre ei lucruri care nu le convin) cat si despre prezumptiva eroina, caci autorul se teme ca „toata durerea unui adolescent miop nu va misca niciun suflet daca acest adolescent nu se va indragosti”, dar problema e ca el nu cunoaste deloc fetele, care il intimideaza total, asa ca apeleaza la experienta prietenilor, apoi la o verisoara, singurul lui contact cu universul feminin, ale carei idei insa sunt prea siropoase ca sa fie utile, asa ca renunta la eroina.

Autofictiune si metaroman – ce poate fi mai contemporan ?

Lasand acum teoriile literare la o parte, avem un adolescent ochelarist, urat, frustrat, complexat, inadaptat, speriat de fete, devorator de carti – pe scurt, un nerd. Nu insa un tocilar – nu e acelasi lucru ! – caci daca citea pe nerasuflate tot ce il interesa, neglija total programa scolara si materiile care nu-i placeau (in special matematica)  profesorii respectivi considerandu-l lenes sau chiar incapabil, prost. In fata acestori profesori care-l dispretuiesc, in fata parintilor care ii reproseaza insuccesele scolare, in fata fetelor care nu il baga deloc in seama (sau cel mult il privesc ca pe o curizitate) vrea el sa-si ia revansa intr-o zi ajungand mare, celebru – tel suprem spre care isi canalizeaza toata energia.

Colegii lui de generatie il tratau ceva mai bine; il ironizau (ii ziceau doctore) dar nu il ostracizau, nu il izolau, nu il excludeau din grup. Are prieteni: Dinu, cel mai apropiat, penduland intre lumea din mansarda prietenului sau si distractii mai facile, spre care il predispunea fizicul atragator, pe placul fetelor; Robert, frumusel, ingamfat, superficial, poseur, cu succes la sexul frumos, succes pe care il mai si exagera verbal; Marcu, evreu, comunist, devorator de carti pe care nu lasa din mana nici la scoala in timpul orelor, era si el elev slab, subapreciat de profesori. Cu ei face schimb de carti, se plimba prin Cismigiu, joaca in piese de teatru scolare, merge la colindat sau la… bordel (considerat pe-atunci o etapa aproape obligatorie in viata unui elev de liceu, cum ziceam pe blogul chestii livresti ). Prietenii binevoitori ii aranjeaza si o intalnire cu sora unui flirt de-al unuia dintre ei, dar iese prost datorita purtarii lui ciudate, contradictorii.

Exista destule astfel de intermezzo-uri de grup, insa cea mai mare parte a cartii se petrece in singuratate, in interiorul mansardei si in interiorul mintii adolescentului miop. Mansarda casei parintesti e lumea lui, refugiul lui din fata lumii exterioare ostile si a ajuns sa ii reflecte personalitatea, e la fel de intesata cu carti  ca propria sa minte. Aici momentele de melancolie si visare sentimentala sunt infrante prin exercitii de vointa – intr-o perioada, chiar prin biciuiri cu funia, care ii provoaca un fel de voluptate dureroasa – dar revin iarasi si iarasi…

Daca-mi ingaduie Radu Vancu sa-l parafrazez, a fi [adolescentul] Eliade e o ocna. Si fiecare din cartile citite pe nerasuflate e inca o caramida la zidul care il izoleaza, il deosebeste, il instraineaza de ceilalti – dar si la scara care il va scoate intr-o zi deasupra…

Gaudeamus

Este continuarea „Romanului adolescentului miop”:  primul prezenta anii de liceu, ultimul anii de studentie.  Tot autofictiune dar doza de fictiune e mai mare. Personajul e si nu mai e acelasi: la fel de ambitios, de pus pe fapte mari, de devorat de patima cunoasterii care il impinge uneori sa se izoleze de toti si de toate, saptamani in sir, in mansarda, printre carti; dar are primele succese: academice, profesionale, sociale, erotice… Acum este apreciat de profesori, in special de cel de logica (cu „sprancenele dracesc arcuite”),  in care il recunoastem pe controversatul Nae Ionescu, care il si ia colaborator la ziarul sau. Daca in primele zile e singur si stingher in marea de studenti necunoscuti de ambele sexe, curand gaseste rezolvarea problemei, punandu-si mansarda la dispozitia unui cerc studentesc ce tocmai lua fiinta, alegandu-se astfel cu prieteni noi, o viata sociala, ocazii de flirt…  

Spre deosebire de predecesorul sau, romanul asta are si o eroina. Apare, in sfarsit, o fata care nu e superficiala, frivola, preocupata doar de flirturi si distractii si plictisita de orice tema serioasa; care priveste fascinata multimea de carti din mansarda si il intreaba daca n-are nevoie de o bibliotecara; care vrea sa-i fie discipol si se lasa modelata de el si… atentie, urmeaza un spoiler !

Ce spoiler ? veti zice – doar e clar ce urmeaza: cei doi se iubesc si sunt fericiti impreuna. Sau poate apar obstacole, forte potrivnice care ii separa, ca pe Romeo si Julieta ? Sau poate fata il dezamageste, se dovedeste in cele din urma mediocra, superficiala, frivola, ca la Camil Petrescu ? Nu, niciuna din variantele de mai sus. Atunci ? Nu, nu va spun. Va las sa desoperiti singuri, citind si enervandu-va, cum m-am enervat si eu.

Addenda

In Addenda volumului gasim, in Jurnalul (apoi Romanul) unui om sucit si alte cateva texte, un Eliade si mai tanar, mai aproape de copilarie, mai candid, mai uman parca si mai simpatic, in care interesul pentru filozofie, abia incoltit, coexista cu pasiuni mai vechi: chimia si entomologia, iar mansarda adapostea, pe langa carti, un mic laborator de chimie si o colectie de insecte. In vacante merge in tabara la Dumbrava Sibiului unde prinde insecte si viseaza idile cu fete imaginare; pana la urma se smulge cu un efort de vointa din starea aia de moleseala, plecand intempestiv din tabara. Sau merge la tara, la Sacele, unde de asemenea prinde insecte si viseaza iubiri cu fete imaginare, dar de data asta li le povesteste prietenilor, in scrisori, ca fapte reale – si ei il cred, in prima instanta, pana descopera contradictii si asemanari suspecte cu pasaje din cartile lui d’Annunzio.

…Si ar mai fi si altele de spus, dar m-am hotarat sa ma opresc si sa postez acum, neaparat,  numai ca sa nu-i dau dreptate lui dreamingjewel 🙂

Anunțuri

4 răspunsuri to "Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop"

(Hihihi, râs diabolic!) Bine că mi-a mers!
Altminteri, nu-mi mai amintesc prea multe din „Romanul adolescentului miop”, că l-am citit în propria mea adolescenţă, adică hăăăt, demult. Îmi aduc aminte că m-a încântat la prima lectură dar că la o a doua l-am găsit cam … nu ştiu, lăcrimos, exaltat, ambele. Dar nu-mi mai aduc aminte nici să mă baţi de ce.

Daca la mine a functionat, ar trebui sa-ti incerci puterile de resuscitatoare de bloguri si cu „terorista” 🙂 (pacat ca ea a inchis comentariile)

Intradevar, in pasajele introspective, din mansarda, e exaltat si uneori lacramos – dar eu zic ca e scuzabil la o carte scrisa la 16-18 ani (de la sfarsitul clasei a VI-a pana la sfarsitul clasei a VIII-a, se termina cu bac-ul – acum ar corespunde cu clasele X-XII). Normal, nu e o capodopera – dar e interesanta imo ca document al unei epoci, al unei varste (cum era tineretul de acum 80 de ani) si poate mai ales al formarii unei personalitati.

Si eu am mai inceput-o candva demult dar nu stiu daca am citit-o toata sau mai degraba am abandonat-o cine stie de ce (ori ca m-am plictisit, ori cartea nu era a mea) – pentru ca imi aminteam faza aceea cu intalnirea aranjata de colegi (cand o sperie pe biata fata), dar nimic altceva.

[…] (nota b.m.r. : despre cartea asta am scris si eu aici) […]

[…] Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop November 2009 3 comments 4 […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Noiembrie 2009
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
%d blogeri au apreciat asta: