bughi mambo rag

Teaser again

Posted on: 22 Ianuarie 2010

Cred ca o sa mai treaca destula vreme pana o sa gasesc timpul si mai ales energia sa termin recenzia inceputa – sunt aproape 700 de pagini si se cam cer recitite – asa ca mai bine scriu, pana una alta, ca sa nu ramana blogul in paragina, despre de o carte mai mica, de vreo 150 de pagini.

Iata deocamdata niste fragmente. De data asta nu va cer sa ghiciti cartea, ca nu cred ca aveti sanse, nu cred sa fie in toata blogosfera mai mult de trei oameni care s-o poata identifica.

Intr-o seara, pe la mijlocul lui august, cu vreun ceas inainte de miezul noptii si, deci, de inchiderea „cazinoului” s-a starnit o ploaie torentiala, cu fulgere si tunete. Cand s-a incheiat jocul (Magda castigase copios) tot mai picura si se facuse racoare. Judecatorul s-a oferit, ca in atatea alte randuri, s-o conduca acasa cu trasura. Dar, ca de fiecare data,  Magda si-a exprimat dorinta sa mearga pe jos. Mi-am luat cortelul – cum ii spunea tanti Anica – o umbrela mare cu maner de fildes si-am pornit prin ploaia marunta. Se lasase racoare si-am simtit-o pe Magda frematand. Mi-am scos haina si i-am pus-o pe umeri. S-a strans langa mine si caldura trupului meu s-a  transferat prin rochia subtire catre aceasta fiinta enigmatica si, de ce sa nu recunosc, atragatoare.

Pentru prima data, obligat de ploaia care continua sa cada, cu picaturi din ce in ce mai rare, am trecut dincolo de gardutul de fier forjat si m-am oprit in fata usii de stejar masiv a somptuoasei locuinte. Nu m-a lasat sa plec. <Intra putin, sa-ti fac un ceai! Altfel racesti.>  Am vrut s-o refuz, dar m-am gandit ca, de fapt, mi-ar prinde bine un ceai fierbinte, asa c-am urmat-o intr-un salonas foarte cochet, cu o canapea, niste fotolii adanci, o masuta joasa si alte piese de mobilier, carora nu le-am dat importanta. Pana sa fiarba apa si-a schimbat rochia cu un halat alb si gros, foarte elegant,  cu un guler rasfrant care, ca toate vesmintele ei, avea un decolteu generos si a venit sa se aseze langa mine pe canapeaua destul de scurta (cred ca era doar pentru doua persoane) pentru ca, vrand-nevrand, sa stea lipita de mine. Fara sa vreau am schitat o miscare de retragere si m-am intors pe jumatate spre ea.  Cu porttigaretul ei lung, de chihlimbar, intre degete statea picior peste picior  si se uita putin intrigata (mi s-a parut), cu un zambet ironic pe buze. Prin despicatura halatului, piciorul drept se dezgolise pana mai sus de mijlocul coapsei, se vedea marginea dantelata a furoului si, prin transparenta acestuia, albul imaculat al chilotilor. Doar pentru o clipa, zona aceea misterioasa, total necunoscuta mie, mi-a atras privirea neexperimentata pe un asemenea teren fabulos. Apoi rusinat si, probabil, rosind mi-am rotit ochii mimand un interes abrupt pentru doua miniaturi de pe peretele opus. Situatia devenise extrem de penibila, imi venea sa renunt la ceai si sa ma ridic. Noroc de fluierul ceainicului care m-a salvat.

In timp ce-mi sorbeam, cu inghitituri mici, ceaiul extrem de aromat, Magda, fumand dezinvolt, ma invaluia cu o privire concentrata si, totusi, usor amuzata. Simteam ca ma studiaza si, desi stiam ca n-aratam tocmai rau, ma simteam stingher si putin contrariat.

Cand am depus pe masuta ceasca si farfurioara si ma pregateam sa ma ridic, Magda si-a pus o mana pe piciorul meu stang zicandu-mi: <Ramai aici. E tarziu.> Rostise aceste patru cuvinte simplu, cu o voce care mi s-a parut tragica. Am baguit o explicatie legata de ingrijorarea mamei (o aiureala, bineinteles) si-am plecat ca din pusca. Stau si acum si ma gandesc: ce m-o fi apucat sa refuz o asemenea invitatie (parea mai curand o rugaminte si, cred, asta m-a speriat putin) ? Ce ocazie mai buna aveam sa ma apropii de aceasta experienta tulburatoare (pe care am intalnit-o descrisa in mai  toate romanele pe care le-am citit), decat sa raspund chemarii acelei femei superbe […] ? […]

Am iesit  in noaptea racoroasa, zgribulit, iutind pasii s-ajung mai repede acasa, sa ma bag in pat. Ploaia statuse, am strans umbrela si mergeam incercand sa evit baltoacele care mascau gaurile multe si perfide. Mergeam, cand pe trotuar cand pe strada, cu ochii in jos cautandu-mi drumul in intuneric. Era cat pe ce sa ma izbesc de doi indivizi care veneau din directia opusa.  <Stai pe loc!> a venit somatia rostita de unul dintre ei. <Actele!> N-aveam nici unul. <Esti arestat!> Am incercat sa-i explic ca, de fapt, n-aveam nici un act, provenind de la un liceu care s-a desfiintat si ca inca nu m-am inscris la liceul civil ca astfel sa pot obtine o legitimatie, dar indivizii nu s-au lasat induplecati. […] Mi-au zis  sa-i urmez si sa nu fac vreo prostie. […]

Mi se alaturasera inca doi companioni, gasiti, ca si mine, fara acte. Pana la sediul Politiei au mai agatat unul. Mi-am petrecut noaptea pe-o banca de lemn, intr-o incapere in care mirosea cumplit a bradolina. Prin usa deschisa,  de pe culoar venea  un miros patrunzator de urina. Toata noaptea m-a chinuit gandul: de ce nu ramasesem la Magda ?

Dimineata, mi-au dat drumul […].

Pe la jumatatea lui decembrie, intr-o seara, la vremea  cand iese lumea de la cinema, ma aflam pe strada impreuna cu doi colegi si prieteni. Era o seara frumoasa de iarna, fara ger si fara vant. Pomii de pe Strada Mare erau incarcati de zapada, magazinele incepusera pregatirile pentru Craciunul care se apropia […]. In aer plutea, nedefinita precis, atmosfera speciala care precede in fiecare iarna momentul asteptat.

In lupta lor cu traditia si obiceiurile pamantului, probabil din dorinta de a pune altceva in locul colindelor, […] autoritatile instalasera, aproape in fiecare copac de pe strazile principale, megafoane. Cel mai adesea se transmiteau cantece populare, dar si din cele de lupta, muncitoresti, sau din „muzica popoarelor” (cu precadere sovietice).

Stateam cu cei doi prieteni de vorba, nu departe de un astfel de megafon, cand, deodata, am ramas impietriti: din palnia difuzorului se revarsau clar, fara nici un dubiu, acordurile fastuoase, atat de indragite, ale Imnului Regal. Nu ne venea sa credem urechilor! Ne-am uitat imprejur. O multime de oameni, uluiti ca si noi, pareau a nu intelege ce se-ntampla. La un moment dat, un om mai in varsta, fiind probabil convins ca nu putea fi altceva  decat un semn ca  regele s-a intors acasa, a inceput sa strige cat il tineau bojogii: <Ura, ura! Traiasca Regele! Fratilor, suntem salvati! S-a intors Mihaita!>

O multime de oameni, cunoscuti sau nu, s-au dezlantuit, strigand, imbratisandu-se, cu ochii in lacrimi,  lasand sa rabufneasca durerea si sperantele adanc ingropate in suflete de aproape un an de zile. Mi-e greu sa descriu aici, in cateva cuvinte, cele ce se-ntamplau pe strada plina, la acea ora, de lume. Cei mai multi jubilau si-si manifestau fara rezerva bucuria. Erau si unii cu ochii mariti de uimire (sau spaima) dar acestia erau foarte putini. Imnul a fost cantat pana la capat.  Dupa o scurta pauza, fara nici o explicatie, i-a urmat o banala melodie de muzica usoara. Eram intrigati. Daca se produsese, intr-adevar, o asemenea schimbare majora de situatie, n-ar fi fost normal sa urmeze un comunicat? Simteam ca ceva nu e in regula.  Apoi pe mijlocul strazii a trecut in mare viteza un GAZ despre care toata lumea stia ca apartine nou infiintatei Securitati. S-a oprit ceva mai sus de cinematograf,  in fata unei case in care funtciona un fel de  club sau casa de cultura a UTM-ului. Din masina au coborat in graba cativa indivizi in civil, cu pistoalele in maini.

Am aflat mai tarziu, dupa vreo doua zile, ca bucuria noastra efemera se datorase unei intamplari comice, intr-un fel. La statia de radio care transmitea prin reteaua de megafoane de care vorbeam, erau in seara cu pricina de serviciu doi tineri indragostiti, care puneau la pick-up-ul statiei placi de patefon  pe care le luau dintr-o gramada fara sa aleaga.Pentru a nu fi deranjati in discutia lor fierbinte, inchisesera si difuzorul de control si n-aveau decat grija sa intoarca placile de patefon si sa le schimbe cand se terminau. Asa se face ca au pus si discul care avea pe o parte imnul Uniunii Sovietice si pe cealalta Imnul Regal, placa fiind imprimata inainte de alungarea Regelui. Amaratii n-au stiut nimic din ce se-ntamplase pana nu s-au trezit cu securistii dand buzna peste ei, luandu-i la pumni si spargand discul cu pricina. Dar macar pentru cateva minute, oamenii care se aflau pe strada la acea ora au trait  iluzia libertatii.

Anunțuri

8 răspunsuri to "Teaser again"

actiunea pare sa fie in 49-50, perioada aceea. nu stiu exact cand „politia” a fost inlocuita de „militie”. dar deja era vorba de securisti – deci individul scrie acum;

se apropie un pic de cel mai iubit dintre pamanteni, daca nu ar fi alte nume acolo si actiunea alta. magda e matilda etc. si la 150 de pagini, nu are cum sa intre prea mult in iadul concentrationar dezlantuit dupa 1950. regele plecase deja, deci se intampla dupa 1947, dar teroarea inca nu se instaurase foarte bine. „reforma invatamantului” s-a facut in august 1948, parca, cand licee au fost desfiintate etc. as zice ca acel decembrie era decembrie 1948. sau pe acolo.

mihail sebastian nu are cum sa fie – murise deja.

nu stiu, oricum sunt nul la scriitori romani „contemporani”.

@bughimamborag: Greu, într-adevăr. Mă enervezi că ne dai ghicitori aşa grele : )

@Wandering Elf: intr-adevar, acel decembrie e decembrie 1948. Actiunea se petrece in 48-49, in perioada de tranzitie de la statul burghez la cel comunist, dar ajunge si prin infernul concentrationar ale carui baze s-au pus dinainte de 1950.

@Alexandru (Caligraf): acum eu nu ghicesc la ce faceai aluzie prin acel APB.

@bmr: ah, era un nick pe care l-am folosit ca să las un comentariu pe alt blog, nu l-am modificat înainte să scriu aici, te rog să mă ierţi : )

… iar am uitat

off topic: alexandru, e bine ca te-ai gandit sa protejezi bloc(g)urile:)

@bmr: pana la urma despre ce carte e vb? cu inferentele + goagal nu ajung prea departe pe un text atat de mic. singurul chestie interesanta a fost ca goagal indexeaza f. rapid. in mai putin de 12 ore erai deja indexata cu acest post. which is amazing and scary.

[…] Constantin Fantana, Sentinta, Editura Fundatia Academia Civica, 2002 (fragmente) […]

@bughi: cumva Radu Petrescu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
%d blogeri au apreciat asta: