bughi mambo rag

Archive for Februarie 2010

Când ajungeam acasă, de obicei pe la 14:30, întram tiptil în casă ca să nu mă audă tata şi să mă pună la treabă. Săream gardul pentru că poarta scârţâia. Mă duceam la bucătărie să mănânc şi apoi o tuleam în camera mea unde dormeam o oră înainte de mă apuca de citit. Uneori, când tata era acasă, imediat ce mă aşezam în pat îl auzeam strigând din curte: “Florin!”. Ştiam că nu mai am scăpare. Răspundeam la apel şi făceam o mutră de parcă tocmai aş fi fost trezit din mormânt. “Ce note ai luat astăzi?” mă întreba tata, iar eu nu îi spuneam decât notele mai mari de 8 care deveniseră tot mai rare de la o vreme. “Hai du-te să stai cu vacile vreo două ceasuri că n-au ce mânca în povain!”, venea pe urmă replica lui. Îmbufnat şi nemulţumit de soarta mea, care îmi părea din cale-afară de crudă, îmi luam la subraţ o carte şi dicţionarul explicativ şcolar şi mergeam să stau cu vacile.

Păzeam vacile în albia unui pârâu care se varsă în Crişul Repede. Acolo, la capătul parcelelor noastre, tata închiriase o păşune plină de arini, sălcii şi brusturi. Eu dezlegam animalele, îmi făceam un culcuş în iarbă şi începeam să citesc. De obicei citeam tot ce nimeream. Crescând cu două surori mai mari, bine sfătuite în domeniul literaturii, ajungeam să citesc de multe ori cărţi pe care altfel nu le-aş fi citit la vârsta mea. Purtam dicţionarul cu mine pentru a mă asigura că înţeleg toate cuvintele.

Dar vacile nu ştiau de vorbă bună şi nu îmi permiteau perioade îndelungate şi liniştite de lectură. Începeau cu hameiul care se întindea peste arini, continuau cu trifoiul care creştea printre urzici şi apoi, încet-încet, ajungeau în lanul de porumb. Atunci, eu trebuia să arunc din mână cartea şi să alerg prin porumb, zgâriindu-mă pe faţă şi pe mâini, pentru a împiedica vacile să distrugă recolta tatălui meu. Operaţiunea se repeta la fiecare 15 minute. Când mă întorceam la culcuşul meu şi luam cartea de unde zăcea aruncată, nu mai ştiam exact unde rămăsesem. Citeam pagini întregi de două ori. Lucru dovedit până la urmă folositor având în vedere lecturile mele prea avansate.

Asta a fost Florin Puscas, blog descoperit recent undeva unde nu ma prea asteptam sa intalnesc un blogger-cititor: la zoso.

Conjuratia imbecililor a aparut la Nemira in 1995, in colectia Babel. Eu aveam 13 anisori pe-atunci si intrasem in clasa a VI-a. A fost prima carte pe care am cumparat-o eu si e baza fundamentului bibliotecii mele personale. Povestea e cam asa: pe vremea aceea familia mea cumpara uneori carti editate de Nemira, dar mai ales SF-uri. Mergeam adesea la librarie si existau liste cu carti “de cumparat” cu care trebuia sa jonglam luna de luna, salariile parintilor fiind foarte “de tranzitie”. Achizitiile se faceau dupa o deliberare democratica: cartile votate de cei mai multi erau cumparate.

Conjuratia imbecililor li s-a parut tuturor o prostie de carte – coperta nu i-a convins, iar in prefata existau cuvinte ca “meteorism”, “eructatie” si “piloric”. S-a decis rapid ca nu-i o carte potrivita pentru copii si ca parintilor nu le place. Si ca nu are rost sa fac atata galagie: o sa pot sa mi-o cumpar eu cand am sa fiu mare si de capul meu. Mi se mai servise aceeasi poveste si cu alte ocazii, dar in cazul acestei carti am hotarat eu prima oara ca insurectia civila este uneori necesara, in fata dictaturii majoritatii. Si m-am apucat sa strang banuti – cartea costa 5000 de lei, iar eu bani de buzunar nu aveam deloc. A durat multe luni pana cand am strans toti banii – din restul primit cand eram trimisa la mici cumparaturi; un leu de la lapte, un leu peste cateva zile cand mergeam la piata, nu mai mult, sa nu bata la ochi. Alte optiuni nu erau: eram rasplatita in prajiturele, cartofi prajiti si alte astfel de blamanjele pentru orice ma ofeream sa fac pe langa casa omului, prin vecini sau in familie.

Mi-am dat seama in aceste luni cum e sa-ti doresti neaparat ceva si sa nu il poti obtine decat platind o avere. E un sentiment de jena si de saracie pe care l-am mai incercat de-atunci, si pe care mi-as dori sa nu-l simta nimeni. I-am inteles atunci si pe parintii mei, carora sunt convinsa ca nu le-a fost usor sa intinda bugetul familiei cat sa fim aproape multumiti cu ce aveam.

Si a venit si ziua minunata cand m-am strecurat pana in Operei, la libraria Eminescu, si am cumparat Conspiratia imbecililor. Scena a fost haioasa: o fatuca mititica, mergand glont la raftul Nemira si apoi la casa, cu maruntii numarati si re-numarati zornaind in ghiozdan. Tanti de la casa s-a uitat lung la mine, a numarat si ea banii si cu regret n-a gasit nimic de comentat. Am fugit apoi acasa, m-am instalat in sufragerie cu achizitia si m-am pus pe citit. I-am lasat muti pe parinti, dar au citit si ei cartea dupa mine si au decis ca nu-i totusi rea.

Conjuratia imbecililor e si una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit pana atunci si de atunci: la prima lectura nu-mi venea sa cred ca exista o astfel de carte, trista si funny si scandaloasa si plina de emotie (ca sa nu mai spun de injuraturile creative). Am invatat multe din ea si m-am distrat de numa-numa citind-o; si-mi pare bine ca prima mea carte a fost ea.

Asta a fost adinab, care are Blog de carti si ma bucur sa vad ca a fost printre castigatorii acelui concurs Nemira la care a participat cu povestea de mai sus (eu in locul lor i-as fi dat premiul cel mare).

Amandoi au acum douazeci si ceva de ani – si sper ca veti fi de acord cu mine ca, atata vreme cat mai rasar tineri de genul asta, cartile nu sunt in primejdie, obiceiul lecturii nu e pe cale de disparitie si Cultura nu e pe moarte.

Bine, veti zice, dar astia sunt deja oameni in toata firea; in ziua de azi, copiii doar obligati mai pun mana pe carte. La care eu o sa va reamintesc ca si pe vremuri erau si copii de-aceia care trebuiau obligati sa citeasca:

Imi aduc aminte perfect care a fost prima mea „carte”. O brosurica de-aia cu o poveste de Ispirescu, de citeva pagini, cu caractere uriase, basca ilustratii. Era o corvoada ingrozitoare, ma apucau toate spumele cind ma obliga mama sa silabisesc cu voce tare, ma durea capu’, nu intelegeam nimic. Drept pentru care maica-mea era si mai ingrozita decit mine, presupun.   

Intr-o dupa-amiaza s-a bagat saraca in pat sa se odihneasca, m-a instalat pe mine pe un scaun si m-a anuntat ca o sa citesc toata cartea, de la cap la coada, fara nici o pauza, si de-ar fi sa mor. Bine, in prealabil imi daduse sa aleg: ori cartea ori aspiratorul! Ori dadeam gata ditamai povestea, ori dadeam cu aspiratorul in toata casa. Ei bine, eu preferasem sa dau cu aspiratorul, chestie care a enervat-o asa de tare ca am loat doo dupa cap si a anulat intelegerea. Am fost nevoita sa citesc! Uf! Si era luuunga povestea, avea vreo opt pagini!   

Nici mindria ca am reusit sa duc chinul pina la capat nu m-a stimulat deloc. Riscam sa ramin doar cu una bucata Ispirescu la capitolul lecturi suplimentare, daca s-ar fi dat mama batuta.

Nu cred ca fara google si fara sa fi citit povestea la sursa, la vremea ei, aveti vreo sansa sa ghiciti cine era copilul cu asemenea aversiune pentru lectura. Dar povestea nu se opreste aici:

Dar mamele nu se dau batute cu una cu doua, asa ca m-am pomenit cu Singur pe lume bagat cu forta in mina. Si… surpriza, surpriza: dupa primele pagini chinuite, am constatat brusc ca silabele au disparut, ca pina si paginile se topesc undeva, in spatiu, si in fata ochilor mei defileaza, intr-o seara friguroasa de iarna, in locul literelor negre si meschine, batrinul circar, cu ciinii dupa el, cu un Remy orfan amarit si cu Sufletel, maimuta buna la suflet. Din aventuri in aventuri, din plinsete disperate la moartea lui Sufletel, din crize de nervi cind apare proasta si plicticoasa aia de mama a lui Arthur, am ajuns la… capat. Sfirsit. In loc de usurare ca am scapat, tot ce simteam era… o tristete sfisietoare, ca atunci cind te desparti de cine ti-e tie mai drag pe lume.    

Peste citiva ani, mama ajunsese sa se trezeasca noaptea, saraca de ea, ca sa efectueze inspectii fulger la mine in camera, sa-mi smulga romanul din brate si sa stinga lumina. Au mai trecut niste ani (cu multe intimplari, evident 😀 ) si intr-o buna zi mi-a spus ca stie ea de ce tot il frec eu pe Balzac: ca sa aflu chestii scabroase despre curtezane, evident 🙂 Ca sa las dracului iluziile lui pierdute si sa pun mina pe matematica. N-am pus 🙂  

Asadar, povestea se sfarseste cu bine si este vorba despre… surpriza, surpriza ! Asa-i ca nu v-ati fi asteptat ? Deci sa nu ne pierdem speranta daca e posibila asa o metamorfoza si copiii care resping cartile azi pot deveni cititorii pasionati de maine…

Folosind codurile HTML. Se procedeaza ca mai jos:

<I> text inclinat cu italice </I>

<B> text ingrosat cu bold </B>

<A HREF=adresa.url.link> text link </A>

In plus, pe cele mai multe bloguri, dar nu si pe cele de la blogspot, se mai pot folosi citatele:

<BlockQuote> text citat </BlockQuote>

Etichete:

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Februarie 2010
L M M M V S D
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728