bughi mambo rag

Petru Dumitriu – Cronica de familie

Posted on: 8 Martie 2010

Petru Dumitriu - Cronica de familie - vol. I

vol. I

Petru Dumitriu, Cronica de familie, Editura Litera (+Jurnalul National), Biblioteca pentru toti, Bucuresti, 2009, (vol. I-III)                                

Gasisem candva demult, in secolul trecut, un vechi almanah sau antologie de texte din anii 50; si acolo, printre comnisti ilegalisti, muncitori fruntasi in productie, tarani saraci, chiaburi si alte personaje [stereo]tip ale realismului socialist, am avut surpriza sa gasesc jobenuri, crinoline, o guvernanta care-si admonesteaza in frantuzeste pupila. Aceasta, Davida, eroina principala a povestirii (omonime), e o adolescenta voluntara, orgolioasa, inflacarata si in iubire si in ura, insotita mereu de rigida mademoiselle Marchand, guvernanta adusa din Franta sa o struneasca si supravegheze. Iluziile ei romantice exaltate sunt zdrobite de contactul cu realitatea, lucru ce va avea urmari dramatice pentru ea si pentru ceilalti – mai multe nu va pot spune fara spoilere majore.             

Mi-a placut mult la vremea aceea, pentru farmecul atmosferei si personajele puternice, vii, memorabile, puse in valoare de contrastul cu atmosfera “realist socialista” si personajele conventionale din textele din jur – era nu doar cea mai reusita ci aproape singura bucata de literatura adevarata din cartea aia. Nu stiam atunci ca din acea povestire a rasarit un roman (al carei prim capitol este) si din personajele ei un bogat, chiar stufos arbore genealogic, o numeroasa descendenta ale carei traiectorii romanul le va urmari pe parcursul unui secol, de pe vremea lui Cuza pana in „obsedantul deceniu” ’50, perioada scrierii romanului. Astfel marirea si decaderea unei familii boieresti e urmarita pe mai multe generatii, eroii ultimului volum fiind nepotii si stranepotii Davidei si ai fratilor ei.                     

I s-a reprosat autorului ca, punandu-si talentul in slujba regimului comunist, a zugravit „clasa exploatatoare” exclusiv in nuante intunecate. E si nu e asa. Cartea e, categoric, tributara timpului si contextului ei si multe pagini sunt azi nedigerabile prin tezismul lor – in special cele despre miscarile taranesti – dar mult mai multe sunt cele care rezista timpului. Si, coincidenta, in general cele care nu mai rezista istoric nu rezista nici estetic. De fapt Petru Dumitriu a jucat un joc dublu. Favorurile regimului i-au asigurat o ascensiune rapida, intr-o vreme cand scena literara era saraca, multi dintre scriitorii consacrati aveau interdictie de publicare sau nu voiau sau nu puteau sa se muleze pe exigentele partidului. Insa, spre deosebire de Labis de exemplu, Petru Dumitriu nu a fost un comunist convins ci un mercenar. Afinitatile lui launtrice inclinau spre clasa de care il legau originea si educatia(*) dar asta nu l-a impiedicat ca, la fel de cinic si ambitios ca unele din personajele sale, sa isi ofere serviciile noului regim.        

Asadar, zugraveste decadenta, coruptia, viciile  [burghezo-]mosierimii. Totusi, ceea ce rezulta nu este (cum s-a spus) un bestiar, o galerie de monstri. Omul poate avea doua feluri de defecte: cele in defavoarea sa (timiditatea,  stangacia, lipsa de vlaga, credulitatea, prostia, uratenia)  si cele in defavoarea celorlati (egoismul, lipsa de scrupule, insensibilitatea,  ipocrizia, viclenia, rautatea, cruzimea) – unele dintre acestea ultimele putandu-i aduce celui in cauza chiar avantaje. Ultimele pot starni aversiunea sau chiar ura, primele mila sau dispretul. Defectele majore ale personajelor lui Petru Dumitriu sunt cel mai adesea din a doua categorie; ele ii ajuta sa isi urmareasca scopurile. Sunt odiosi dar nu grotesti. Exceptii sunt totusi cei cativa aristocrati relativ buni (dar relativ slabi), ca Serban Romano si Alexandra Lascari, cu care ati facut cunostinta in teaser.                     

Tipul uman cel mai prezent in roman e ambitiosul, pe care il intalnim in mai multe timpuri si in mai multe variante, masculine si feminine. Autorul le urmareste traiectoria: geneza ambitiei, ascensiunea, succesele si esecurile.                   

Bonifaciu Cozianu era, in prima parte a vietii, un hedonist indolent, blazat, vadind interes doar pentru femei, nicidecum pentru treburile publice. Cotitura se produce cand, scos din existenta lui comoda si trimis pe front in razboiul de independenta, vazand cum statul dispune de viata lui, decide ca vrea sa fie intre cei ce conduc, nu intre cei ce se supun. Asadar intra in politica, urca treapta cu treapta, calcand fara ezitare pe ceilalti cand ii e necesar – pe sotia luata din interes, pe inofensivul, tacutul ei admirator platonic, pe ziaristul impertinent doborat in duel, pe taranii reprimati dur – ca in final, ajuns in varf, victoria sa-i para searbada, amestacata cu umilinta condescendentei ultimului stapan, regele.              

Petru Dumitriu - Cronica de familie - vol. II
vol. II

Pe Dimitrie Cozianu il intalnim intai ca adolescentul Dim, plin de inchipuiri romantice, tulburat de ispite erotice si de descoperiri  socante privind trecutul si prezentul propriei familii; apoi ca tanarul care sacrifica o promitatoare cariera politica incipienta, impreuna cu toate relatiile sociale si de familie, pentru o casatorie din dragoste. Dar dragostea aceea furtunoasa ii consuma curand toate resursele financiare si sufletesti, lasandu-l dezamagit, cinic, calculat,  decis sa faca cariera politica,  recuperand timpul pierdut.              

Ambitia Elvirei Vorvoreanu ia alta cale, singura posibila pentru o femeie a acelor vremi (pe cand Margaret Thatcher abia se nascuse ). Armele ei sunt frumusetea si senzualitatea, ambele iesite din comun, indrazneala combinata cu abilitatea; isi alege si dozeaza provocarile ca sa faca lumea sa vorbeasca despre ea, fara sa se ajunga totusi la un scandal care ar exclude-o din inalta societate; urca si ea treapta cu treapta, dar la ea fiecare treapta e un barbat, cea din varf fiind regele, afemeiatul Carol al II-lea; asadar tinteste mai sus decat barbatii familiei, care in acele vremi nu puteau aspira la mai mult decat rangul de prim-ministru.          

Ambitia mamei ei, Elena Vorvoreanu, fusese una mai obisnuita: nu puterea ci averea – pentru care e in stare sa faca orice, lupta cu o energie neobosita si cu o lipsa de scrupule crescanda, iar in situatii limita, pe fundalul rascoalei din 1907, se vadeste capabila de lucruri de care nu s-ar fi crezut in stare…               

Ambitia tanarului Serban Romano e de alta natura: filosofia, cunoasterea, adevarul. Pleaca in Germania sa studieze filosofia (asemeni autorului),  vedem crampeie din viata universitara germana, inclusiv traditionalele dueluri,  insa patria filosofiei incepea deja sa se transforme in patria nazismului si, deziluzionat, tot mai convins ca „nu se mai poate nimic in filosofie”, ca nu exista adevar, certitudini, nimic solid, dincolo de placerile senzoriale imediate, tanarul inteligent, serios si studios se metamorfozeaza in hedonistul, dandy-ul pe care il vedem in teaser.     

 O ambitie de aceeasi factura are si sculptorul Pius Dabija, care vrea sa calce pe urmele lui Michelangelo. Nu stiu in ce masura e vorba de un alter ego al lui Petru Dumitriu; un indiciu ar fi initialele numelui (asta n-am descoperit-o eu, zicea in postfata); ca infatisare, mic de statura, cu ceva “bestial”, teluric, e exact opusul autorului (inalt, elegant, dandy); insa il reprezinta cel putin in ce priveste crezul estetic (inlocuind Michelangelo cu Balzac) si in ce priveste disponibilitatea de a colabora cu noul regim, fara sa fie comunist, doar pentru posibilitatea desfasurarii  talentului sau. Asa ca, spre oroarea alor sai, accepta comanda unei uriase statui a lui Stalin. O idee originala, indrazneata mi s-a parut prietenul lui Pius, Rafael, homosexualul comunist – si inca ilegalist ! Tare ma mir cum a trecut de cenzura.   

Petru Dumitriu - Cronica de familie  - vol. III
vol. III

Nu toti sunt animati de ambitie. Alexandra Lascari traieste linistita in lumea ei fara griji, cu mondenitati, partide de tenis, o relatie discreta de lunga durata acceptata tacit de sotul ei, care uzeaza si el de aceeasi libertate in relatiile conjugale. Asta pana cand viata  ii este bulversata de instaurarea comunismului si incepe o existenta cu totul diferita – vezi fragmentul al doilea din teaser,  poate singura descriere a unei cozi intr-o carte publicata sub comunism. Descrierea cozii si alegerea de infatisa viata burghezo-mosierimii in mizerie focalizand tocmai pe blanda Alexandra, care nu facuse rau nimanui (iar nu pe vreunul din numeroasele personaje dubioase sau chiar odioase din familia ei) prezinta noua oranduire intr-o lumina nu tocmai favorabila, lasand sa se stravada rezerva interioara a autorului.

Acestia sunt doar cativa din descendentii neamului Cozianu, doar cateva din numeroasele personaje care se perinda prin cele peste 1500 de pagini de roman…  o intreaga lume…          

–––––––––––––––––
* „Tatăl său, Petre Dumitriu, căpitan (colonel după alte surse), era român, în timp ce mama, Maria-Theresia (născută von Debretzy), făcea parte din mica nobilime secuiască, dar vorbea, atât cu soţul ei, cât şi cu fiul, mai mult în franţuzeşte şi, de aceea, franceza i-a fost scriitorului, din copilărie, o a doua limbă” (Wikipedia)

Anunțuri

15 răspunsuri to "Petru Dumitriu – Cronica de familie"

Se pare c-am avut cam aceleasi ganduri despre cartea asta – ma bucur ca te-a tinut pana la capat 🙂
Sunt foarte surprinsa ca nu se vorbeste mai mult despre ea, sincer. Lumea citeste atatea lucruri, la un moment dat chiar ciudatenii, si nu se atinge de romanul asta. Hmmm…

@ capricornk13: de unde stii ca lumea nu se atinge de romanul asta? poate ca lumea l-o fi citit candva demult (eu, de exemplu, l-am citit in clasa a unspea). e ca si cum ai zice ca lumea nu mai citeste tolstoi sau cehov doar pentru ca i-au citit in adolescenta si acum nu vorbesc despre ei, ci despre „ciudateniile” pe care le-au citit ieri 🙂

@zum: Pai capricorn a constatat pe cazuri concrete, chiar in comentariile unui post in care ea recomanda calduros cartea asta, dragos c. zicea: „mai bine as reciti Balzac”, altii aveau indoieli din cauza „realismului socialist” etc… Sigur, nu toata lumea – altii ca dreamingjewel de pilda il citisera deja prin anii 90, cum zici tu.

@capricornk13: cred ca Petru Dumitriu a ajuns intr-o situatie ingrata, paradoxala: in comunism era repudiat, scos din circulatie ca tradator, acum in postcomunism e repudiat ca reprezentant al comunismului. Omul o cam merita (dpdv etic) dar cartile lui merita mai mult (dpdv estetic). Nu e el chiar uitat – intr-un fel, chiar faptul ca e controversat trezeste curiozitatea – dar nu cred ca e in manuale – sau ma insel ?

@ bughi: a, ok, scuze atunci.

in manualele de acum nu stiu daca e, dar eu tin minte ca am facut ceva de / despre el in liceu. era un fel de lectura suplimentara sau asa ceva. dar nu mai stiu daca era in manual sau a fost initiativa profei. cred ca era, totusi, pomenit in manual (bine, asta era acu’ ceva vreme 🙂 )
chiar, cum mai arata manualele de romana? ce scriitori s-or fi „facand” la scoala? cartarescu e?

@bmr: bpt-ul e tot al poliromului, nu? noroc cu tine si alti cativa, imi pot face lista cu ce imi voi cumpara cand voi fi in tara.

@zum: „chiar, cum mai arata manualele de romana? ce scriitori s-or fi “facand” la scoala? ” – mihaela radulescu cu prefata de alex leo serban:)

@we: noua bpt e o colectie de carti vandute impreuna cu Jurnalul National si tine de editura Litera, n-are legatura cu Polirom (si cred ca nici cu vechea bpt din vremea comunismului nu prea are); Cartea Romaneasca tine de Polirom.

Ma bucur daca te-am convins sa citesti cartea asta, asa cum pe mine m-a convins capricornk13. Sper sa nu te dezamageasca.

Se poate comanda si online – vezi link-ul de la inceput – dar pana in America la tine cred ca costa cam mult transportul.

@zum: mi-ai trezit si mie curiozitatea si am cautat pe net programa de liceu.
Din cate vad, sunt cativa autori obligatorii, canonul general acceptat: Eminescu, Creanga etc… (din cei mai noi numai Marin Preda si Nichita Stanescu) iar in rest pare sa fie la latitudinea profesorului/autorului de manual alternativ. Se fac unele sugestii (la diverse teme), intre care si Cartarescu, Andrei Plesu, Patapievici, N. Steinhardt, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Radu Cosasu, Augustin Buzura, Octavian Paler… dar Petru Dumitriu nu.

da, confundam cu „Cartea Romaneasca”.

nu le comand online, pt. simplul fapt ca nu am chef sa imi vad cardul golit de vreun smeker de cartier care isi taie dintii de hacker prin furtisaguri.
de obicei, cand vin in tara, am 2-3 zile de cumparat carti. dupa care vine momentul inghesuirii in geamantane. acum 4 ani un singur bagaj era din carti. multe le las in tara, evident.
si mai evident este ca nu am timp sa le citesc pe toate care le aduc, asa ca se strang si se strang si se strang…
anul asta o sa incerc sa le trimit prin colet.

anyway, daca mai e cate ceva care merita cumparat & citit, spuneti. am vzut, de ex., ceva carti de(spre) gnostici, dar nu stiu cat de bine sunt traduse. in fine, astea le gasesc si pe aici.

a doua chestie: programa de liceu la „latitudinea profului”…ce inseamna asta, exact?

Cronica de familie este, pentru mine, cel mai mare roman romanesc „clasic”, si nu doar ca nr de pagini. Cu toate scaparile si „tezismele” sale, neinsemnate in raport cu arhitectura epica magistrala, e genul de carte despre care ar trebui sa se scrie si sa se vorbeasca mult mai mult. Pacat ca Dumitriu a facut si compromisurile literare de la inceput, pacat ca nu a avut succes pe care il visa in exil.

Felicitari pentru prezentare, chiar mi-a facut pofta sa recitesc anumite scene din roman.

Bun venit si merci de aprceiere. Sincer si mie imi cam statea pe limba sa il consider la fel, dar m-am abtinut pt ca cele mai multe romane romanesti „clasice” le citisem prea demult, in vremea liceului, nu stiu cum le-as recepta acum…

[…] aleasa de mine – am scris mai pe larg despre ea aici […]

[…] sau (aristocratia romana cazuta in mizerie dupa instaurarea comunismului) de volumul III din Cronica de familie, care ii seamana si in privinta atitudinii duplicitare, la ambii autori afinitatea cu aristocratii […]

L’ am descoperit pe P.Dumitriu in franzuzeste cu doua titluri foarte bune, Incognito si Rendez vous aux jougement derniere.M-au interesat si acum citesc cartea scrisa in Romania Cronica de Familie,foarte interesanta,o Istorie a Romaniei prin Istoria unei familie de timpul lui Cuza Voda pana bine intrat in Comunism.Scrie bine,usor de citit,interesant. Acum termin al treilea volum si imi fac o opiniune generala de scriitor si carte.

Tocmai am terminat ,,Cronica…„… M-a fascinat si mi-a placut foarte mult, o recomand cu caldura! Cui? Intreb retoric… tinerii de azi au cu totul alte preocupari! Si ce roman fabulos! ce expresii superbe, ce descrieri, cate frumuseti in cuprinsul celor aproape o mie de pagini!!!
Caut ,,Icognito„, sper sa gasesc pe undeva…

Aldebaran,
Am citit in viata mea verzi si uscate,pot discuta despre multe subiecte lejer,incluzand literatura romana si universala,istorie.geografie,arte,muzica,filosofie,religie,etc,,toate la un nivel inalt sau ceva sub inalt,dar eu numai azi, dezlegand o integrama am intalnit numele lui petru dumitriu.Mie nu mi-au placut scriitorii de gen zaharia stancu,dinu sararu,adrian paunescu &co,dar mi-au placut LIVIU REBREANU,MARIN PREDA si altii ca ei.Deasemeni am convingerea ca ce naste din pisica soareci maninca,sau mai pe limba secuiasca ,dar tradus in Romaneste „din caine niciodata nu va fi slanina,decat slanina de caine” Lamurit cu petre dumitriu cel, cu „drumul fara pulbere” Nici macar in regimul comunist nu s-a invatat despre „asta ” Cine se ascunde si s-a ascuns prin straini nu a produs din punct de vedre literar nimic bun.Aici este vorba de paul goma ,sau fricosul emil cioran.Desigur este doar parerea mea,intru-cat am scris aici ptr.ce ce au minte sa priceapa.Dar totosi ii consider scriitori buni pe MIRCEA ELIADE si PANAIT ISTRATI.In rest cei ce inca nu au pareri si educatie suficienta ,sa si-o completeze.Cu bine,Aldebaran,

pana sa citesc Cronica lui Petru Dumitriu, eram convinsa ca, dintre prozatorii romani, mai bun decat Marin Preda nu exista! Privindu-le stilul comparativ, imi dau seama ca al doilea il avea ca model pe primul. Pare o afirmatie indrazneata/deplasata, dar faptul este confirmat chiar de destainurile din jurnalele lui Preda.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Martie 2010
L M M M V S D
« Feb   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
%d blogeri au apreciat asta: