bughi mambo rag

Archive for Octombrie 2011

In ultima vreme vad ca scriu mai mult prin alte parti decat acasa; am scris la un articol (ultraelogios, aproape hagiografic) al lui Bucurenci despre regele Mihai un comentariu lungut pe care il reiau si completez aici:

Nu am o parere proasta despre fostul rege, poate chiar am pe undeva o doza de simpatie pentru el. Nu am motive sa ma indoiesc ca a fost si e un om cumsecade; ca a fost un om cu convingeri democratice intr-o vreme cand convingerile democratice erau o raritate, mai ales in randul tineretului; ca i s-a pus in spinare, fara sa o fi cerut, la o varsta prea frageda, o povara prea grea pentru el (e un exemplu bun pt de ce nu e regalitatea o idee buna). Ca a trait evenimente importante si in unele a fost personaj principal (23 august).

La urma urmei, a fost un om destul de obisnuit pus intr-o situatie foarte neobisnuita. Un om relativ bun dar relativ slab (dar cu unele pusee de energie). Un om sub vremuri, nu un om care isi pune pecetea asupra vremurilor (ex: Alexandru cel Mare sau Napoleon, aflati la putere cam la aceeasi varsta).

A facut figuratie intai pe langa Antonescu & legionari, apoi (cativa ani) pe langa Antonescu singur, apoi cand se vedea ca Hitler pierdea si rusii intrau in tara si-a adunat energia si l-a inlaturat pe Antonescu dar am cazut din lac in put, tara a fost ocupata de armata rusa, a fost decorat de Stalin… si-a mai adunat o data energia si i-a infruntat si pe rusi si ai lor, prin greva regala, dar de data asta zadarnic, tara era in puterea URSS… asa ca s-a resemnat si a facut figuratie si pe langa comunisti, a acceptat guvernul Groza, a asistat pasiv, dezarmat, la tranzitia treptata spre comunism (cand a fost arestat Maniu, de ex, regele era inca pe tron), asta pana cand rusii s-au debarasat (si) de el, cand a abdicat in conditiile lor si in schimb l-au lasat sa plece nevatamat…

Despre abdicarea lui, cum spuneam in postarea precedenta (ma autocitez), am gasit in multe locuri repetat (in presa, parca, nu mai stiu daca si in documente mai serioase) cum ca regele Mihai ar fi abdicat cu pistolul la tampla, pistol pus la tampla lui de Petru Groza; de la inceput informatia mi s-a parut f. dubioasa, pentru ca Petru Groza era un “tovaras de drum”, un oportunist, un “boier rosu”, ok, dar un un om de moda veche, nicidecum un dur, un om care sa puna cuiva – si mai ales regelui – pistolul la tampla. Recent am dat pe net peste un document (parca un interviu al regelui) din care reiesea ca intuitia mea nu ma inselase: de fapt, zicea acolo, parca, dupa ce regele acceptase abdicarea, Petru Groza le spusese lui si/sau reginei mame ca avea pistol in buzunar, ca nu voia sa pateasca si el ca Antonescu.  Bine, chestia cu pistolul la tampla, falsa propriu-zis, e pe undeva adevarata in fond, in sensul ca regele a abdicat silit; dar nici Cuza nici Carol al II-lea, tatal sau, n-au abdicat de buna voie…

Beranger mi-a zis, in discutia aceea de la Ionuca, care a generat postul precedent:

Ştiu povestea cu pistolul lui Groza («Maiestate, n-am vrut să împărtăşesc soarta mareşalului Antonescu»). Ce nu este nici acum clar este dacă într-adevăr MS Regele a fost ameninţat cu uciderea celor 1000 de studenţi simpatizanţi PNŢ. Mi se pare implauzibil şi inutil. Regele observase de pildă că se schimbase garda la palat ş.c.l., iar pe de altă parte, beciurile Ministerului de Interne nu erau Katyn. Mai mult, cartea lui Mark László-Herbert, «Abdicarea regelui Mihai. Documente diplomatice inedite» (Humanitas, 2010), nu pare a prezenta referiri la această ameninţare. S-au vehiculat extrem de multe informaţii în epocă, înainte şi după abdicare (majoritatea fiind ruşinoase pentru guvernele occidentale, în special pt. cele britanic şi elveţian), dar nimic despre mia de studenţi. Versiunea a apărut la zeci de ani de la evenimente. Stau şi mă înteb dacă MS Regele mai ţine minte cu adevărat scena, sau dacă nu cumva a exagerat în interpretarea unei ameninţări voalate de genul «Maiestate, nu uitaţi că avem un număr de studenţi arestaţi…».

Si mie afirmatia aceea mi se paruse de la inceput suspecta, desi de data asta e vorba de o afirmatie reala a regelui. Petru Groza clar nu era omul care sa zica asa ceva (din motivele de mai sus). Gheorghiu-Dej era poate omul care sa o faca (nu prea avea scrupule, l-a ucis si pe Patrascanu), dar nu era omul care sa o spuna – nu in contextul ala, in fata cuiva care in cateva zile va fi in vest; in plus, n-avea nici interesul sa-i provoace lui Petru Groza o criza de constiinta. Despre atitudinea lui Petru Groza fata de studenti e relevanta marturia mitropolitului Bartolomeu Anania, pe atunci conducatorul grevei studentesti de la Cluj din 1946, care trimite o delegatie de studenti la Petru Groza, ca sa obtina eliberarea unor colegi arestati:

Petru Groza ii primise cu bunavointa, le fagaduise sprijinul,  dar tot ce putuse face a fost sa obtina permisiunea lui Teohari Georgescu ca delegatii nostri  sa-i viziteze pe arestati  si sa le dea ceva de mancare si tigari.

Asa ca ipoteza lui Beranger cu amenintarea voalata, aluziva, mi se pare si mie verosimila.

Revenind in zilele noastre si la acel eveniment din Parlament: regele s-a lasat primit in ctitoria lui Ceausescu de reprezentantii PSD iar fiica sa si ginerele sau au luat loc exact langa Iliescu – tocmai cel/cei care il oprisera candva sa vina in tara. Banuiesc ca a fost o manevra electorala a PNL-ului de a mai „spala” PSD-ul, de a il face mai palatabil pentru electoratul sau de dreapta; iar regele le-a facut (poate inconstient) jocul. Lucrul nu e pana la urma surprinzator din partea celui care, acum peste 60 de ani, deschidea lucrarile primului parlament cripto-comunist, rezultat din alegeri grosolan falsificate. De unde rezulta ca, acum ca si atunci, regele Mihai, oricat de bine intentionat, in nici un caz nu poate fi considerat un garant al stabilitatii, democratiei, asanarii vietii politice, cata vreme, in trecut ca si in prezent, forte mai puternice au facut  (majoritatea timpului) ce au vrut cu el.

PS: una dintre fiicele mai mici ale regelui (singura care afaik n-a fost prezenta la aniversarea sa) are blog:  foloseste (si) in blogosfera numele Sophie de Roumanie dar scrie numai despre…  Bretagne (eu cel putin n-am gasit pe blogul ei nimic despre Romania).

Eu, care nu sunt in stare sa scriu o postare cu lunile, am scris niste comentarii luuungi pe blogul Ionucai, intr-o discutie aprinsa, care a pornit de la romanul „Matei Brunul” de Lucian Dan Teodorovici si a ajuns la regimul comunist, represiunea comunista si reflectarea lor in carti, fie ele de fictiune sau nu, dar si la ideile si principiile de stanga:

Beranger, vorbesti de stanga, dar constat ca sunt mai de stanga eu decat tine, eu care ma consider de centru, pentru ca pana la un punct sunt de stanga dar de la un punct incolo sunt de dreapta, pentru ca inima mi-e la locul ei in stanga dar… am peste 30 si am si minte 🙂 , pentru ca imi trezesc aceeasi reactie alergica si Ernu & co de la Critic Atac si conservatorismul lui Patapievici.

Dupa cum bine zici tu insuti, stanga era, la inceputurile ei prebolsevice, despre empatie, despre solidaritate cu cel oropsit. Te plangi de “îmbrăţişarea fără limite a egoismului, a lipsei de empatie”, de faptul ca “tinerii de astăzi sunt de o lipsă de sensibilitate înfiorătoare”, dar ce vad eu aici, in posturile si comentariile de pe blogul asta ? Vad o tanara sensibila, Ionuca, empatizand cu victimele, fie ca sunt victimele comunismului sau victimele mai departate temporal si geografic ale genocidului armean (la cartea lui Vosganian) sau, revenind in zilele noastre si la chestii mai marunte, cu luciat in incidentul blogosferic; si pe tine taindu-i elanul de empatie, pozitionandu-te sistematic contra victimelor, acuzandu-le ca sunt lacrimogene, prea sensibile, ca ar exagera etc. Si asta nu numai aici: am vazut ca si la tine pe blog (btw, pacat ca l-ai inchis – mai ales ca acum tumblr admite comentarii) te situai sistematic impotriva victimelor si de partea agresorilor, opresorilor: in Egipt tineai cu dictatorul impotriva demonstrantilor, in chestiunea Basarabiei tineai cu urs[s]ul, nu cu noi; tineai cu presedintele FMI impotriva cameristei (ce-i drept, acolo situatia era cam indoielnica) etc. etc. etc. Totdeauna cu cel tare, todeauna impotriva celui slab care o ia pe coaja… si tu ne vorbesti de stanga, de empatie, de sensibilitate ?

In plus, vad ca, dupa judecata ta, daca victima zice ca agresorul i-a tras vreo 10 pumni in cap iar agresorul dovedeste ca i-a tras doar 7, se cheama ca victima e vinovata de minciuna, de impostura, de calomnie, de “victimizare” si agresorul e de fapt un mare nedreptatit.

Si eu am sesizat si corectat, uneori, inexactitati, neverosimilitati in ceea ce s-a scris despre regimul comunist – de ex.:

In ce priveste imaginea despre comunism, in detalii nu prea e conforma realitatii: anchetarea lui Ilie sr. e plasata, daca bine-mi amintesc, in ’62 – ori atunci deja regimul incepuse sa se inmoaie, se pregatea deja eliberarea detinutilor politici care va avea loc peste 2 ani, tratamentul din inchisori se mai imblanzise (li se proiectau chiar filme), nu te mai arestau una-doua (ar fi fost mai verosimil prin ’58-’59, cand s-au facut arestari masive) si mai ales nu ar fi ucis prin accident inscenat un om care nici macar nu era banuit de “uneltire contra ordinii sociale”…

(vorbeam de o alta carte de fictiune: “Viata si faptele lui Ilie Cazane” de Razvan Radulescu)

Dar una e sa corectezi cu calm inexactitatile si alta e sa explodezi si sa “corectezi” niste exagerari exagerand enorm tu insuti:

Repet, absolut NIMIC din ficţiunea scrisă astăzi despre anii aşa-zisului comunism nu este plauzibil.

Daca stii ceva logica matematica (si am impresia ca stii) iti dai seama ca e suficient ca intr-una singura dintre toate cartile de fictiune scrise azi despre comunism sa existe, chiar intr-un singur loc, ceva plauzibil ca afirmatia ta sa fie falsa. 😛

Cartea lui Lucian Dan Teodorovici nici eu nu am citit-o inca, dar intra pe blogul lui si ai sa vezi cat de scrupulos s-a documentat, poate chiar excesiv… a cautat pana si mersul trenurilor din anul ’59. Asta nu e o garantie absoluta pt rezultat dar e un indiciu solid ca merita sa-i dam o sansa (pana la proba contrarie).

[La acestea, Beranger mi-a raspuns aici.]

Ziceam ca LDT s-a documentat serios, ziceai ca nu gasesti unde reiese asta – uite aici:

http://www.teodorovici.ro/2011/09/16/inca-o-saptamina-sau-azi/

[aici dadeam niste citate de la acel link]

Dar ma tem ca ai sa spui acum ca toata documentatia lui e degeaba din moment ce e, zici tu, “prea multă ficţiune în cărţile de non-ficţiune”. Ei, nu e chiar asa; un om cu discernamant, fler, intuitie isi poate face o idee destul de acurata (exista cuvantul?) consultand si coroborand o cantitate mare de documente de acuratete variabila. Nu 100% acurata, ok; dar suficient de acurata pentru scopuri practice, asa ca 3.14 pt pi. Poate “mirosi” locurile de acuratete dubioasa si atunci “sapa” mai mult pana gaseste confirmare sau (mai adesea, daca flerul lui e bun) infirmare. Un exemplu:

Am gasit in multe locuri repetat (in presa, parca, nu mai stiu daca si in documente mai serioase) cum ca regele Mihai ar fi abdicat cu pistolul la tampla, pistol pus la tampla lui de Petru Groza; de la inceput informatia mi s-a parut f. dubioasa, pentru ca Petru Groza era un “tovaras de drum”, un oprtunist, un “boier rosu”, ok, dar un un om de moda veche, nicidecum un dur, un om care sa puna cuiva – si mai ales regelui – pistolul la tampla. Recent am dat pe net peste un document (parca un interviu al regelui) din care reiesea ca intuitia mea nu ma inselase: de fapt, zicea acolo, parca, dupa ce regele acceptase abdicarea, Petru Groza le spusese lui si/sau reginei mame ca avea pistol in buzunar, ca nu voia sa pateasca si el ca Antonescu. (Daca vreti, incerc sa regasesc link-ul.) Bine, chestia cu pistolul la tampla, falsa propriu-zis, e pe undeva adevarata in fond, in sensul ca regele a abdicat silit; dar nici Cuza nici Carol al II-lea, tatal sau, n-au abdicat de buna voie…

Zici:

Pe de altă parte, negre, gri, sau ocazional mai roz (1964-1971), viaţa a fost viaţă, s-a trăit şi în afara (sau în ciuda) comandamentelor politice. Oamenii trăiau, iubeau, aveau hobby-uri, învăţau, creau, reuşeau să publice.

Adevarat, dar… uite, asta mi-aminteste de o carte de care sigur nu ati auzit nici tu nici LDT – ca el daca auzea, cred ca Polirom si “Ego. Proza” scria pe ea…

E o carte scrisa dupa ’89, care se petrece prin ’48-’49, in care e vorba de un adolescent care, cum zici tu, traieste, iubeste, are hobby-uri (cititul pe rupte, matematica, filozofia), invata pt bac, merge la strand, la cinema (chiar la filme sovietice, care predominau atunci), in excursie la munte etc. insa mai ales iubeste, la modul total, absolut, asa ca in adolescenta – dar in dragoste cam pica de fraier – si e atat de total absorbit de iubirea aia ca tot restul se estompeaza, inclusiv schimbarea de sistem prin care trecea tara. Astea toate pana cade din nori cand se trezeste arestat – si dus e totul, nu-i mai raman decat amintirile…

Cartea asta nu e hearsay; autorul ei chiar a facut inchisoare la 18 ani – mai exact de la 18 la 24. Mai multe despre carte si autorul ei am scris aici:

Constantin Fantana – Sentinta

Nu stiu de ce, din tot ce am citit – si am citit… sigur nu atat de multe ca LDT, dar mai multe decat multi romani – autofictiunea asta e printre cele care m-au impresionat cel mai tare… poate tocmai pt ca accentul nu cade pe regimul represiv, ci pe tineretea pe care acest regim i-a luat-o…

Deci da, oamenii trăiau, iubeau, aveau hobby-uri, învăţau, creau, ca si azi – doar ca, pe atunci, puteau sa piarda brusc toate astea, sa se trezeasca brusc intr-o “lume paralela”, in afara curgerii firesti a vietii…

(Ma refer la perioada de pana la 1964; dupa, primejdia era mai mica, nu se mai punea problema inchisorii decat in cazuri f.f. rare si eventual deghizate in delicte de drept comun gen “detinere de valuta” or smth., pt ca oficial nu mai existau detinuti politici; dar tot puteai sa te trezesti din cercetator femeie de serviciu, ca fosta sotie a lui Liiceanu cand cu “meditatia transcedentala”.)

[La acestea, Beranger mi-a raspuns aici. Iar eu ii raspund aici in continuare, ca sa nu mai abuzam de rabdarea Ionucai:]

Da, cazul Constantin Fântâna nu este singurul de acest fel (chiar eu am un unchi care a fost arestat tot pe la 18 ani)… vorba lui Marin Preda, „pentru nimic se da trei ani”… Si  cred ca tot cam asa a fost si in tarile din jur. Dar Molotov e cam ipocrit cand se mira (sau neinformat? mira-m-as), dat fiind ca la ei, afaik, Soljenitin a facut 8 ani de puscarie doar pentru ca a zis de rau de Stalin – nu de comunism, doar de „tatuc” si nu in public ci intr-o scrisoare – si arestat pe front, dupa ce luptase tot razboiul sa-si apere patria…

Faptul ca tot cam asa a fost si in tarile din jur – si tot cam asa sau chiar mai rau a fost si in China, in Coreea de Nord, in Cuba etc. ma face sa ma gandesc la toti neomarxistii astia mai mult sau mai putin trendy (de la Bucurenci pana la cei de la Critic Atac) care zic ca ideea lui Marx a fost buna doar ca a fost prost aplicata – si sa le zic cateva cuvinte:

De acord (pana la proba contrara) ca Marx era bine intentionat. Ca a fost un om de stanga in intelesul vechi, preocupat de soarta celor oropsiti. Ca ok, era pentru revolutie si pentru deposedarea bogatilor de bunurile lor cu forta – pentru ca in mintea lui proprietatea era un furt – dar nu pentru deposedarea lor de libertate (sau de viata), dupa ce bunurile le-au fost luate… Ca n-a anticipat Gulagul, ca s-ar fi ingrozit sa vada unde s-a ajuns pornind de la ideile lui…

Dar.

Nu stiu daca stiti bancul cu muncitorul de la fabrica din Cugir, care cica facea masini de cusut – si omul a sustras un set de piese sa faca una si pt nevasta-sa si a tot incercat sa le monteze in fel si chip, numai ca nu stiu cum se face ca oricum le-ar fi montat, la sfarsit ii iesea tot mitraliera…

Exact asa si marxismul…

Update martie 2014: colaborarea cu Ora de Cluj n-a tinut foarte mult, dar acum ”terorista”  luciat a revenit chiar pe blogul ei !

–––––––––––––––––––––

Nu, nu isi redeschide blogul, dar va scrie iarasi despre carti, pentru Ora de Cluj a lui Mihnea Maruta, in care o vom putea citi saptamanal, in fiecare vineri  – deci incepand de maine, 7 octombrie 🙂

Din 7 aprilie 2009 pana in 7 octombrie 2011 – absenta ei a durat exact 2 ani jumate. V-am zis eu ca o sa revina odata si odata 🙂

Welcome back, luciat !

Multumiri, Mihnea Maruta !

Update: A aparut un interviu cu terorista in Ora de Cluj !

Update 2:  A aparut primul articol al lui luciat in Ora de Cluj – si a inceput in forta: cu Noua carti romanesti care merita citite. 3 dintre cei 9 scriitori sunt bloggeri: Radu Vancu (e vorba, desigur, de Sebastian in vis), Radu Pavel Gheo si… hai sa nu-l dau si eu de gol pe Alex Tocilescu…

Articolele teroristei in Ora de Cluj le puteti gasi la link-ul (corectat):

http://oradecluj.oradestiri.ro/category/terorism-de-cititoare-2/

si in feed-ul:

http://oradecluj.oradestiri.ro/author/luciat/feed/

Pentru cei care nu stiu cine e „terorista” luciat, asta e vechiul ei blog, cel mai bun blog de carti  din .ro  si  asta e povestea care a dus la inchiderea lui.

Totul e bine cand se termina cu bine 🙂

\o/ \o/ \o/ \o/ \o/

In plus, in perioada asta am descoperit si un blog nou care scrie despre filme intr-un fel  „teroristic” in sensul de totala spontaneitate si dezinvoltura in spatele careia insa exista reala cultura (in cazul lui cinematografica): Film  Over. Si povestea lui seamana un pic cu a teroristei, e tot cu indelungata si regretata absenta…


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Octombrie 2011
L M M M V S D
« Iul   Noi »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31