bughi mambo rag

Archive for Iunie 2014

Cum ziceam, m-a inspirat colecția de  înțepături între scriitori anglo-americani realizată de  Huffington Post (preluată pe bookaholic.ro). După ce  în episodul trecut am văzut ce zice Eugen Ionescu despre mai toată lumea literară româneasca, să vedem și ce zice una dintre victimele lui despre el.
Emil Cioran despre Eugen Ionescu, într-o scrisoare către Petru Comarnescu, citată de Marta Petreu în cartea „Ionescu în țara tatălui”:

„Îți mulțumesc pentru volumul lui Eugen Ionescu. […] Trebuie să-ți mărturisesc că în viața mea n-am simțit un dezgust mai mare la lectura unei cărți. O scârbă nesfârșită m-a apucat în fața acestei nulități intelectuale și morale. Este atât de puțină tragedie în mizeria acestui om, încât nu pot să am pentru el nici milă și nici măcar dispreț. […]  De ce nu ți-aș spune-o? După ce am citit cartea lui Eugen, am avut impresia că m-am prăbușit într-un closet de țară.”

Eminescu despre Caragiale, într-o scrisoare către Veronica Micle (care flirtase cu Caragiale în timpul unei rupturi cu Eminescu):

„În sfârșit te-ai convins și tu cu cine ai avut de-a face și doream în adevăr să vezi odată acea fizionomie de spion și de om de rând în adevărata ei formă, îngălbenind de-o scârboasă invidie și de scârboase pofte și cred că ți s-a făcut greață, precum mi-e mie greață de el. Natura care totdeuna compensează cu ceva defectele cu care încarcă pe un individ i-a dat darul actoresc de a simula, de-a părea încântător prin jocuri de cuvinte. Rupe masca acestor jocuri de cuvinte și a glumelor echivoce și Satyrul cel mai scârbos, putoarea grecească de capră pătrunde toate mișcările acestui mizerabil.” (24 feb. 1882)

Eminescu despre Macedonski, într-o însemnare dintr-un manuscris, publicată postum în Opere vol. XV Fragmentarium:

„Dac-ar exista o înaintare absolută în omenire — un spor real de puteri — atunci Homer ar trebui să fi fost un măgar și Macedonski un geniu — pe când tocmai contrariul e adevărat.”

Macedonski despre Eminescu – epigramă publicată după îmbolnăvirea și internarea lui Eminescu:

Un X, pretins poet, acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum.
L-aş plânge, dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun;
Căci până ieri a fost năuc
Şi nu e azi decât nebun!

Hașdeu despre Eminescu, citat din memorie de Caragiale în articolul „O vizită la castelul „Iulia Hasdeu”:
„Eminescu este incontestabil un talent cu toate defectele lui; dar Eminescu, deși a avut după moarte norocul de a trece pentru cîtva timp la modă, din aceeași cauză, tot din cauza modei, a avut nenorocul să lucreze sub o direcțiune absolut străină de spiritul românesc, […] sub direcțiunea școlii pesimiste-schopenhaueriste germane. Afară de forma externă a producerilor lui, adesea prea silită, aproape nimic nu este original sau măcar specific românesc. Mai toată opera lui este un răsad al ideilor pesimiste-schopenhaueriste, cari au făcut modă cîtva timp în universitățile germane; e marfa ieftină a studențimii germane de pe la mijlocul secolului, în urma confuziunilor politice, redată, sub etichetă locală și, firește, cu multă dibăcie, tinerimii române — budhismul antic, fiert încă o dată în cratita nemțească, și de acolo făcut ciorbă a treia oară într-o oală românească, drept hrană proaspătă pentru întărirea nouelor generațiuni.
— Nu, nu! adaugă d. Hasdeu… Eminescu a avut talent, dar e departe de a se putea numi un mare poet național.”
Hașdeu despre Maiorescu (aceeași sursă):
„Acel ce s-a pretins cap al școalii, el însuși, n-a produs nimic original, n-a produs nimic care să poată rămînea altfel decît doar ca document de naivă și umflată pretențiune: căci, în definitiv, toată activitatea lui nu s-a exercitat altfel decît ca paradă ostentativă de bun-simț: il n’a fait qu’enfoncer des portes ouvertes. Cu un bagaj portativ de cîteva formule ale celebrului Lessing, a căutat sa răstoarne pe cîțiva infimi, ca Pelimon, Aricescu ș.a., ca și cum aceia, pentru a dispărea, mai aveau nevoie de o așa sfîntă campanie..”
Duiliu Zamfirescu despre Eminescu, într-o scrisoare către Macedonski, citată de G. Călinescu în Istoria literaturii române:
„Fii bun și-mi esplică ce a provocat mânia fârtatelui Eminescu, din Timpul.  Acest om pare în timpurile din urmă bolnav de gălbinare.”
Duiliu Zamfirescu despre Slavici și Caragiale, într-o altă scrisoare,  către un junimist (aceeași sursă):
„Tot văd pe d. Negulescu că mă pune într-o supă cu Slavici și Caragiale. Eu n-am nimic cu acești domni. Slavici și-a închipuit că a dat icoana  sufletească a țăranilor  […]  dar de fapt a plăzmuit ființe himerice, false  […]. Caragiale e superior lui Slavici, dar nici el nu se leagă de mine prin nimic.”
Octavian Goga despre Ioan Slavici, în poezia Unui scriitor vândut (aceeași sursă):
Nu-i simți în noaptea ta de jale
Cum vin convoi întunecat
Eroii scrisurilor tale
Și ți s-apropie de pat ?
Vin popi bătrâni cu barbă sură,
Țărani cu chip însângerat,
Vin să te blesteme din gură,
Vin să te-ntrebe de păcat.
Și spune-mi nu te-ncearcă oare
Un vis cumplit, un vis urât,
Că mâna lor răzbunătoare
Te-a strânge într-o zi de gât ?
Nicolae Iorga despre Maiorescu (aceeași sursă):

„Cald și frig nu i-a fost nimănui lângă dânsul. A trecut printre oameni întrebuințându-i, de multe ori, disprețuindu-i în taină, totdeauna. El însuși trebuie să-și fi fost indiferent sieși.”

Nicolae Iorga despre romanul Ion al lui Liviu Rebreanu (aceeași sursă):

„În romanul cu optzeci de personagii,  cu violuri și omoruri, cu toate manifestările brutei, prezintate crud,  ca un cadavru putred pe care l-ar scutura cineva de un picior, e același realism de o sălbatecă autenticitate: ce e mai jalnic în viața animalică a rasei, cum i se pare autorului că a văzut-o în cine știe ce colț blăstămat de Ardeal,  se expune aici ca un testimoniu  de iremediabilă inferioritate,  într-un stil rece de jandarm care constată infamiile petrecute în raionul său.”

 

Nicolae Iorga despre volumul de debut al lui  Tudor Arghezi, „Cuvinte potrivite”, în cartea sa „Istoria literaturii româneşti contemporane”:

Cuvintele potrivite cuprind ce poate fi mai scârbos ca idee în ce poate fi mai ordinar ca formă”

G. Călinescu despre Nicolae Iorga în Istoria literaturii române:
„Minor în fiecare activitate în parte, foarte conservativ și îmbibat de prejudecăți, […] N. iorga apare masiv privit de departe, prin numărul uriaș de tomuri scrise și prin multiplicitatea preocuparilor.  […]  De câteva decenii a fi descoperit de N. Iorga este în majoritatea cazurilor dovada sigură a lipsei de vocație.”
G. Călinescu despre generația Noica Eliade, în articolul  „Invazia adolescenților” din „Viața literară” din 12 ian. 1929, citat de Lucian Boia în cartea „Capcanele istoriei”:

„Trecem printr-o fază de neseriozitate culturală umoristică. Suntem terorizaţi de tipul „mucosus”. Acesta te întreabă de vârstă și-ți dă un respect invers proporțional cu numărul de ani.”

N. Steinhardt despre Geo Bogza, în cartea parodică „În genul tinerilor”:
Pe al treilea țîcnit  îl cheamă geo bogza
Un om uscățiv înalt și negricios
Despre acesta se spune că închipuise în nopți lungi de veghe
Cele mai felurite poziții și spurcăciuni și se zicea meșter întru ale sexualității
Numai că nu le practicase (se vede) niciodată
Că îl tulburau cele ce scrisese prin cărți
El zicea că mai știe și altele și că descoperise și
Mijlocul de a face actul cu el însuși, dar că nu vrea să-l spună
Să nu-l afle burghezii capitaliști (să pleznească de curiozitate).
Nu cred că e nevoie să mai spun că eu nu subscriu neapărat la toate cele de mai sus și le-am adunat aici cu titlul de divertisment.
Anunțuri

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Iunie 2014
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30