bughi mambo rag

Archive for Septembrie 2016

20160915_152611„Ugly Fashion”. „La ieftinache”. „Container”. „The Best Shaorma from Vama Veche” (pe romaneste n-o puteau spune ?). Un pitic cu caciula sparta si un zambet ciudat, cu buze rosu aprins, parca rujate, sta pe buda – ba nu, pe un butoi de bere. O bicicleta spanzurata de un balcon, o alta vopsita in alb, de care atarna ghivece de flori. O puzderie de chitare si note muzicale pe un balcon dar localul se cheama „La canapele”. Printre toate dughenele si pravaliile, o casa normala, galbena, cu balcon din fier forjat cu muscate; in fata ei, intr-un balansoar albastru, o bunica si un nepotel buclat de vreo doi ani.

Bijuterii de ceramica de toate felurile („Lucrate manual” zice vanzatorul barbos, cu parul carunt prins in codita scurta la spate), un ghem multicolor de floricele de ata colorata, linguri de lemn sculptate (un cap de bour, un cap de dac barbos, doi porumbei, o pasare-mama hranindu-si puiul, un peste mai mare inghitindu-l pe cel mic).

Caini de rasa mari si mici, putrati in lesa, caini vagabonzi latrandu-i nervosi sau dand din coada pe langa clientii de la terase. Un caine flocos, cam jegos dar haios, s-a oprit in fata unei blonde bronzate cu camasa in carouri, care scrie de zor sezand pe o treapta, langa un grafitti albastru reprezentand o fata cu gene lungi. Un catelus alb, stand pe banca langa stapana lui, la o terasa, priveste lumea cu ochi mari inocenti.

Un cuplu de tineri, si el si ea cu parul la fel de lung, lasat pe spate. Alt tanar, cu cu cosuri si parul prins in coada, isi trece tandru mana prin parul lung al prietenei lui, apoi prinde mana ei si i-o saruta delicat la incheietura. O fetita cu funda tricolora dusa de mana parinti – o familie obisnuita, ce-or fi cautand pe-aici? Doi vanzatori, un baiat si o fata, sed pe cate o lada, de o parte si de alta a intrarii unui magazin, butonandu-si telefoanele.

In sfarsit, marea. Plaja e aproape pustie. Umbrele de paie, sezlonguri cu dungi albe si albaste, sticle de bere, capace de bere, doze de bere turtite, pahare de plastic, hartii, nenumarate mucuri de tigara. La marginea marii, gramezi de alge aruncate de valuri. Dar marea… marea e aceeasi: acelasi verde-albastrui, acelasi miros, acelasi freamat de valuri. Pe mare plutesc patru lebede, iar pe plaja pustie se plimba un pescarus.

20160918_093216-1––––

Asta a fost a 4-a tema de la atelierul de scriere creativa al lui T.O. Bobe din Vama Veche – descrierea. Trebuia sa descriem strada din Vama Veche care duce la mare, din perspectiva unui batran peste 60 de ani. M-am bucurat cand am primit tema – ca ma temeam de ceva gen „dunga de la pantaloni”, ca la legendarul cenaclu Central – dar se pare ca nu m-am achitat de ea atat de bine cat as fi dorit, judecand dupa criticile (constructive) primite de la Teo si de la colegi,  din care cauza am ezitat atunci sa o pun pe blog si am pus-o abia acum,  cand totul imi apare colorat de nostalgie.

Anunțuri

Ai avut o viaţă a ta. Da, au fost momente cînd ai avut o viaţă. Ai fost copil – pe-atunci ai fost probabil fericit; desigur, nu-ți mai amintești foarte bine. Ai fost apoi adolescent, apoi tânăr; elev de liceu, apoi student. Poate erai încă fericit, te simțeai bine în pielea ta, în viața ta, în generația ta; sau poate nu, poate sufereai adesea că nu te integrai destul de bine printre ceilalți. Oricum, a trecut și asta. Facultatea s-a terminat și ai înțeles, poate imediat sau poate abia mai târziu, că s-a terminat partea cea mai bună a vieții tale.

Brusc, cercul tău s-a îngustat. A trebuit să ai un servicu, să intri în rândul lumii adulte. Poate a fost un serviciu lejer si plicticos, prost platit, unde trebuia să fii prezent de la 8 la 4 si ascultai barfele colegilor asteptand ora plecarii. Poate a fost un serviciu solicitant si bine platit, dar care iti acapara toata viata si energia. Ai facturi de platit, poate si rate, la casa, la masina. Zilele tale au inceput sa semene intre ele. E un cerc vicios din care ai vrea sa iesi, dar stii ca nu se poate.

Si poate iesi din el. Poate te zmulgi tu cu o sfortare disperata, sinucigasa, sau poate mecanismul te scuipa afara. Si ajungi intr-un limb in care nu se mai intampla nimic. Viata curge mai departe, dar tu esti acum in afara ei. Singurul lucru care ti se mai intampla e degradarea inceata, treptata a organismului.

––––––––––––

Asta a fost tema mea de azi, ultima mea tema la Atelierul de scriere creativa al lui T.O. Bobe de la Vama Veche, care astazi s-a terminat .Voia sa fie in maniera lui Houellebecq, inspirata din „Extinderea domeniului luptei”, de unde am imprumutat primele 2 propozitii. Pesimismul textului rezultat m-a suprins chiar si pe mine.

 

A fost tema primita ieri de la scriitorul T.O. Bobe, la atelierul de scriere creativa de la Vama Veche: dialog intre personaje in tren.


 

Intoarcerea

Trenul trecea pe langa dealuri inverzite si tufe de liliac. Tanarul de la geam privea peisajul, nu cu indiferenta, ca sa-si umple timpul, ci complet absorbit, parca nu mai vazuse asa ceva. Era foarte slab, foarte palid, cu trasaturi delicate, tuns la zero si imbracat intr-o uniforma de liceu mototolita, uzata, cu miros de vechi, dar parea sa aiba vreo 25 de ani. Batranica imbrobodita din fata lui il privea cu curiozitate; avea chef de vorba, i se parea, dar el nu avea.

Batrana scoase din sacosa un pachet unsuros invelit in ziar, il deschise – erau placinte – si il atinse pe baiat pe umar:

– Ia, maica!

Baiatul intoarse capul cu o usoara iritare, care insa la vederea placintelor se schimba in cel mai viu entuziasm. Lua una, o infuleca rapid, cu pofta si se retinu cu greu sa mai ia una, dar privirea era graitoare.

– Mai ia, maica! zise batrana. Astea-s cu branza, astea-s cu ceapa.

Baiatul inghiti rapid inca una si, incurajat de privirile ei, o lua si pe a treia.

– De la puscarie ? intreba batrana pe tonul cel mai firesc, parca ar fi intrebat „De la spital?”.

Baiatul dadu din cap afirmativ – avea gura plina.

– Si omu’ meu o fost 2 ani la canal, cand cu colectivizarea, zise batrana. Manca-le pe toate.

Si muta pachetul pe cealalta bancheta, langa el.

– Cum te cheama ?

– Felix.

– Esti la liceu ?

– Eram la liceu cand m-au luat, acum 6 ani. Cu cateva saptamani inainte de bacalaureat.

– Da’ ce-ai facut?

– Nici n-am apucat sa facem ceva. Am vorbit intre noi, niste colegi, sa facem manifeste. La proces au scos din asta ditamai conspiratia cu sprijin american si ne-au condamnat pentru „uneltire impotriva ordinii sociale” – 6 ani. A fost ca la Auschwitz, doar ca nu ne-au gazat.

Se intreba daca batrana stia de Auschwitz si de gazare. Poate ca nu, dar poate stia deja cum e la inchisoare, de la „omu’ ei”.

– Da’ draguta ai ? Te asteapta ?

Felix rosi tot. Rosi si mai tare cand batrana continua:

– Te’asteapta ea – si daca nu, gasesti tu alta, ca esti ficior fain.

Din fericire, cu asta tacu. Felix se simtea vinovat de iritarea lui impotriva femeii bagarete dar care il ospatase atat de bine. Placintele erau delicoase – cel putin asa i se pareau lui, dupa anii de foame. Mai ramasese una singura, cu ceapa.

In usa compartimentului aparuse un grup de tineri, un baiat si doua fete, una blonda, alta bruna. Erau cu siguranta studenti. Baiatul era inalt si desirat, cu ochelari, cu figura inteligenta. Fetele erau amandoua izbitor de frumoase – sau asa i se parea lui ?

– Aveti locul 63 ? o intreba blonda pe batrana pe un ton acuzator.

– Da, zise batrana si arata biletul.

– Acolo scrie vagonul 3 si aici e vagonul 9, zise la fel de categoric baiatul.

– Ma iertati, n-am vazut, nu mai vad bine, se scuza batrana, luandu-si sacosa si plecand.

– Ramaneti, doamna, ma mut eu acolo, se trezi Felix cu intarziere.

– Lasa, maica, sa stea fiecare la locul lui, zise batrana iesind.

Blonda se aseza in locul batranei, dupa ce il sterse cu un servetel – era uns si cu miezuri de la placinte – studentul se aseza langa ea, iar bruneta se aseza langa Felix, spre bucuria lui – totdeauna preferase brunetele. Bucuria ii disparu insa vazand ca fata lasa intre ei maximum de distanta posibil si se simte vizibil inconfortabil – aspectul lui i se parea, se vede, suspect.

– Facem schimb de locuri, Maria ? zise baiatul.

Maria schimba imediat locul cu el, vizibil usurata. Urma un moment de tacere, pe care il intrerupse blonda.

– 1 Mai pica marti, nu? Daca facem rost de scutiri pe luni, putem sta la cabana de sambata pana miercuri in 2. Oricum nu avem luni decat materii inutile.

Studentul se incrunta.

– Ce faci mutra asta, Sandu? De ce nu ?

– Stii bine de ce, Ana. Uneori vii cu niste idei… Suntem comunisti, ce exemplu dam ? Nu te gandesti deloc la asta ?

– Tu esti comunist, noi deocamdata suntem doar UTM-iste.

– Comunismul nu inseamna un carnet. Comunismul inseamna niste convingeri, niste atitudini, pe care daca nu le transpui in viata…

Felix iesi precipitat din compartiment. Simtea ca explodeaza si nu, nu voia sa faca o scena si sa riste sa se intoarca de unde venea. Ceilalti privira lung in urma lui, soptira intre ei, apoi Maria, care avea o voce frumoasa si puternica, incepu sa cante: „Bandiera rossa la trionferà / Evviva il comunismo e la libertà!”


T.O. Bobe mi-a sugerat sa incep cu linia de dialog „Ia, maica!”, ca sa il introduc pe cititor direct in povestire.

Astept si


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Septembrie 2016
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930