bughi mambo rag

A fost tema primita ieri de la scriitorul T.O. Bobe, la atelierul de scriere creativa de la Vama Veche: dialog intre personaje in tren.


 

Intoarcerea

Trenul trecea pe langa dealuri inverzite si tufe de liliac. Tanarul de la geam privea peisajul, nu cu indiferenta, ca sa-si umple timpul, ci complet absorbit, parca nu mai vazuse asa ceva. Era foarte slab, foarte palid, cu trasaturi delicate, tuns la zero si imbracat intr-o uniforma de liceu mototolita, uzata, cu miros de vechi, dar parea sa aiba vreo 25 de ani. Batranica imbrobodita din fata lui il privea cu curiozitate; avea chef de vorba, i se parea, dar el nu avea.

Batrana scoase din sacosa un pachet unsuros invelit in ziar, il deschise – erau placinte – si il atinse pe baiat pe umar:

– Ia, maica!

Baiatul intoarse capul cu o usoara iritare, care insa la vederea placintelor se schimba in cel mai viu entuziasm. Lua una, o infuleca rapid, cu pofta si se retinu cu greu sa mai ia una, dar privirea era graitoare.

– Mai ia, maica! zise batrana. Astea-s cu branza, astea-s cu ceapa.

Baiatul inghiti rapid inca una si, incurajat de privirile ei, o lua si pe a treia.

– De la puscarie ? intreba batrana pe tonul cel mai firesc, parca ar fi intrebat „De la spital?”.

Baiatul dadu din cap afirmativ – avea gura plina.

– Si omu’ meu o fost 2 ani la canal, cand cu colectivizarea, zise batrana. Manca-le pe toate.

Si muta pachetul pe cealalta bancheta, langa el.

– Cum te cheama ?

– Felix.

– Esti la liceu ?

– Eram la liceu cand m-au luat, acum 6 ani. Cu cateva saptamani inainte de bacalaureat.

– Da’ ce-ai facut?

– Nici n-am apucat sa facem ceva. Am vorbit intre noi, niste colegi, sa facem manifeste. La proces au scos din asta ditamai conspiratia cu sprijin american si ne-au condamnat pentru „uneltire impotriva ordinii sociale” – 6 ani. A fost ca la Auschwitz, doar ca nu ne-au gazat.

Se intreba daca batrana stia de Auschwitz si de gazare. Poate ca nu, dar poate stia deja cum e la inchisoare, de la „omu’ ei”.

– Da’ draguta ai ? Te asteapta ?

Felix rosi tot. Rosi si mai tare cand batrana continua:

– Te’asteapta ea – si daca nu, gasesti tu alta, ca esti ficior fain.

Din fericire, cu asta tacu. Felix se simtea vinovat de iritarea lui impotriva femeii bagarete dar care il ospatase atat de bine. Placintele erau delicoase – cel putin asa i se pareau lui, dupa anii de foame. Mai ramasese una singura, cu ceapa.

In usa compartimentului aparuse un grup de tineri, un baiat si doua fete, una blonda, alta bruna. Erau cu siguranta studenti. Baiatul era inalt si desirat, cu ochelari, cu figura inteligenta. Fetele erau amandoua izbitor de frumoase – sau asa i se parea lui ?

– Aveti locul 63 ? o intreba blonda pe batrana pe un ton acuzator.

– Da, zise batrana si arata biletul.

– Acolo scrie vagonul 3 si aici e vagonul 9, zise la fel de categoric baiatul.

– Ma iertati, n-am vazut, nu mai vad bine, se scuza batrana, luandu-si sacosa si plecand.

– Ramaneti, doamna, ma mut eu acolo, se trezi Felix cu intarziere.

– Lasa, maica, sa stea fiecare la locul lui, zise batrana iesind.

Blonda se aseza in locul batranei, dupa ce il sterse cu un servetel – era uns si cu miezuri de la placinte – studentul se aseza langa ea, iar bruneta se aseza langa Felix, spre bucuria lui – totdeauna preferase brunetele. Bucuria ii disparu insa vazand ca fata lasa intre ei maximum de distanta posibil si se simte vizibil inconfortabil – aspectul lui i se parea, se vede, suspect.

– Facem schimb de locuri, Maria ? zise baiatul.

Maria schimba imediat locul cu el, vizibil usurata. Urma un moment de tacere, pe care il intrerupse blonda.

– 1 Mai pica marti, nu? Daca facem rost de scutiri pe luni, putem sta la cabana de sambata pana miercuri in 2. Oricum nu avem luni decat materii inutile.

Studentul se incrunta.

– Ce faci mutra asta, Sandu? De ce nu ?

– Stii bine de ce, Ana. Uneori vii cu niste idei… Suntem comunisti, ce exemplu dam ? Nu te gandesti deloc la asta ?

– Tu esti comunist, noi deocamdata suntem doar UTM-iste.

– Comunismul nu inseamna un carnet. Comunismul inseamna niste convingeri, niste atitudini, pe care daca nu le transpui in viata…

Felix iesi precipitat din compartiment. Simtea ca explodeaza si nu, nu voia sa faca o scena si sa riste sa se intoarca de unde venea. Ceilalti privira lung in urma lui, soptira intre ei, apoi Maria, care avea o voce frumoasa si puternica, incepu sa cante: „Bandiera rossa la trionferà / Evviva il comunismo e la libertà!”


T.O. Bobe mi-a sugerat sa incep cu linia de dialog „Ia, maica!”, ca sa il introduc pe cititor direct in povestire.

Astept si

Anunțuri

Am scris-o alaltaieri seara, contracronometru, ca sa ma inscriu la atelierul de scriere creativa al scriitorului T. O. Bobe, care va fi in septembrie la Vama Veche (unul dintre atelierele de scriere organizate de Club  RevDePov ). Apropo, mai merge cineva din „blogosfera” ?

Asa scurta cum este, 2 pagini, e prima mea tentativa de proza finalizata, neabandonata. Am mai scris, e drept, si un scenariu, dar era adaptarea unei carti. Astept critici constructive.

 

Dependența

Se trezi amorțit de frig și de poziția incomodă în care dormise pe bancă. Răsărea soarele , se reflecta roșiatic în apa lacului.  Frumusețea peisajului îl lăsa rece. Văzuse o suta de răsărituri de când trăia în parc și nu îi spuneau decât că începe  ora cea mai urâtă a zilei, ora rememorărilor și reflecțiilor.

Scoase din rucsacul de la căpătâi comoara lui cea mai de preț, micul său laptop convertibil cu energie  solară. Desprinse tastatura de ecranul devenit tabletă  și le așeză pe bancă, cu fața în jos, alegând cu grijă unghiul astfel ca soarele să bată în panourile solare de pe spatele lor. Se spălă pe față și pe mâini la țâșnitoarea din apropiere, se pieptănă la oglinda lacului, scoase doua felii de pâine din rucsac și le mâncă goale (una avea totuși o urmă de muștar). Apoi, rutina sumară a dimineții încheiată, nu-i mai ramase decât să aștepte încărcarea tabletei. Să aștepte, să mediteze, să rememoreze.

***

Până la criză, ducea viața normală a unui tânăr deștept, educat, de viitor.  Avea un serviciu bun la o multinațională, care îi consuma majoritatea timpului, iar chiria ii consuma majoritatea banilor. Dar a venit criza și concedierea.  Împuținarea banilor l-a făcut să se refugieze la părinți, în orașul natal, iar descurajarea, îngrijorarea și izolarea, să se refugieze în lumea virtuală :  jocuri și internet de dimineața până seara, întrerupte doar când și când de un șir de interviuri ratate, cu inevitabila întrebare « De ce ați fost concediat ? » (parcă el știa ?), căreia după o vreme i s-a adăugat încă una:  «  Și cum de în tot acest timp nu ați găsit altceva de lucru? Cu ce vă ocupați acum ? »  Cu timpul, relațiile cu părinții deveniseră tot mai tensionate; după o vreme, sătul de reproșuri și nemaivoind să fie povară pentru părinți, a plecat din casa și din orașul lor. S-a refugiat la cel mai bun prieten al lui.  Prietenul l-a primit călduros ; soția sa însă, cu o nemulțumire abia disimulată – din ce in ce mai puțin disimulată pe măsură ce timpul trecea și nu intervenea nicio schimbare . După o lună, prietenul, jenat, i-a spus că nu-l mai poate ține, că soția i-a dat ultimatum:  « Ori pleacă el, ori plec eu ! »

Se refugiase iar,  la cel mai ieftin hostel din oraș. Își vându laptopul (încă nou și performant, luat cu puțin înaintea catastrofei), cumpărând micul laptop convertibil cu panou solar și trăind din diferență cât a putut. Când banii nu i-au mai ajuns de cazare,  venise luna mai, primăvara era prematur de călduroasă (simțea aproape recunoștință pentru încălzirea globală) liliacul era înflorit, aerul  înmiresmat și perspectiva de a dormi în parc sub cerul liber (provizoriu, câteva nopți, își spunea, până apare un job sau un prieten înduioșat) nu părea chiar așa îngrozitoare.

Cu puținii bani rămași, mâncase în cantine și fast food-uri ieftine, făcându-și și toaleta (spălat, pieptănat, spălat pe dinți) in băile lor. Dar după ce banii se terminaseră – ultimii i-a dat pe o punga de pufuleți, după care se luptase cu foamea pana la căderea întunericului, fiindu-i rușine să caute în gunoi în văzul lumii – igiena devenise o problema chiar mai mare decât hrana.  Căci după ce și-a înfrânt rușinea și sila, umplerea stomacului nu mai era o problemă . Era o terasa la marginea parcului, unde se serveau mai ales mici și rămânea mereu pâine și muștar , uneori și un deget-două de bere sau suc sau câte o bucată de mic de la un copil mai mofturos, o rămășiță de cotlet cu ceva carne pe os sau câțiva cartofi prăjiți; dacă era pe fază, le lua direct de pe mese, dacă nu, din coșul de gunoi. La început, fetele care serveau la terasă îl priveau cam urât, fără totuși să îndrăznească să-i zică ceva (inspira frică ?), apoi însă s-au obișnuit cu el, văzând că nu cerșește, nu fură și evită să deranjeze clienții ; poate chiar le părea bine că debarasa el mesele in locul lor.

Supraviețuise astfel luni de zile – dar cât mai putea dura ? Acum era sfârșit de august. Zilele erau încă foarte calde, dar nopțile deveniseră deja mai reci. Spera într-un septembrie călduros – conta pe încălzirea globală – dar apoi ? De un job în profesia lui nu mai putea fi vorba, aspectul lui de boschetar îl excludea din start. Dar chiar și pentru munca de jos constatase că înfățișarea lui mizera e un impediment.

Ar fi putut obține bani vânzându-și micul laptop convertibil (desigur toți ar fi crezut că l-a furat, dar unii nu s-ar fi sinchisit de asta), dar îi era drag ca lumina ochilor, că era poarta lui spre alta lume. Pe micul lui ecran putea vedea aproape orice film, juca aproape orice joc, citi aproape orice carte, găsi aproape orice informație. Și din clipa când se conecta la net (era wifi gratuit in tot parcul) nu mai era un șomer, un boschetar, un ratat. Era iarăși el cel de dinainte : un tip deștept, informat, versat într-ale netului , simpatizat și respectat. Avea un blog cu sute de vizitatori zilnici (din care însă nu reușise să scoată bani), era moderator pe doua forumuri, era « cineva ». Părerile lui aveau greutate, unii mai tineri chiar îi cereau sfaturi in diverse probleme de viață (inclusiv pentru angajare).  Nici nu își putea imagina viața lui fără net. Probabil ar fi înnebunit de disperare sau s-ar fi sinucis – sau s-ar fi zbătut mai tare și ar fi reușit să iasă din situația asta ?

***

Aprinderea ledului verde al tabletei puse capăt meditațiilor lui sumbre – era semnul că era destul de încărcată ca să poată fi folosită. Cu o tresărire de bucurie, o luă în mână, ținând-o cu grijă într-un unghi in care să mai primească cât mai multa lumină pe panoul solar, o porni, introduse parola – și grijile, nevoile, necazurile-i dispărură ca un fum…

Mihail Sebastian in 1931:

Există în ţara noastră o categorie cu totul specială de inşi bogaţi. Sunt „îmbogăţiţii de guvern”. (Dacă expresia vi se pare necorectă, gândiţi-vă că există una analoagă: „îmbogăţiţii de război”.) Sunt oamenii de partid care fac avere în timpul unei guvernări prietene. Nu importă cum şi nu importă în ce calitate. Ministru, primar, deputat, consilier, advocat sau numai cumnat. Fapt e că fac avere şi că o fac numai atunci

(sursa)

 

Camil Petrescu  pe la 1930:

Am cerut un dictionar medical strain si, la pagina stiuta, am citit, subliiind cu vocea:

„IMBECILITATE(fig. 1 100) – Imbecilul e un tip degenerat, caracterizat prin anomalii fizice, dar mai ales prin tulburari intelectuale si morale. Inteligenta lui e marginita, totusi are calitati de memorie, de imitatie si oarecare vivacitate de spirit. Mai ales simtul moral ii e atins… […] Numarul imbecililor internati e infim, in comparatie cu acela al imbecililor care circula liberi si care traiesc ca vagabonzi, hoti si pezevenghi.”

… Sau ca oameni politici in Romania, ar fi putut sa adauge acest dictionar.

(sursa: cartea „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”)

 

Caragiale in 1907:

Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… […]

Toți oamenii de afaceri […] sînt rançonnés, în proporție, de către acești baroni feudali mari și mici, cari se numesc agenții administrației Statului romîn. […] Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine știe ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăcește mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepții onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Românul numește țara lui patria bacșișului și hatîrului.

(sursa: articolul lui Caragiale,  „1907 din primăvară până’n toamnă”)

 

Eminescu prin anii 1870-1880:

De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci — oameni cu slujbă: guvernamentali, oameni fără slujbă: opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale; […] Aristocraţia istorică — şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă — au dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează, nimănui nu-i pasă de ea.

…toate configuraţiunile de oameni politici din ţara noastră nu prezintă aproape nici un interes, pentru că ele  sunt asemenea figurelor  unui caleidoscop, pe care întâmplarea le compune şi le discompune , şi pentru că am avut ocazia de a vedea oamenii cei mai deosebiţi în aşa-numitele principii mergând alături, şi alţii, foarte asemănători în susţinerile lor orale, urmând căi foarte disparate…

Ei bine, sînt o mulțime de oameni, mai cu seamă liberali, în România cari n-au mai multă știință teoretică decît un țăran din Saxa sau un lucrător din Prusia. Și, ca să cităm un caz concret și foarte caracteristic, spunem că șeful diviziei școalelor în Ministeriul Învățăturilor Publice este un funcționar care nu va putea să dovedească mai multe studii decît un țăran sau un lucrător. […]

Daca cineva nu se pricepe în țara noastră la nimic, tot se mai pricepe încă la ceva: se face liberal, strigă prin mahalale contra reacționarilor, jură în numele trinității Rosetti-Brătianu-Carada, se face luntre și punte la alegeri, făgăduind unuia că-i va pune nepotul în slujbă, altuia că i se va arenda o moșie a statului fără parale și — patria e mîntuită.

Nu sunt în toate limbile omenești la un loc epitete îndestul de tari pentru a înfiera ușurința și nelegiuirea cu care stârpiturile ce stăpânesc această țară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel țăran care muncind dă o valoare pământului, plătind dări hrănește pe acești mizerabili, vărsându-și sângele onorează această țară. Și pe când acești cumularzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranți, această plebe franțuzită, aceste lepădături ale pământului, această lepră a lumii și culmea a tot ce e mai rău, mai mincinos și mai laș pe fața întregului univers face politică și fanfaronadă prin gazete și se gerează de reprezentanții unei nații ai cărei fii aceste stârpituri nu sunt și nu pot fi, tot pe atuncea soldatul nostru umblă gol și desculț, flămând și bolnav pe câmpiile Bulgariei, îi degeră mâni și picioare […]

Consistă această țară din călăi și din victime?

(sursa)

***

Din cate vedem, exista si atunci aceeasi lehamite…

Se pare ca existau totusi si exceptii (de exemplu politicianul si omul de cultura Kogalniceanu), sa speram ca mai exista si astazi…

Imi imaginez ca in vreo zece ani oricine o sa aiba casa lui virtuala, chiar daca marea majoritate nu va avea decit o resedinta oficiala, cu cv, poze de la nunta si alte alea. Probabil ca putini isi vor face si o casuta de vacanta. Sau, mai stii? In orice caz sint convinsa ca va deveni o rutina sa cauti blogul unei persoane cu care tocmai ai facut cunostinta si la a doua intilnire vei sti tot felul de lucruri despre persoana respectiva si conversatiile se vor lega imediat pe teme comune. Cred ca o sa-mi placa 🙂

Cand scria „terorista” luciat (cea mai cunoscuta bloggerita culturala) aceste randuri, in 16 noiembrie 2006, Facebook abia se deschisese pentru toata lumea de o luna si ceva, in 26 septembrie 2006, conform Wikipedia (*).


*Aparuse in 2004, dar ca retea de socializare a studentilor universitatii Harvard.

IMG_0878

E nevoie de:

  • vreo 2-3 crengute de brad (sau una mai mare, din care le taiem)
  • o sarma lunga
  • mai multe sarme mici (sau snururi sau funde sau simpla ata)
  • globuri si alte decoruri mici de brad (stelute, conuri, clopotei)
  • optional, o panglica decorativa

Cum am procedat vedeti aici:

Această prezentare necesită JavaScript.

  • sarma cea lunga se indoaie in cerc, dintr-un capat facand carlig, iar celalalt capat infasurandu-l langa carlig
  • crengile se indoaie in jurul cercului si se fixeaza pe el – eu am folosit sarmulitele alea negre cu care vin impachetate diverse electronice
  • se agata podoabele (de crengute sau de sarmultie)
  • (optional) se leaga o funda mare sub carlig

Sarbatori fericite in continuare ! Sper ca v-a pus mosul sub brad ce v-ati dorit.

IMG_0822Am folosit o soseta alba, una colorata, inca  trei perechi de sosete rulate pentru umplere, 2 elastice, mai multe ace cu gamalie si margele (se putea si cu nasturi colorati, sau piuneze, sau ace cu gamaliile colorate) si o funda (sau o fasie subtire de material textil ca fular).

Spre deosebire de videoclipul inspirator de pe net, nu am folosit foarfeca sau lipici. No socks were harmed. Nimic nu se pierde, totul se transforma – si se poate demonta dupa trecerea sarbatorilor.

Cum am procedat vedeti mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.

  • se baga cele 3 perechi de sosete rulate in soseta alba (incepand cu cea mai mare)
  • se leaga la „gat”, sub ultima pereche, cu elasticul si se indoaie capatul sosetei ramase, deasupra „capului”, ca o caciulita
  • se fixeaza cu ace de gamalie 2 margele ca ochi, 1 ca nas, 3 ca nasturi (am folosit pt nas  ac de palarie)
  • se trage o soseta colorata (preferabil in dungi) ca o caciulita pe cap; baza ei se indoaie ca bordura (sa nu se vada calcaiul) iar varful ei se leaga cu un elastic, ca un ciucure
  • se leaga la gat o funda  – sau o panglica, ca fular (se poate cresta la capete pt ciucuri)

Sarbatori fercite !

Rotacismul (termen din lingvistică) e definit de DEX ca:

DEX_rotacism
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

Asta și în ediția din 1984 (pe care am fotografiat-o), și în cele din 1998 și 2009, folosite de  DEX Online.

În schimb Wikipedia spune:

Rotacismul sau rotacizarea este o schimbare fonetică ce constă în transformarea unei consoane intervocalice în [r].

În unele limbi rotacismul se manifestă în flexiune. Este cazul, de exemplu, în limba latină, al substantivelor de declinarea a treia, la care [s] se schimbă în [r]: nominativ flos„floare”, genitiv floris.

În alte limbi rotacismul constituie o evoluție fonetică în raport cu limba de origine. În limba română, aceasta constă în transformarea lui [l] intervocalic din latină în [r]: solem >soare, caelum > cer, molam > moară.

În limba română veche este atestat și rotacismul lui [n] intervocalic din latină, în așa-numitele texte rotacizante (Codicele Voronoțean, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Scheiană șiPsaltirea Hurmuzaki).

În limba română modernă, rotacizarea lui [n] se întâlnește în graiul din Țara Moților: găiră „găină”, lură „lună”.

Rotacismul lui [n] este caracteristic limbii istroromâne: bire „bine”, rumâri „români”.

Bibliografie

  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998
  • Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), coordonator Ion Gheție, București, Editura Academiei Române, 1997

Am evidențiat (colorat) părțile care se contrazic.

Nu e greu de văzut unde e bine (nu „bire”), din moment ce majoritatea n-urilor intervocalice moștenite din latină s-au păstrat intacte (în cea mai mare parte a țării, cu excepția unor arii geografice restrânse):

bene > bine
cena > cină
[dies] dominica > duminica
farina > făină
gallina > găină
homines > oameni
………………….

În schimb majoritatea l-urilor intervocalice latine din cuvintele moștenite au devenit r în românește:

angelus > înger
basilica > biserică
caelum > cer
dolere > durere
filum > fir
gula > gură
……………

În plus, s-ar părea că rotacizarea lui l intervocalic s-a produs nu numai în cuvintele de origine latină, ci și în anumite cuvinte care se presupune ca ar proveni din dacă/tracă, pentru că sunt unele asemănătoare în limba albaneză. Însă  unde în albaneză este lîn limba româna este  :

mazăre – modhullë
viezure – vjedhullë

A nu se înțelege greșit: nu susțin că Wikipedia – mai ales Wikipedia românească, în care am văzut destule aberații – ar fi în general o sursă de informație mai temeinică decât DEX-ul (pe care de altfel l-am folosit cu încredere mai sus la găsirea etimologiilor). Greșeala aceasta însă e excepția care „confirmă” – mai bine zis nu infirmă – regula și arată că e bine să ne informăm din mai multe surse și chiar Wikipedia nu e de disprețuit – iar când sursele se contrazic, ne ajută discernământul.

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031