bughi mambo rag

Posts Tagged ‘film

Il gasiti aici:  Scenariu.docx

Nu e original, e adaptare dupa cartea Sentinta de Constantin Fantana, despre care am scris aici si pe care o puteti descarca gratuit ca ebook de aici.

E doar un first draft, stiu ca ar mai fi de lucrat pe el dar probabil ca nu o voi face – totusi e prima mea incercare de a scrie ceva dusa pana la final.

M-as bucura sa primesc critici constructive, in special daca cumva se rataceste pe aici cineva care are tangenta cu lumea filmului si scenariile  – dar nu numai, orice cititor de carti si amator de filme imi poate spune daca si unde dialogurile nu suna bine, de exemplu.

An nou fericit !

Diferiti bloggeri, diferite ipostaze ale raului de care s-au lasat sedusi:

Dreaming Jewel

Rebecca de Winter

E o absenţă ce se simte ca o prezenţă: despre ea se tace atât de asurzitor că te dor timpanele. O reconstitui ca pe un puzzle din tresăririle de suferinţă ale celor ce au cunoscut-o, încerci s-o înţelegi, dar, chiar când i-ai refăcut fiecare mişcare şi cuvânt, motivaţiile ei îţi scapă printre degete, nu ştii cine e, dar o presimţi ca pe o siluetă nefastă la capătul tuturor cărărilor pe care dai s-o apuci.

Şi, când o declari învinsă definitiv, îţi dă o ultimă lovitură, exilându-te pentru totdeauna, nu numai dintr-un loc, ci din chiar amintirile tale.

Doamnelor şi domnilor, Rebecca, deja moartă la începutul romanului lui Daphne du Maurier: a trăit cum a avut chef, a murit în propriii ei termeni şi a reuşit ca inclusiv după aia să dea peste cap vieţile celor lăsaţi în urmă.

***

Bola de Nieve

Jack Nicholson – Daryl Van Horne („Vrajitoarele din Eastwick”)

E impertinent si fermecator, inteligent, cult si amuzant. Ranjeste scandalos si irezistibil. Terorizeaza o comunitate de nesuferiti. Trezeste la viata senzualitatea unor femei misto, aducand-o la punctul de fierbere. Si daca are chef, poate sa si zboare. Gotta love the horny little devil.

***

Capricornk13

My favourite bad guy is Rhett Butler. Îmi place pentru sinceritatea răului din el.
Dacă aş putea să fiu la fel de rea ca Rhett, în sensul de a trăi cu atâta pasiune înțelegând… aș spune că nothing else matters.

***

Radu Vancu

Dacă la întrebarea din Dilemateca despre supereroul favorit am răspuns Pardaillan, raţiuni de simetrie afectivă (dar există oare o simetrie a inimii?!) cer ca superoul detestat să fie, fără doar şi poate, Fausta. Malefică precum Richelieu, meschină precum Mazarin, nu mai puţin bravă decât Pardaillan-fils (îmi aduc aminte şi acum cu inima strânsă de scena în care se duelează aproape de la egal la egal), frumoasă ca… (aici e greu să-i găsesc egal, pentru că pur şi simplu, ca orice singularitate, nu admite categoria similarului), papesă (la propriu) şi ghiavoliţă (nu tocmai la figurat), iubindu-l pe amintitul fiu cu aceeaşi patimă cu care-l ura, asasină a tatălui copilului ei (ghici ciupercă!) – toate femeile fatale de celuloid sunt, pe lângă ea, …celuloid. Cât despre vampele şi trampele nu celuloide, ci curat celulozice, să fim serioşi – Milady Clarick de Winter e pe lângă ea o scumpiţică, Madame Thénardier o sadică… sadea, nici mai puţin, dar nici mai mult de atât, iar Caterina de Medici o biată regină răscoaptă, chinuită deopotrivă de menopauză şi de amorul tîrziu pentru astrologul Ruggieri. E groaznică şi seducătoare femeia asta, răul pur şi dur, şi probabil că ea mi-a furnizat primul set mai acătării de întrebări metafizice: cum se face că manifestarea istorică a Răului are drept reacţiune o manifestare nu mai puţin istorică a Binelui? E obligatoriu ca orice Faustă să-şi aibă Pardaillanul? E cel din urmă, prin urmare, un fel de creaţie a celei dintâi? Deci, după cum pătratul logic ne învaţă că adevărul poate rezulta din fals, binele poate rezulta din rău? De ce da? Sau de ce nu? Iar copilul Faustei cu Pardaillan cade în categoria Binelui ori a Răului? Şi cum de sunt cele două miscibile?

Citeam, cum am spus şi în Dilemateca, ultimele volume ale sagăi Pardaillenilor în paralel cu Monadologia. Cred că se vede şi din întrebările de mai sus, naiv-maximalist-adolescentine, cam ca teodiceea lui Leibniz. De fapt, cred că de asta e Fausta personajul meu negativ favorit: pentru că, detestând-o fascinat preţ de două-trei mii de pagini, mi-am găsit teodiceea personală. A fost, care va să zică, prima mea femeie metafizică!

***

Adina

Jean Baptiste Grenouille, esenta parfumierului lui Suskind imi bantuie tractul olftacto-cerebelos de vreo cativa ani buni. lucru datorat in mare masura faptului ca JBG e un personaj negativ apartinand tagmei eterogenului, un homuncul spasmodic, filiform, un gollum dandy, care in ciuda apetitului sau atroce e un personaj indragibil, are grija de victimile sale, iar crima e mai degraba o imbalsamare, un experiment de laborator alchimic cu reactii, precipitari, osmoze dirijate liric. scopul sau artistic, inglobator, epigonic, cabalist, de a crea perfectiunea intr-o sticluta de parfum glossy dilueaza mijloacele, granitele deontologicului, iar ceea ce ramane in urma faldurilor falfainde ale acetui prestidigitator e o miasma bahica, instrumentul unui magnetism animal de care cu greu te poti dispensa. era sa zic ca mai ca l-as lua acasa, dar neah, vreau sa ii simt putoarea de la departare 🙂

***

Dragos C.

Vautrin

aka abatele Hererra, aka pacaleste-moartea din mos goriot, iluzii pierdute, splendoarea si suferintele curtezanelor. de Balzac.

***

zum

E mieros, lingusitor si are mii de fetze. Isi tradeaza aliatii, ia ostatici, asista la demonstratii grandioase si pe deasupra e instabil emotional (ah, slabiciunile ticalosilor!). Unii l-ar numi bun politician. Ca orice ‘villain’ care se respecta, vrea Regatul, vrea sa fie ministru plenipotentiar si e gata sa faca orice pentru asta. Mult timp habar n-ai daca e bun sau rau. Sau, mai bine zis, daca e fundamental rau. Pana il vezi, echipat in acvariul de lupta, conducand-si armatele in atacul asupra Bucurestiului si distrugand tot ce-i sta in cale.

Ti-l imaginezi fara probleme intr-un fotoliu subacvatic de piele, cu un trabuc intr-o mana si scarpinand capul unui pisipeste cu cealalta. Inegalabil.

Il cheama Oliviu si e Somn. Somnul Protector.

***

Mihaela Ursa

My Shameful Crushes. ca oricarei fetite cuminti, mi-au placut baietii rai. mai intai, pe la cinci ani, am avut o prima pasiune pentru insusi… Nicolae Ceaușescu – o marturisesc public acum pentru prima oara. adica, nu numai ca auzeam ca face magarii, dar chiar mi se parea ca are buze foarte rosii, iar asta imi era suficient pe atunci. apoi m-am fixat pe Falconetti, personajul negativ din Om bogat, om sarac, fata de care JR din ulteriorul Dallas nu este decat o copie amarata. dupa cum tot copii amarate sunt toti Robocopii si Terminatorii de atunci incoace, doar un pic mai cibernetico-androidizate. gugalindu-i o fotografie, pentru a raspunde provocarii lui murdoc, constat ca-mi tremura si astazi sufletul de frica si de emotie. he kicks any villain’s ass!

 

***

Micawber

N-am personaje preferate, bune sau rele la purtare. Totuşi, sub coerciţiune: personajul meu negativ preferat ar putea fi Ostap Bender al lui Ilf şi Petrov. De ce? Din patriotism zgândărit, de bună seamă. Să nu uităm cum se termină Viţelul de aur. Ostap încearcă să treacă graniţa în România, în vreme ce din buzunare îi curg verighete, lanţuri şi brăţări şi rosteşte „clar“: Trăiască România Mare! Unde mai găsiţi, în toată literatura universală, un asemenea strigăt venind de la un străin?

***

Poiematike

Don Quijote

de ce e un personaj negativ? pentru ca invata pe cei creduli sa fie mai naivi decat sunt deja si pe cei curajosi sa cada in ridicol.
poate fi pozitiv personajul asta? hmm.. intelectualii [dom’le!] spun ca e un soi de Iisus.
aaaa.. voi tusi discret [vorba lu’ Lante] si ma voi preface ca n’am inteles prea bine in ce fel.

***

Teodora (Insemnari din subterana)

Nu doar minunile „nu au chip şi nume”, ci şi răul însuşi. Maşinăria aia infernală din cărţile lui Kafka. Ăsta e „ticălosul perfect”: omniprezent şi toxic prin particulele sale invizibile, un concurent al aerului însuşi. Fără explozie. Fără o Hiroshima sau un Cernobâl. Fără teorii.

***

Tlön Society

Moxica & The Horse

atacati de cavaleria spaniola, aztecii se credeau atacati de centauri. cand eram mic si l’am vazut pe Moxica la cinema, eu nu l’am crezut centaur dar am inteles ca Spania, Nobletea, Cruzimea si Calul sunt, intr’un fel, acelasi lucru minunat.

***

Caligraf

Personajul care domină galeria mea de Răi Preferaţi e celebrul Omuleţ din Subterană, apărut pentru prima oară în poemul Sebastian în vis de Radu Vancu, crescut apoi pînă la statura mitului literar. După cum se ştie, nano-antropologia subteraniană a emis nenumarate ipoteze încercînd să explice de ce Omuleţul vrea sa devină Supra-Omuleţ, cu orice preţ (chiar administrînd copiilor din Sibiu izomerul lui de praf Nestlé, ca să aibă toţi rahitism şi nanism şi el să ajungă “overlord în lumea lilipută”). Astfel, Omuleţul ar fi ”bolnav” (Dostoievski 1864), ”într-un fel” (Zum 2010), ”rău, dar nu fundamental rău” (Caligraf 2010). Eu mi-l simt un pic apropiat pentru că răutatea lui mi se pare un produs derivat al dorinţei lui, (nano)omenească în fond, de a fi mai înalt decît e. Şi mi-e milă cînd i se pregăteşte un ceai de valeriană, apoi înca unul, ca să se potolească cu fîţîielile hipercinetice între Subterana pentru Omuleţi şi cea pentru Supra-Omuleţi. Din experienţele din subterana mea, ştiu că efectul valerianei nu ţine prea mult.

 

***

Claude

Daca avem voie sa ne jucam in sesiunea asta si un personagiu acuzat de ‘fraud, bigamy, adultery, plagiarism, household damages, negligence, property damages, and performing unnecesarry dental extractions’ poate fi in acelasi timp si bad guy si hero, atunci Leonard Zelig e my favourite villain; daca nu, atunci nu stiu sa raspund.

Pentru cei neconvinsi ca Zelig e evil, uitati aici: ‘He was the guy who smashed my car up. It was brand-new. Then he backed up over my mother’s wrist. She’s elderly, and uses her wrist a lot.’

(Zelig, Woody Allen, 1983)

***

Khronos

Amon Goeth: shoot her.
Reiter: Herr Kommandant! i’m only trying to do my job!
Amon Goeth: ja, i’m doing mine.

unul din cei mai simpatici sonati ai cinema-ului autohton, SS Hauptsturmführer Amon Göth, indeplineste mare parte din criteriile care tind catre raul absolut: e ofiter SS intr-o fabrica a mortii, la cafeaua de dimineata impusca 2-3 evrei si da dovada de un narcisism atroce: [touching his reflection in a mirror] Amon Goeth: i pardon you.

***

Joker

Nurse Ratched. nu mi’a trebuit mult sa ma gandesc la personajul negativ preferat. Nurse Ratched. Randle McMurphy din Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci a luptat impotriva sistemului de tip Big Brother si a pierdut. Nurse Ratched. manipulare, umilire, degradare. Nurse Ratched. a te hrani cu privirea unui om infrant. Nurse Ratched. a distruge psihicul unui om, insa a’i pastra constiinta de sine. a’l face constient de faptul ca mai e doar 1% dintr-o fiinta umana. Nurse Ratched. terapie medicamentoasa si prin electrosocuri. Nurse Ratched. metafora?

***

Anda

Nurse Ratched, sora sefa din One Flew over the Cuckoo’s Nest, is my villain of choice. cel mai inspaimantator la ea mi se pare faptul ca actioneaza din convingerea ferma ca are dreptate, o convingere vecina cu fanatismul. fara asta, celelalte aspecte – ca ii terorizeaza pe cei mai slabi decat ea sau ca sesiunile de terapie sunt doar o ocazie de a-si manifesta sadismul – n-ar fi mare lucru. iar modul in care intampina sinuciderea lui Billy, fara cel mai mic semn de remuscare, arata cat de patrunsa e de corectitudinea faptelor sale.

***

Cinesseur

Alonzo Harris. dintre zeci de ticalosi memorabili & inubliabili, l-am ales pe el. tocmai pentru ca nu e unul oarecare. personajul e plamadit dintr-o multime de nuante, e „the zig-zag man” si datorita acestei „constitutii” ramane pana aproape de final in apele teritoriale ale ambivalentei. interpretarea lui Denzel W [oscarizata, de altfel!] pune in valoare fiecare nuanta a personajului ca intr-o filmare HD in slow motion, sarjand permanent neputinta noastra de a-i pune eticheta politistului pe care-l interpreteaza, de a hotari daca el e ticalosul de care ne atasam sau pur si simplu un ticalos. acesta e marele pariu pus [si castigat] de Antoine Fuqua in Training Day, un fel de Mean Streets al noului mileniu [celalalt pariu – de ce ne gandim la Spike Lee cand vedem filmul asta? – l-a pierdut].

 

***

Milf & Petrov

cel mai coios bandit dintre banditi e fara indoiala El Indio. daca ma gandesc la personaje negative cu sange-n instalatie, pentru ca un personaj negativ fara sange-n pula nu poate fi decat un fel de pacalici [vezi Pinguinul din Batman], asta e primul care-mi vine in minte. betivul nevrotic, nebarbierit, viril, agresiv, supercarismatic, interpretat magistral de Gian Maria Volonte in capodopera For a Few Dollars More a lui Sergio Leone, da lectii despre cum ar trebui sa arate un barbat tuturor metrosexualilor, emolailor si hipsterilor autocastrati care ne-au invadat viata. uitati-va la ochii lui! [secundele 52-54]. si cand te gandesti ca Volonte a acceptat rolul doar pentru bani, nestiind ca avea sa-l faca nemuritor!

***

Zamo.ca

e greu de ales un [anti]erou fiindca cei care impresioneaza, cei pe care ni-i amintim sunt cei care evolueaza, ceea ce face exercitiul si alegerea in sine confusing. primul care mi-a venit in minte este The Decider, dar acesta sustine ca este, de fapt, pozitiv. urmatorul a fost Zorg. scena in care el face apologia principiului de „creative destruction” este nu numai mal-epica, ci si vag prevestitoare.

***

Utopia balcanica

mistretul lui St Aug Doinas

nemaiputand sa rabde inca o modificare subtila a termenilor-simbol, iritat de jocul savant al paralelismului si simetriei, probabil surmenat dupa o zi grea de munca, mistretul cu colti ca argintul il reduce la tacere pe naivul print din Levant, devenind [ce ironie!] antagonistul propriei sale balade.

***

Eu

In general nu prea simpatizez cu raul nici in fictiune – poate cu cei un pic rautaciosi din spirit ludic, gen Puck, dar nu cu cei rai de-a binelea. Totusi, daca e sa caut unul rau, am sa-l aleg nu dintr-o carte, nici dintr-un film propriu-zis, ci dintr-un desen animat pe care l-am vazut toti in copilarie – cei din generatia mea, cei mai tineri s-ar putea sa nu il stie:

 

E vorba de Meowrice din „Parisul Vesel” („Gay Purr-ee”), un motan parizian, distins, (aparent) amabil, manipulator si cinic, dar debitandu-si cu sarm cinismele si fermecand-o cu sarmul si manierele lui pe Mewsette, dragalasa dar naiva pisicuta de la tara. Am revazut relativ recent „Parisul vesel” si filmul nu-si pierde farmecul privit cu ochi maturi, poate chiar dimpotriva…



Am primit un fel de leapsa de la zum; pentru ea si pentru ceilalti fani nerabdatori, am adunat aici, in ordine cronologica:

Interviuri cu scenaristul, regizorul si scriitorul Razvan Radulescu

2001 – „La noi, orice ai face, esti tratat ca o umbra“. Interviu cu Razvan Radulescu  luat de Svetlana Carstean pentru Observatorul Cultural

2005 – Răzvan Rădulescu: „Mi se spune scenarist ca urmare a unei conjuncturi” –  din revista HBO

2006 – „Fac foarte multe lucruri din siciiala“. Interviu cu Razvan Radulescu –  din nou in Observatorul Cultural

2008 – Razvan Radulescu: „Nu este vorba de nici un val al cinematografiei” – luat de Cezar Paul-Badescu pentru Adevarul Literar si Artistic

2008 – Razvan Radulescu: „Mi-as face iluzii sa cred ca sunt scenarist profesionist”  

2009 – Interviu in 4 episoade la HBO  luat de Ana Maria Sandu (video)

2009 – Interviu in engleza cu Melissa de Raaf & Razvan Radulescu (video)

2010 – În cadru: regizorul Florin Şerban şi scenaristul Răzvan Rădulescu la Cinemagia (video)

2010 – Interviu cu Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf 

2010 –  „Razvan Radulescu: As vrea ca spectatorii sa ramana cu experienta pe care a avut-o Felicia” (video)

2010 – TIFF Lounge (3): Răzvan Rădulescu. Magistral – discutie cu publicul moderata si transcrisa pe blogul sau de Mihnea Maruta

***

Cu fraza din titlu incheia acum 2 ani  Razvan Radulescu interviul dat lui Cezar Paul-Badescu pentru Adevarul Literar si Artistic:

– Scrisul de scenarii e o activitate ofertanta, iti aduce tot felul de satisfactii materiale, ai glorie, poti fi receptat mult mai usor la nivel international etc. Spre deosebire de asta, scrisul de literatura e mult mai anonim: nu ai nici glorie, nici bani de pe urma lui. Continui sa scrii literatura?

– Sigur ca da. Dar as vrea sa fac deocamdata o pauza cu publicarea. Mi se pare ca ar trebui sa dau literaturii pe care o scriu sansa onesta de a fi receptata ca literatura, si nu ca urmare a notorietatii mele ca scenarist (atata cata e). Acum trei zile am primit un telefon de la Editura Dacia din Cluj, care mi-a facut oferta unei antologii de opere complete – cu toate scenariile si cele doua romane, republicate. Mi se pare prematur. Mi se pare onorant, dar pe de alta parte inteleg foarte bine cum merg lucrurile. inteleg foarte bine ca „Teodosie cel Mic” s-a publicat cu usurinta, dupa ce sase ani a fost refuzat, pentru ca sunt mai cunoscut ca scenarist. Acum s-a reeditat „Viata si faptele lui Ilie Cazane” tot din acelasi motiv. Cand a aparut prima data romanul, nu a interesat pe nimeni sau a interesat pe foarte putini. Prin urmare, ce scriu acum ca literatura as vrea sa fie perceput ca literatura. De altfel, asa va si fi – nu o sa public probabil urmatorul roman in urmatorii doi ani. 

– De ce totusi te mai intereseaza literatura, cand iti da totul scenariul de film?

– Sa fim seriosi. Te referi la bani? Nu sunt atat de multi; nici gloria nu este atat de mare, nici acoperirea estetica pe care o are scenariul ca scriitura nu e completa. Sunt lucruri pe care vreau sa le spun scriind
literatura.

Dar filmele aduc faima actorilor, regizorilor, nu scenaristilor: faceti o lista cu regizorii cunoscuti, apoi una cu scenaristii (care nu sunt si regizori)  – aici stiti vreun (alt) nume ? Publicarea lui Teodosie cel Mic nu s-a datorat notorietatii lui ca scenarist ci trezirii interesului editurii Polirom pentru literatura romana tanara (doar Cezar Paul-Badescu a publicat acolo chiar inaintea lui); reeditarea cartii Viata si faptele lui Ilie Cazane s-a datorat mai degraba succesului lui Teodosie cel mic decat notorietatii ca scenarist a autorului… Eu am auzit intai, de pe bloguri, de scriitorul Razvan Radulescu, i-am citit cartile si abia apoi am aflat ca e si scenarist, ca e in spatele multora dintre filmele din „noul val” – ca tot nu-i place lui expresia – desi cateva din filmele respective le vazusem deja… Voi ? Cum l-ati descoperit si in ce ipostaza mai intai ? In plus, cei 2 ani de abtinere deliberata de la publicare de care vorbea in interviul din martie 2008 au trecut deja, deci… as vrea sa-i remintesc ca sunt lucruri pe care voia sa le spuna scriind literatura… sa-i spun toate astea si altele…  dar mi-e imposibil: desi cel mai geek dintre scriitorii romani – indeletnicirea lui preferata e sa repare laptop-uri Apple !  – spre deosebire de multi scriitori din generatia lui, care au bloguri proprii sau cel putin citesc si comenteaza pe ale altora, el nu a calcat (aparent) niciodata prin blogosfera romaneasca…

***

Later Edit: am o veste buna si una proasta.

Incep cu cea proasta: iar o sa va dau un motiv de frustrare. Ieri seara, in timp ce eu scriam postul asta, deplangand faptul ca Razvan Radulescu n-are nici un fel de tagente cu blogosfera, acesta statea de vorba (foarte deschis) cu bloggerii, la discutia care a urmat unei proiectii speciale pentru bloggeri, in avanpremiera, a filmului „Felicia inainte de toate” , organizata de revista Tabu… Habar nu am avut… eu care credeam ca sunt la curent cu ce se intampla prin blogosfera… asta mi-a scapat…

Acum vestea cea buna: din cate zicea Cristina Bazavan de la Tabu, organizatoarea evenimentului:

Dupa publicarea recenziilor voastre, Razvan Radulescu si Melissa de Raaf vor alege 5 bloggeri carora le vor acorda un interviu in exclusivitate.

Si pentru asta cred ca nu e prea tarziu: daca ati vazut deja filmul la TIFF sau pe net, sau daca il vedeti maine (11 iunie), cand are premiera in cinematografe, puteti scrie despre el si cine stie, poate asa veti avea ocazia sa il intrebati personal pe Razvan Radulescu: Pe cand o noua carte ?

***

Dar ma intreb daca nu cumva „Felicia inainte de toate”, a carui tema pentru Razvan Radulescu era atat de personala ca a simtit ca n-o poate incredinta nimanui si trebuie sa o regizeze el insusi, este chiar acel „Cat cost” metamorfozat in film, dat fiind ca lucrurile pe care voia sa le spuna in carte si cele pe care le-a spus acum in film sunt despre relatia cu parintii; a se vedea interviul cel mai vechi, din 2001, luat de Svetlana Carstean si pe de alta parte ce spune Ozana Oancea, actrita din rolul Feliciei, in interviul din revista Tabu:

Istoria filmului porneste de la sora lui Razvan, care e mai mare decat el si care traieste in Italia. […]

Ce mi s-a parut apasator a fost ca am inceput repetitiile cu un film pe care ni l-a proiectat Razvan, despre familia lui. A facut niste interviuri  foarte dureroase si foarte personale cu mama si sora lui. Ce am spus noi in film are o incarcatura similara, dar nu e acelasi lucru.

Acolo, la inceput, am intrat in povestea grea a unor oameni si nici macar nu mi se pare ca a fost absolut necesar. Poate pentru el a fost, dar noi am fi putut si fara.

Chiar daca e o mare distanta  intre o carte autobiografica, incepand cu copilaria (chiar cu nasterea!) si un film care plecand de la biografia personala a ajuns la situatia tipica, generica, a copilului-adult universal, ca sa zic asa – reactia cea mai frecventa a spectatorilor a fost sa se recunoasca, sa-si recunoasca parintii, situatia, discutiile lor cu parintii etc. – si care nu expune tot traseul, copilaria, adolescenta, tineretea, ocaziile care au dus la acumularea tensiunii si neintelegerilor, care au cladit bariera, doar le lasa sa se banuiasca in spate si eventual sa fie pomenite sumar, ca in izbucnirea finala a Feliciei… pana la urma e vorba de aceeasi tema, doar de alta modalitate de abordare… Sigur, asta e doar o speculatie,  o ipoteza…

***

Pentru ca asta e un fel de leapsa, i-o dau mai departe Inozzei, la care am gasit informatiile despre proiectia si interviul Tabu, care a scris despre „Felicia inainte de toate” si pe care o invit sa scrie si despre Razvan Radulescu ca scriitor inainte de toate, daca il stie si sub acest aspect…

…si pentru prima data dupa 7 ani

ma tem ca nu voi ajunge… si nu din cauza cianurii, pur si simplu din cauza crizei si a conjuncturii…

😦

Nu stiu in ce masura e nevoie, dar pentru orice eventualitate precizez ca  TIFF = Festivalul International de Film Transilvania. A inceput vineri (28 mai) la Cluj, unde tine pana duminica viitoare (6 iunie), apoi vad pe site-ul oficial TIFF ca anul asta va continua la Sibiu, din 9 pana in 13 iunie. Vad ca Alex Leo Serban a venit special de la Lisabona la Cluj pentru el si acum scrie de la fata locului pe twitter, ca jurnalistul si bloggerul Mihnea Maruta e moderator la TIFF Lounge (unde au loc discutii cu actori/regizori/critici de film) – dar in rest, aparent blogosfera il cam ignora deocamdata…

Later Edit: o stire  interesanta nu numai pentru cinefili ci si pentru cititori: marti 1 iunie la ora 17 invitat la TIFF Lounge va fi regizorul, scenaristul si scriitorul Razvan Radulescu. Discutia va fi transmisa live pe site-ul TIFF, incepand cu ora 17.

Later Edit 2: Mihnea Maruta a postat aproape integral discutia cu Razvan Radulescu pe blogul sau. Multumesc !


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
August 2017
L M M M V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031