bughi mambo rag

Posts Tagged ‘politica

Acum un an și zece zile, în 4 decembrie 2015, publicam postarea Utopia română – sau Cum să ne luăm țara înapoi ? unde scriam sub forma unor „amintiri din viitor”:

Schimbarea a început în anul electoral 2016, dar semnele schimbării apăruseră cu ani înainte. Se vădeau în exasperarea tot mai pronunțată a electoratului mai tânăr și mai instruit față de întreaga clasă politică – aceeași mizerie, deosebirile fiind de grad, nu de esență. A fost însă greu să coaguleze nemulțumirea generală într-o mișcare unitară – primele încercări au dat greș […]

Atunci au inteles in sfarsit unde greseau si ce e de facut. Le-a slujit drept exemplu UDMR-ul, care, desi reprezenta doar cateva procente din populatie, a avut tot timpul reprezentare parlamentara si de cele mai multe ori participare la guvernare. La fel ca ungurii, tinerii intelectuali, fie ei liberali, unii chiar cu tenta libertariana, conservatori, unii chiar cu tenta nationalista, sau socialisti, unii chiar cu tenta marxista,  fie ei credinciosi, agnostici si atei, au trecut peste diferente si s-au aliat pentru un scop comun: inlocuirea clasei politice corupte si incompetente cu oameni noi, competenti si necompromisi. Au cautat printre ei specialisti tineri (pe la 30 sau 40 de ani, cu mici exceptii) bine pregatiti, care isi dovedisera valoarea – si i-au promovat la alegerile parlamentare cu toata fervoarea si ingeniozitatea pe care o cheltuisera anterior inutil cu Nicusor Dan si Monica Macovei, de data asta cu un scop realist: ca tanara alianta reformatoare sa ajunga in parlament.

Si au reusit. E drept, au obtinut sub 10 procente – nici nu era de sperat altceva, cu o campanie facuta predominant de voluntari pe net – dar suficient ca sa treaca pragul electoral, ba chiar mai mult decat UDMR si alte partide cu vechime  – si  destul ca sa nu se poata face majoritatea necesara guvernarii fara ei.

Din păcate,  n-am mai nimerit-o cu ultima propoziție citată (și cu ce am scris după ea).

Totuși, „profeția” mea a fost corectă până acolo, chiar și în detalii:

  • USR a atras tineri și din dreapta și din stânga:  de la fostul ministru Cristian Ghinea (ale cărui poziții de dreapta le știm din Dilema Veche) până la tânăra Florina Presadă (o „neomarxistă” în opinia adversarilor); și credincioși ca Clotilde Armand și soțul ei, matematicanul Sergiu Moroianu, și anticlericali ca Bogdan Bob Rădulescu de la Cluj.
  • scorul obținut de USR: 8,88% la senat și 8,83% la deputați – deci cum spuneam, sub 10 procente, dar mai mult decât UDMR, ALDE-ul lui Tăriceanu șî PMP-ul lui Băsescu.

Un pas mare pentru un partid abia născut de câteva luni… sa vedem ce va face mai departe…

Etichete:

Mihail Sebastian in 1931:

Există în ţara noastră o categorie cu totul specială de inşi bogaţi. Sunt „îmbogăţiţii de guvern”. (Dacă expresia vi se pare necorectă, gândiţi-vă că există una analoagă: „îmbogăţiţii de război”.) Sunt oamenii de partid care fac avere în timpul unei guvernări prietene. Nu importă cum şi nu importă în ce calitate. Ministru, primar, deputat, consilier, advocat sau numai cumnat. Fapt e că fac avere şi că o fac numai atunci

(sursa)

 

Camil Petrescu  pe la 1930:

Am cerut un dictionar medical strain si, la pagina stiuta, am citit, subliiind cu vocea:

„IMBECILITATE(fig. 1 100) – Imbecilul e un tip degenerat, caracterizat prin anomalii fizice, dar mai ales prin tulburari intelectuale si morale. Inteligenta lui e marginita, totusi are calitati de memorie, de imitatie si oarecare vivacitate de spirit. Mai ales simtul moral ii e atins… […] Numarul imbecililor internati e infim, in comparatie cu acela al imbecililor care circula liberi si care traiesc ca vagabonzi, hoti si pezevenghi.”

… Sau ca oameni politici in Romania, ar fi putut sa adauge acest dictionar.

(sursa: cartea „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”)

 

Caragiale in 1907:

Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… […]

Toți oamenii de afaceri […] sînt rançonnés, în proporție, de către acești baroni feudali mari și mici, cari se numesc agenții administrației Statului romîn. […] Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine știe ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăcește mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepții onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Românul numește țara lui patria bacșișului și hatîrului.

(sursa: articolul lui Caragiale,  „1907 din primăvară până’n toamnă”)

 

Eminescu prin anii 1870-1880:

De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci — oameni cu slujbă: guvernamentali, oameni fără slujbă: opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale; […] Aristocraţia istorică — şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă — au dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează, nimănui nu-i pasă de ea.

…toate configuraţiunile de oameni politici din ţara noastră nu prezintă aproape nici un interes, pentru că ele  sunt asemenea figurelor  unui caleidoscop, pe care întâmplarea le compune şi le discompune , şi pentru că am avut ocazia de a vedea oamenii cei mai deosebiţi în aşa-numitele principii mergând alături, şi alţii, foarte asemănători în susţinerile lor orale, urmând căi foarte disparate…

Ei bine, sînt o mulțime de oameni, mai cu seamă liberali, în România cari n-au mai multă știință teoretică decît un țăran din Saxa sau un lucrător din Prusia. Și, ca să cităm un caz concret și foarte caracteristic, spunem că șeful diviziei școalelor în Ministeriul Învățăturilor Publice este un funcționar care nu va putea să dovedească mai multe studii decît un țăran sau un lucrător. […]

Daca cineva nu se pricepe în țara noastră la nimic, tot se mai pricepe încă la ceva: se face liberal, strigă prin mahalale contra reacționarilor, jură în numele trinității Rosetti-Brătianu-Carada, se face luntre și punte la alegeri, făgăduind unuia că-i va pune nepotul în slujbă, altuia că i se va arenda o moșie a statului fără parale și — patria e mîntuită.

Nu sunt în toate limbile omenești la un loc epitete îndestul de tari pentru a înfiera ușurința și nelegiuirea cu care stârpiturile ce stăpânesc această țară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel țăran care muncind dă o valoare pământului, plătind dări hrănește pe acești mizerabili, vărsându-și sângele onorează această țară. Și pe când acești cumularzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranți, această plebe franțuzită, aceste lepădături ale pământului, această lepră a lumii și culmea a tot ce e mai rău, mai mincinos și mai laș pe fața întregului univers face politică și fanfaronadă prin gazete și se gerează de reprezentanții unei nații ai cărei fii aceste stârpituri nu sunt și nu pot fi, tot pe atuncea soldatul nostru umblă gol și desculț, flămând și bolnav pe câmpiile Bulgariei, îi degeră mâni și picioare […]

Consistă această țară din călăi și din victime?

(sursa)

***

Din cate vedem, exista si atunci aceeasi lehamite…

Se pare ca existau totusi si exceptii (de exemplu politicianul si omul de cultura Kogalniceanu), sa speram ca mai exista si astazi…

Schimbarea a început în anul electoral 2016, dar semnele schimbării apăruseră cu ani înainte. Se vădeau în exasperarea tot mai pronunțată a electoratului mai tânăr și mai instruit față de întreaga clasă politică – aceeași mizerie, deosebirile fiind de grad, nu de esență. A fost însă greu să coaguleze nemulțumirea generală într-o mișcare unitară – primele încercări au dat greș: Noua Republică voia sa fie o nouă formațiune politică imaculată, care sa atragă oameni tineri, necompromiși, dar venea cu un program de dreapta conservatoare, foarte tradiționalistă și religioasă, în care cei mai multi tineri nu se regăseau;  Nicușor Dan, tânăr matematician ecologist, fost  olimpic international, candidat la primăria Bucureștiului, cu toată fervoarea din mediul virtual, abia a obținut câteva procente; la fel și Monica Macovei, fosta ministru al justiției, cu faima de justițiară, candidata la președinție sprijinită nu numai de tineri (cu tot felul de idei ingenioase), ci și de intelectuali de marca vârstnici.

Atunci au inteles in sfarsit unde greseau si ce e de facut. Le-a slujit drept exemplu UDMR-ul, care, desi reprezenta doar cateva procente din populatie, a avut tot timpul reprezentare parlamentara si de cele mai multe ori participare la guvernare. La fel ca ungurii, tinerii intelectuali, fie ei liberali, unii chiar cu tenta libertariana, conservatori, unii chiar cu tenta nationalista, sau socialisti, unii chiar cu tenta marxista,  fie ei credinciosi, agnostici si atei, au trecut peste diferente si s-au aliat pentru un scop comun: inlocuirea clasei politice corupte si incompetente cu oameni noi, competenti si necompromisi. Au cautat printre ei specialisti tineri (pe la 30 sau 40 de ani, cu mici exceptii) bine pregatiti, care isi dovedisera valoarea – si i-au promovat la alegerile parlamentare cu toata fervoarea si ingeniozitatea pe care o cheltuisera anterior inutil cu Nicusor Dan si Monica Macovei, de data asta cu un scop realist: ca tanara alianta reformatoare sa ajunga in parlament.

Si au reusit. E drept, au obtinut sub 10 procente – nici nu era de sperat altceva, cu o campanie facuta predominant de voluntari pe net – dar suficient ca sa treaca pragul electoral, ba chiar mai mult decat UDMR si alte partide cu vechime  – si  destul ca sa nu se poata face majoritatea necesara guvernarii fara ei. Au obtinut doua ministere: invatamatul si transportul, alese tocmai pentru impactul direct in viata omului obisnuit. Au pus in fruntea lor cei mai buni specialisti de care dispuneau (si nu duceau lipsa de oameni bine pregatiti) si i-au inconjurat cu niste echipe pe masura. Acestia au facut treaba atat de buna incat rezultatele lor au fost cea mai buna campanie electorala pentru tanara formatiune politica. La urmatoarele alegeri, in 2020, a obtinut majoritatea.

Printre primele masuri, au reformat legea electorala, adaugand urmatoarele prevederi:

test de competenta pentru candidati: notiuni juridice si economice fundamentale de care au nevoie in activitatea parlamentara (testare grila supravegheata video)

votul preferential (nominal pe liste) pentru parlament, consilii locale si judetene: alegi candidatul preferat din lista partidului/coalitiei, iar alesii intra in ordinea voturilor obtinute de ei, nu a pozitiei pe lista partidului.

 votul de neincredere:  pe fiecare buletin de vot, la sfarsit, o casuta cu „Niciunul dintre ei„; daca aceste voturi sunt peste 50%, se repeta alegerile la categoria respectiva cu alti candidati (independentii cad, iar partidele trebuie sa propuna alti oameni).

Prima masura fiind destinata sa filtreze incompetentii care „dorm” in parlament, iar ultimele doua coruptii, compromisii. Si astfel, in sfarsit,  viata politica s-a mai asanat si Romania a iesit din zodia lui Caragiale…

Postul acesta s-ar fi intitulat probabil „Ce-ti doresc eu tie…” daca reuseam sa-l termin in  1 Decembrie si daca nu mi-o lua dreamingjewel inainte

În 2004, președintele Băsescu spunea ca citește Levantul. 5 ani mai târziu, în 2009, Băsescu spunea – răspunzând la întrebarea lui Mihnea Măruță, care modera dialogul candidaților prezidențiali, că Levantul e ultima carte citită.  „Traian Băsescu s-a străduit, dar nu cred că a trecut prin toate cele 200 de pagini. Sunt 7.000 de versuri acolo.” zicea autorul, Mircea Cărtărescu.

Dar de ce a citit Băsescu Levantul ? Că nu pare deloc genul cititor de poezie… Ipoteza mea e că i-a pomenit cineva de această „profeție”:

Când poteca se lărgeste, e de-a curmezișu-aleii
Neted zid dă stâncă, unde eco crește și descrește:
Când momâța dă un chiot, parcă zece chiuiește.

– Spun elinii cum că eco vrăjitor e și oracul,
Zisă Manoil. Hai dară ca să iscodim ce veacul
Și destinul ne v-aduce. Să-ntrebăm dară pă rând.
Și strigară câte unul, zidul vorbele-ngânând:

ZOE:
Eco, cât mai este
Pân s-aud aceste:
Că numai poporul
Este domnitorul
Sângur la putere ?

ECO:
Ere, ere, ere, ere…

……………………..

MANOIL:
După ce-om da jos
Tiranul fălos,
Cine a domniei
Și a volniciei
I-o gusta lichiorul?

ECO:
Chiorul, chiorul, chiorul, chiorul…

„Chiorul”, în carte, e – încă o aproape-coincidență – un pirat: „Iaurta chiorul, spaima apelor din jur de Zant”, care va deveni vodă după ce micul grup de revoluționari dă jos pe „tiranul fălos” și idealistul, visătorul Manoil refuză coroana.

Și astfel putem observa încă un om politic care a început, dar nu a terminat Levantul: noul ministru al culturii, Ionuț Vulpescu, care e convins că piratul Iaurta e un personaj episodic, care nu apare decât în primele 2 cânturi ale epopeei:

Iaurta nu este, totuşi, decât un personaj episodic în Levantul, dispărând după două cânturi (sic!). Rolul său nu este acela de raisonneur al intrigii, de…  jucător (cum i-ar plăcea, poate, citirorului de la Cotroceni), ci doar cel de etapă, pe care poetul Manoil, adevăratul personaj principal – dacă nu cumva tocmai istoria poeziei româneşti, de care vorbeam, este personajul unic al Levantului, restul fiind, cum ne previne autorul, doar actanţi –, o depăşeşte fără remuşcări.

Putem deduce aproximativ și unde s-a oprit ministrul din citit: cel târziu pe la cântul 7, că în cântul 8 Iaurta e iar în prim plan (episodul cu fiul lui, Zotalis, și cu țiganii).

Despre Levantul am mai scris aici.

Sărbători fericite de Crăciun tuturor celor care încă mai citesc blogul ăsta lăsat în paragina…


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
August 2017
L M M M V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031