bughi mambo rag

Posts Tagged ‘T. O. Bobe

Am scris-o alaltaieri seara, contracronometru, ca sa ma inscriu la atelierul de scriere creativa al scriitorului T. O. Bobe, care va fi in septembrie la Vama Veche (unul dintre atelierele de scriere organizate de Club  RevDePov ). Apropo, mai merge cineva din „blogosfera” ?

Asa scurta cum este, 2 pagini, e prima mea tentativa de proza finalizata, neabandonata. Am mai scris, e drept, si un scenariu, dar era adaptarea unei carti. Astept critici constructive.

 

Dependența

Se trezi amorțit de frig și de poziția incomodă în care dormise pe bancă. Răsărea soarele , se reflecta roșiatic în apa lacului.  Frumusețea peisajului îl lăsa rece. Văzuse o suta de răsărituri de când trăia în parc și nu îi spuneau decât că începe  ora cea mai urâtă a zilei, ora rememorărilor și reflecțiilor.

Scoase din rucsacul de la căpătâi comoara lui cea mai de preț, micul său laptop convertibil cu energie  solară. Desprinse tastatura de ecranul devenit tabletă  și le așeză pe bancă, cu fața în jos, alegând cu grijă unghiul astfel ca soarele să bată în panourile solare de pe spatele lor. Se spălă pe față și pe mâini la țâșnitoarea din apropiere, se pieptănă la oglinda lacului, scoase doua felii de pâine din rucsac și le mâncă goale (una avea totuși o urmă de muștar). Apoi, rutina sumară a dimineții încheiată, nu-i mai ramase decât să aștepte încărcarea tabletei. Să aștepte, să mediteze, să rememoreze.

***

Până la criză, ducea viața normală a unui tânăr deștept, educat, de viitor.  Avea un serviciu bun la o multinațională, care îi consuma majoritatea timpului, iar chiria ii consuma majoritatea banilor. Dar a venit criza și concedierea.  Împuținarea banilor l-a făcut să se refugieze la părinți, în orașul natal, iar descurajarea, îngrijorarea și izolarea, să se refugieze în lumea virtuală :  jocuri și internet de dimineața până seara, întrerupte doar când și când de un șir de interviuri ratate, cu inevitabila întrebare « De ce ați fost concediat ? » (parcă el știa ?), căreia după o vreme i s-a adăugat încă una:  «  Și cum de în tot acest timp nu ați găsit altceva de lucru? Cu ce vă ocupați acum ? »  Cu timpul, relațiile cu părinții deveniseră tot mai tensionate; după o vreme, sătul de reproșuri și nemaivoind să fie povară pentru părinți, a plecat din casa și din orașul lor. S-a refugiat la cel mai bun prieten al lui.  Prietenul l-a primit călduros ; soția sa însă, cu o nemulțumire abia disimulată – din ce in ce mai puțin disimulată pe măsură ce timpul trecea și nu intervenea nicio schimbare . După o lună, prietenul, jenat, i-a spus că nu-l mai poate ține, că soția i-a dat ultimatum:  « Ori pleacă el, ori plec eu ! »

Se refugiase iar,  la cel mai ieftin hostel din oraș. Își vându laptopul (încă nou și performant, luat cu puțin înaintea catastrofei), cumpărând micul laptop convertibil cu panou solar și trăind din diferență cât a putut. Când banii nu i-au mai ajuns de cazare,  venise luna mai, primăvara era prematur de călduroasă (simțea aproape recunoștință pentru încălzirea globală) liliacul era înflorit, aerul  înmiresmat și perspectiva de a dormi în parc sub cerul liber (provizoriu, câteva nopți, își spunea, până apare un job sau un prieten înduioșat) nu părea chiar așa îngrozitoare.

Cu puținii bani rămași, mâncase în cantine și fast food-uri ieftine, făcându-și și toaleta (spălat, pieptănat, spălat pe dinți) in băile lor. Dar după ce banii se terminaseră – ultimii i-a dat pe o punga de pufuleți, după care se luptase cu foamea pana la căderea întunericului, fiindu-i rușine să caute în gunoi în văzul lumii – igiena devenise o problema chiar mai mare decât hrana.  Căci după ce și-a înfrânt rușinea și sila, umplerea stomacului nu mai era o problemă . Era o terasa la marginea parcului, unde se serveau mai ales mici și rămânea mereu pâine și muștar , uneori și un deget-două de bere sau suc sau câte o bucată de mic de la un copil mai mofturos, o rămășiță de cotlet cu ceva carne pe os sau câțiva cartofi prăjiți; dacă era pe fază, le lua direct de pe mese, dacă nu, din coșul de gunoi. La început, fetele care serveau la terasă îl priveau cam urât, fără totuși să îndrăznească să-i zică ceva (inspira frică ?), apoi însă s-au obișnuit cu el, văzând că nu cerșește, nu fură și evită să deranjeze clienții ; poate chiar le părea bine că debarasa el mesele in locul lor.

Supraviețuise astfel luni de zile – dar cât mai putea dura ? Acum era sfârșit de august. Zilele erau încă foarte calde, dar nopțile deveniseră deja mai reci. Spera într-un septembrie călduros – conta pe încălzirea globală – dar apoi ? De un job în profesia lui nu mai putea fi vorba, aspectul lui de boschetar îl excludea din start. Dar chiar și pentru munca de jos constatase că înfățișarea lui mizera e un impediment.

Ar fi putut obține bani vânzându-și micul laptop convertibil (desigur toți ar fi crezut că l-a furat, dar unii nu s-ar fi sinchisit de asta), dar îi era drag ca lumina ochilor, că era poarta lui spre alta lume. Pe micul lui ecran putea vedea aproape orice film, juca aproape orice joc, citi aproape orice carte, găsi aproape orice informație. Și din clipa când se conecta la net (era wifi gratuit in tot parcul) nu mai era un șomer, un boschetar, un ratat. Era iarăși el cel de dinainte : un tip deștept, informat, versat într-ale netului , simpatizat și respectat. Avea un blog cu sute de vizitatori zilnici (din care însă nu reușise să scoată bani), era moderator pe doua forumuri, era « cineva ». Părerile lui aveau greutate, unii mai tineri chiar îi cereau sfaturi in diverse probleme de viață (inclusiv pentru angajare).  Nici nu își putea imagina viața lui fără net. Probabil ar fi înnebunit de disperare sau s-ar fi sinucis – sau s-ar fi zbătut mai tare și ar fi reușit să iasă din situația asta ?

***

Aprinderea ledului verde al tabletei puse capăt meditațiilor lui sumbre – era semnul că era destul de încărcată ca să poată fi folosită. Cu o tresărire de bucurie, o luă în mână, ținând-o cu grijă într-un unghi in care să mai primească cât mai multa lumină pe panoul solar, o porni, introduse parola – și grijile, nevoile, necazurile-i dispărură ca un fum…

Marturiile celor care s-au intilnit personal cu luciat

Cristina Foarfa aka criz scria in revista Noua Literatura:

Am cunoscut-o pe Luciat acum vreo doi ani cred,chiar mai mult, dupa ce am vorbit pe net o gramada si am convenit sa ne vedem la o cafea. Poate o sa va surprinda,dar e un om normal, atît de normal. Tocmai de-aia ma revolta ce se întîmpla acum. Nu pentru ca as fi fost mereu de acord cu cronicile ei, cu parerile ei despre literatura. Si stiind ce scrie pe blog, si cunoscînd-o, si vazîndu-i biblioteca pe care se urca motanul, am vazut ca era un om pasionat de carti. Atît, fara alte interese obscure la miloc. […]

Daca cei care spumega acum ca au aflat cine este terorista ar vedea cu adevarat cine e, ar fi „usor surprinsi”. Si dezamagiti. Cum, nu e nici o teorie a conspiratiei la mijloc? Chiar e un om normal care scrie despre carti? Ce surpriza.Incredibil, dar adevarat, viata bate netul. Terorista nu e nici Vali Florescu, nici T.O. Bobe, nici o armata de critici, scriitori setati pe promovare de carti si pe interese personale

eartwalker scria pe blogul ei:

o cunosc pe luciat si nu e vali florescu
[…] eu , cum ziceam, o cunosc personal pe luciat, dar, pt ca cine are un secret se alege cu 1000 secrete, nu stiu daca aveam dreptul sa spun ca ne-am intalnti de 2 ori si am mancat prajiturici si am baut limonada, odata intr-un loc care nu stiu cum se cheama, a doua oara la “chocolat”, intre calea victoriei si carul cu bere.

capricornk13 confirma intr-un  comentariu pe blogul lui wandering elf 

si eu o cunosc personal, insa nu mi-am permis sa spun acest lucru pana acum fiindca asta a fost dorinta ei…

and last but not least, Mircea Cartarescu:

Vreau sa spun si cateva lucruri concrete. Mai intai, ca luciat mi-a facut intr-o seara onoarea de a se intalni cu mine. Am baut o cafea impreuna, in oras. A fost unul dintre cele mai magice momente ale vietii mele. Daca nu am inca Alzheimer, va spun cu mana pe inima ca ea nu este nici Vali sau Teo (bunii mei prieteni), nici altcineva din lumea literara. Iar mie inca nu mi-a spus nimeni ca mint sau ca ma implic in cabale de orice fel.

Marturiile celor ce ii cunosc pe Vali Florescu si T.O. Bobe

Ioana Nicolaie (scriitoare):

prietena care ma incuraja la venirea in tara era chiar Vali Florescu!!! Vali e o traducatoare minunata si o scenarista foarte buna, lucreaza de dimineata pina seara la proiectele ei si uneori nu are timp nici sa iesim la o cafea; deci nu este si nu a fost niciodata Luciat!!!

Cecilia Stefanescu (scriitoare):

Vreau sa vorbesc insa despre prietenii mei, Vali si Teo. Sint probabil unii dintre cei mai discreti si onesti oameni pe care am avut privilegiul sa-i cunosc. Au, de asemenea, atita umor de buna calitate, ironie si autoironie incit sa nu se puna vreodata in situatia de a vorbi in termeni laudativi (si sub false identitati) despre cartile pe care le-au scris/tradus, mai ales ca, atunci cind scriu, respectiv traduc, o fac extrem de profesionist. De aceea ma enerveaza la culme ideea ca un domn cu adevarat oarecare i-a aruncat in furtuna din acest mic pahar cu apa. Sint ultimii oameni care s-o merite.
Motivele pentru care prieteni mei ar putea fi deranjati de aceste insinuari sint lesne de inteles si la mintea oricui. Sint (mai mult decit) solidara cu ei in aceasta situatie, asa cum am fost solidara si cu Alex Leo Serban, in trecut, intr-un moment mai putin placut prin care trecea.

Radu Pavel Gheo (scriitor):

În lumina ultimelor mele cercetări, pot afirma că da, aşa e, luciat era(u) T.O. Bobe şi Vali Florescu, ajutaţi de Cecilia Ştefănescu şi Ioana Nicolae (de unde şi intervenţiile lor publice recente), dar şi de Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu, Simona Popescu, Costi Rogozanu, Bogdan Stănescu, Mihai Iovănel, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Cornel Dinu (pentru părţile mai filosofice) şi, desigur, Mircea Cărtărescu. Ocazional mai scriau vreo cinci-şase critici al căror nume nu mi-l amintesc acum. Totul era supervizat de Mircea Cărtărescu şi apoi avizat de Nicolae Manolescu şi de Augustin Buzura, aşa că acuzele cum că site-ul “terorista.ro” ar ignora critica profesionistă sînt total neavenite.
Au existat şi unele finanţări de la Fundaţia Soros, Fundaţia Vodafone, Green Peace, Asociaţia Medicilor Dentişti, Asociaţia Creştină “Viaţa merge mai departe” şi Uniunea Artiştilor Elastici, care au menţinut site-ul în viaţă. Un procent din veniturile mallurilor bucureştene care găzduiesc librării a fost donat site-ului, iar banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea de cărţi. […]

Serios acum: terorista nu e aia. Nu e ăia. […] 
E simplu: îi ştiu destul de bine pe Teo şi Vali şi ştiu că nu sînt ei.

De ce vic nu poate fi T.O. Bobe

Interventiile in online ale lui T. O. Bobe sunt foarte rare – totusi am gasit destule in comentariile articolelor:

Puncte din oficiu pentru literatura tinara
Puncte din oficiu pentru literatura română tînără (II)
Interviu – Vasile Ernu – „E simplu sa condamni fara a incerca sa intelegi”

si nu mi se pare ca stilul lui ar semana cu al lui vic, „comentatorul de serviciu” al teroristei. T. O. Bobe e de multe ori ironic, dar nici pe de parte atat de dur, de taios ca vic; in plus, scrie adesea comentarii lungi, cu multe paragrafe, nu acele replici scurte si taioase specifice lui vic.

Dar mai concludent mi se pare urmatorul episod, cand vic a fost in dezacord cu terorista, in legatura cu cartea „Luminita, mon amour” a lui Cezar Paul-Badescu:

vic Spune:
23 septembrie 2006 la 12:02 pm
n-am s-o citesc. daca unii pretind ca sint exhibitionisti, eu n-o sa dau in damblaua opusa. cred ca ar trebui sa existe niste limite ale bunului simt, iar faptul ca un om (doar pentru faptul ca e biped ii spun asa) se vaicareste dupa ce i s-au dat papucii mi-l face complet antipatic. ca sa nu spun jegos.
in plus, sa nu uitam ca asta e doar o jumatate de poveste: aia in care el iese “bine”, iar ea iese prost – paroasa si nevrotica. ma rog, vorba vine ca el iese bine. iese la fel de meschin cum era pe vremuri.
si impotent ca fictionar.
daca s-ar apuca toata lumea sa-si puna poalele in cap, draga lucico, ma tem ca nu l-ai mai aprecia.

Ori T. O. Bobe si Cezar Paul-Badescu erau prieteni vechi si apropiati, inca din studentie, colegi de cenacluri si de debut in volumul colectiv „Tablou de familie ” – imposibil ca T. O. Bobe sa vorbeasca de unul dintre cei mai vechi prieteni ai sai in termeni ca biped jegos meschin impotent complet antipatic. Despre prietenia lor vorbeste Cezar Paul-Badescu intr-un interviu din 2007 (deci ulterior):

Eu, cu alti cativa prieteni, am facut un timp cenaclul “Central”. […] In grupul acela eram eu, Razvan Radulescu, T.O. Bobe, Sorin Ghergut, Mihai Ignat (care nu a vrut sa scrie niciodata pe tema) si altii. Dupa cateva luni, ne-am mutat cu totii la cenaclul lui Cartarescu. Acolo erau mai multe generatii – de exemplu veneau si cei din grupul lui Marius Ianus, care erau clar o alta generatie fata de noi.

Eu nu ma simt atat parte dintr-o generatie, cat dintr-un grup de prieteni (T.O. Bobe sau Razvan Radulescu), cu care gandeam cam la fel.

A trecut mai mult de jumatate de an de cand cel mai bun blog de carti de la noi, Terorism de cititoare s-a inchis, victima a unei indelungate campanii de hartuiala, jigniri, amenintari, calomnii. Dupa cum s-a vazut in comentariile postului trecut, suntem destui cei care inca il regretam, inca mai speram sa revina, iar unii dintre noi chiar ne intrebam ce am putea face noi pentru asta. Printre care si eu.

Cred ca pentru a anula efectul (retragerea teroristei) trebuie inlaturate cauzele (hartuiala, jignirile, calomniile) – daca ar disparea motivele care i-au facut lehamite de blogging, poate si-ar pune problema revenirii intr-un climat virtual mai curat, mai sanatos. Deci trebuie demontate acuzatiile calomnioase, trebuie dovedita falsitatea lor, lipsa lor de temei, trebuie redusi la tacere hartuitorii prin argumente imbatabile bazate pe dovezi concrete…

I-au fost aduse – si repetate ad nauseam – trei acuzatii:

  • ca ar fi o diletanta, o incompetenta, o habarnista care promoveaza prostul gust si nonvaloarea;
  • ca ar fi traducatoarea si scenarista Vali Florescu impreuna cu sotul ei, scriitorul T.O. Bobe – iar blogul ar avea scopul de a promova cartile scrise/traduse de ei;
  • ca ar fi instrumentul Poliromului, prin care editura isi promoveaza „anonim” propriile carti.

Sigur ca daca ar fi omul prestigioasei edituri Polirom – sau unul dintre cei mai buni scriitori romani „tineri” si o traducatoare ce colaboreaza cu cele mai bune edituri din tara – n-ar fi posibil sa fie in acelasi timp habarnist(a) in ale literaturii, dar logica, coerenta, consecventa, rigoarea in gandire nu fac parte din atributele detractorilor lui luciat.  

Prima acuzatie – de nepricepere si prost gust – am infirmat-o deja in postul precedent, insirand parerile apreciative, uneori chiar elogioase, ale multor scriitori si critici literari, incepand cu Mircea Cartarescu. Au mai ramas doua de examinat:

De ce luciat nu poate fi Vali Florescu + T. O. Bobe

La un search, pe blogul teroristei gasim 8 carti traduse de Vali Florescu:

Sam Savage – Firmin
John Fante – Intreaba praful
John Fante – O sa vina si primavara, Bandini
Sophie Kinsella – Iti amintesti de mine?
Sophie Kinsella – La cumparaturi in rochie de mireasa
Sophie Kinsella – Goana dupa cumparaturi la New York
Ce inseamna comunismul pentru mine? What Does Communism Mean to Me
Kazuo Ishiguro – Sa nu ma parasesti

Principalul (si cam singurul) „argument” vehiculat de ce ce sustin ca  luciat e traducatoarea Vali Florescu e faptul ca pe blogul teroristei, care in general se ocupa de literatura „adevarata”, au aparut 4 chick lit-uri de Sophie Kinsella, a carei traducatoare e Vali Florescu. Intr-adevar, pana in 2008, Vali Florescu a tradus 7 din cele 8 carti de Sophie Kinsella publicate de Polirom; exceptia a fost prima din serie si cea mai cunoscuta, „Ma dau in vant dupa cumparaturi”, tradusa de altcineva, Cristian Ionescu. Dar – vezi mai sus – luciat a comentat doar 3 din cele 7,  mai putin de jumatate – in schimb a recenzat-o pe unica tradusa de celalalt !

In plus, in afara de cele de mai sus, Vali Florescu a mai tradus destule carti nementionate de luciat:

Saul Bellow – Henderson, regele ploii  – Polirom 2007
Kurt Vonnegut – Hocus Pocus – Polirom 2005
Kiran Desai – Mostenitoarea tarimului pierdut – Polirom 2007
Jeanette Winterson – Scris pe trup – Humanitas 2008
Jeanette Winterson – Portocalele nu sunt singurele fructe – Humanitas 2008
Sara Gruen – Apa pentru elefanti – Humanitas [inceputul lui] 2009 

Am lasat intentionat deoparte vreo doua de anul asta, care poate au aparut dupa inchiderea blogului teroristei. Kurt Vonnegut e unul dintre marii favoriti ai lui luciat, dupa cum vedem la Carti terorizate i-a recenzat 6 carti – dar nu si pe cea tradusa de Vali Florescu ! Asadar, adaugandu-le pe cele 4 ramase pe dinafara de la Kinsella la cele 6 enumerate mai sus, avem (cel putin) 10 carti traduse de Vali Florescu si nerecenzate de luciatmai multe decat cele 8 postate ! 

Sa vedem acum cum stau lucrurile cu sotul lui Vali Florescu, scriitorul T. O. Bobe. Din cate aflam de pe site-ul Polirom, el a publicat 4 carti proprii:

Bucla, Univers, 1999
Darul lui Mos Craciun, Humanitas, 2003
Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Polirom, 2004
Centrifuga, Polirom, 2005

dintre care doar 2 (cele la care am pus link) au fost recenzate pe blogul teroristei – deci exact jumatate !

In concluzie, detractorii teroristei vor sa credem ca Vali Florescu & T. O. Bobe au scris, timp de aproape 3 ani, 731 de postari (cifra e de aici) numai si numai ca sa poata strecura intre ele circa o duzina de posturi de reclama mascata pentru jumatate din cartile scrise sau traduse de ei ! Randamentul unei astfel de metode de promovare ar fi fost sub 2%. Mai exact, fiind 9 posturi despre cartile lui V.F. plus 4 despre cartile lui T.O.B., in total 13,  randamentul ar fi 13/731 = 0,0177…   Ori ii cred pe ei idioti, ori ne cred pe noi idioti…

De ce luciat nu poate fi omul editurii Polirom

In ultima zi a anului 2008, „terorista” facea bilantul :

Edituri

Cartile despre care am postat anul asta, impartite pe edituri:
29 de la Polirom  (dintre care 11 sint aparitii recente, autori romani tineri)
11  de la Humanitas (dintre care 1 e aparitie recenta, autor roman tinar)
8 de la Univers – Cotidianul
5 de la Curtea Veche
cite 4 de la: Cartea Romaneasca, RAO
cite 3 de la: Trei, Paralela 45, Leda, Pandora M, Minuit, Art
cite 2 de la: Aula, Univers, Nemira, BPT, Pro Editura si Tipografie
cite 1 de la: Corint, Cartier, Millenium Press, Tritonic, Compania, Vinea, Allfa, Eminescu, Gallimard, Hermes Press, Litera International, Ed pt Literatura Universala, Volets verts, Timpul, Hodder & Stoughton, Babel, Brumar, Collins, WSP, no name, ISBN.

Literatura care ma intereseaza pe mine cam la editurile de mai sus se gaseste, cam in proportiile alea – e vorba de editurile romanesti, am citit f putine carti din alte parti (si-mi pare rau). 

In total 109 carti, din care cele 29 de la Polirom reprezinta 26.6% – deci ceva mai mult de un sfert. Asadar aproape trei sferturi dintre cartile postate pe blog recenzate in 2008 apartin altor edituri decat Polirom. Chiar adaugandu-le pe cele 4 de la Cartea Romaneasca, care acum e sora Poliromului, avem 29+4 = 33 carti, ceea ce reprezinta 30.27% din totalul de 109  – mai putin de o treime !

Cum o imagine face cat 100 de cuvinte, vedeti si graficul rezultat din datele de mai sus: 

Pentru copiii rataciti pe-aici de Google, in cautare de ajutor la teme:  Nu pe blogul asta veti gasi ce cautati – ci la  pui-de-compuneri.blogspot.com 

Aici este vorba de cartea „Cum mi-am petrecut vacanta de vara” de T. O. Bobe si ii sfatuiesc pe toti cei care n-au citit-o  inca sa se opreasca aici ca urmeaza spoilere majore – sa citeasca cartea mai intai, ca merita. Zum & Caligraf au incercat sa elucideze misterul crimelor din Compunerea lui Luca  si au  ajuns la concluzii similare celor la care ajunsesem si eu la prima lectura a cartii: Citește restul acestei intrări »

Postul care urmeaza este, in acelasi timp:
– prima mea leapsa – „leapsa terorista” pornita de Ruki, prin care blogosfera cititoare protesteaza elegant impotriva inchiderii celui mai bun blog de carti de la noi;
– o replica – si cateva recomandari – pentru Cristina de la confruntadurerea, care  crede ca romanii scriu mult si prost.

Eu nu citeam literatura romana. Mai deloc. Ramasesem cu cat ramasesem din scoala. Facuta in buna parte „inainte”. La asta adaugandu-se totusi cate ceva din recuperarile anilor ’90: exilul cu Eliade, Cioran, Ionesco, inchisoarea cu Steinhardt… dar nimic mai recent, nimic scris dupa ’89, niciun autor nou, din cate imi amintesc. Asta in aproape doua decenii de citit, mai intensiv sau mai pe sponci, dupa cum imi permitea timpul. De citit aproape exclusiv literatura straina.

Cred ca cei mai multi cititori romani sunt – sau erau pana de curand – in situatia mea. Si cred ca as fi ramas in situatia asta, poate pentru totdeauna, daca n-as fi dat intamplator, in plimbarile mele pe net, peste luciat, cititoarea-terorista. Si ar fi fost pacat…

N-am sa fac o cronica, cum cere leapsa, ci o enumerare a catorva carti romanesti (nu m-am putut nicicum hotari pentru una singura) citite la imboldul „teroristei”,  in ordine aproximativ cronologica, cu doua-trei cuvinte despre si link-uri spre cronicile (sau mai bine zis impresiile de lectura ale) lui luciat:

„Luminita, mon amour” de Cezar Paul-Badescu: cred ca asta a fost chiar prima carte romaneasca contemporana citita – din fericire, caci mi-a confirmat ca autorii romani tineri merita atentie. Istoria unei relatii care incepe ca o iubire ce trece peste orice piedici: opozitia parintilor de ambele parti, mizeria inconjuratoare  (povestea incepe in anii ’90,  in ambianta unui camin studentesc cu bai sordide sau a unui apartament neincalzit dintr-un orasel sarac din Moldova) si mai ales nevroza Luminitei – dar sfarseste peste ani in detestare reciproca. E autofictiune. Dpdv etic un gest discutabil – dar dpdv estetic o carte buna. Fragmente aici.

„Cum mi-am petrecut vacanta de vara” de T. O. Bobe: asa cum sugereaza titlul, e o compunere scolara. O compunere lunga, luuunga,  intinsa pe sute de pagini, in care elevul Luca, proaspat absolvent de clasa a IV-a,  vrea sa-si povesteasca in detaliu toata vacanta de vara. Autorul reuseste sa intre perfect in pielea personajului. Cu stangacii de exprimare firesti varstei si cate o greseala de ortografie ici colo, cu „expresii frumoase” tipic scolaresti si expresii mai putin „frumoase” prinse de la parinti (de exemplu „japita ordinara”, epitet cu care Luca e foarte generos cu toti cei ce-l supara). Fragmente aici.

„Viata si faptele lui Ilie Cazane” de Razvan Radulescu: un fel de episod „Dosarele X” plasat in Romania socialista, unde miracolul ia forma banala a unor rosii gigantice iar in loc de Mulder & Scully avem doi securisti (un colonel si un locotenent) care incearca sa „rezolve” cazul batand omul ca sa „recunoasca” versiunea lor prestabilita. Treptat insa in sufletul colonelului – personaj surprinzator, inzestrat de autor si cu o latura sensibila, ca sot si proaspat tata e afectuos si grijuliu, ceea ce o contrariaza pe luciat, care probabil n-a auzit de experimentul Milgram – indoiala incepe sa se infiltreze erodand materialismul lui solid, bazat pe convingeri marxiste, pana cand acesta ajunge sa organizeze chiar acasa la el o sedinta de spiritism in care invoca spiritul lui… Marx. Fragmente aici.

„Teodosie cel Mic” de Razvan Radulescu: un fel de poveste  petrecuta intr-o ciudata lume imaginara in care printre oameni se amesteca personaje zoomorfe iar orase reale: Bucuresti, Petrila, Filiasi se amesteca intr-o geografie fantezista cu repere geografice imaginare: Zidul care imparte tara in doua, capsunaria Bufnitei Kaliopi, ciupercaria Minotaurului Samuil, Lacul Rece unde stapaneste Somnul Protector… Toata aceasta tara imaginara e mostenirea copilului Teodosie care creste si se formeaza sub grja atenta a devotatului sau Pisicaine, in timp ce Somnul Protector unelteste sa-i uzurpe tronul. Nu e insa o poveste clasica pentru copii, ci un fel de poveste postmoderna pentru adulti, in care autorul isi ia libertatea, de pilda, sa-l puna pe Teodosie sa rasfoiasca povestea din care face parte, chiar pe laptop-ul autorului, in timp ce primeste instructiuni de utilizare a calculatorului (un Mac) de la Marele Monstrulet. Fragmente aici.

„Zilele regelui” de Filip Florian: asta cred ca are cele mai mari sanse sa-i placa Cristinei, fiind vorba de un neamt care se lupta cu inertia romaneasca straduindu-se sa puna lucrurile in miscare aici, sa impinga tara pe drumul modernizarii si occidentalizarii. Neamtul e viitorul rege Carol I, pe atunci inca principe; cartea il urmareste de la plecarea din Germania pana la incoronarea ca rege, dupa obtinerea independentei tarii, prin ochii unui conational de-al lui, un dentist german care il urmeaza la Bucuresti – un Bucuresti mult mai balcanic, mai oriental decat il stim azi – si are astfel ocazia de a fi martor – uneori indirect sau de la distanta alteori foarte de aproape, fiind chiar implicat in evenimente – al momentelor importante din viata publica sau privata a principelui, viitor rege – dar si martorul unei lumi pentru el foarte exotica si surprinzatoare – si de multe ori si pentru noi cei de azi, care putem astfel vedea cate s-au schimbat de-atunci – lume care isi are farmecul ei. Fragmente aici.

Si iata ca am pus la dispozitia Cristinei si a amicilor ei, oameni de litere din Berlin, un meniu bogat si variat: de la autofictiunea din „Luminita, mon amour”  la lumea fantastica din „Teodosie cel Mic„, de la postmodernismul si textualismul lui Razvan Radulescu la stilul clasic al lui Filip Florian.  

Leapsa merge mai departe la white noise, vidal, dragos c, lorena lupu, Cezar Paul-Badescu –  daca au timp si chef de ea si daca au ce spune, daca li s-a intamplat adica sa citeasca vreo carte starniti de un post de-al „teroristei” luciat.

 


I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
August 2017
L M M M V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031