22 răspunsuri to "pds cu Eminescu sanctificat sau divinizat"
8 noiembrie 2009 la 10:20 AM
Ce spui tu e un fel de „No true Scotsman”. Anania a publicat vreo doua trei volume de poezie si cateva piese de teatru in versuri pe care prefera sa le numeasca poeme dramatice (dintre care prima, zice el, a fost apreciata de criticul Cioculescu); prin anii ’40 publica poezii in revista Gandirea. Deci, tinand cont de cantitatea de versuri publicata, e poet; calitatea lor/lui e alta discutie, in care nu ma pronunt, ca nu i-am citit aproape deloc poezia, in schimb i-am cam citit proza, destul de inegala, variabila calitativ (pentru „Memorii”, criticul Paul Cernat il considera „scriitor de raftul întîi”) – si poate la fel de inegal o fi si in poezie.
9 noiembrie 2009 la 2:02 PM
Şi uite aşa, încă un blog care începuse interesant se transformă într-un blog de PDS-uri… 😦
[…] ar mai fi si altele de spus, dar m-am hotarat sa ma opresc si sa postez acum, neaparat, numai ca sa nu-i dau dreptate lui dreamingjewel 😛 Etichete carti, literatura romana, Mircea Eliade, Romanul […]
8 ianuarie 2010 la 12:23 PM
exista o instanta superioara care sa poata stavili avalansa de neaveniti care intineaza memoria POETULUI ?
8 ianuarie 2010 la 5:05 PM
Cine, unde sunt neavenitii aia de care zici ca „intineaza memoria POETULUI” ?
8 ianuarie 2010 la 6:24 PM
Neavenitii sint din pacate raspinditi din America pina-n Carpati !
Mi-e greu sa-mi exprim adinca nemultumire ca Eminescu intra in universalitatea mileniului trei ca un „recordmen” omologat de o „academie” cu pretentii stiintifice, care-i prezinta capodopera „Luceafarul” ca o „combinatie” intre un roman celebru , un film ultra-vizionat de SF ( oroare !! ) si un alt film lacrimogen. Accesati intru lamurire saitul „World Records Academy” care declara poemul eminescian „cel mai lung poem de dragoste”. Dupa prezentarea deformata a continutului, se ofera niste jalnice traduceri in limbile de circulatie mondiala.
Ma intreb cine sint reprezentantii zisei academii si-mi vine sa exclam impreuna cu versurile marelui poet: „Cum nu vii, tu, Tepes doamne …” Dar mai ales ma intreb ce vor hotari onorabilii reprezentanti ai WRA in legatura cu un pretins „poetastru” ( român cutezator, desigur, ce-si pune inaintea numelui titlul „acad.” ! ) care indrazneste sa ceara confirmarea ( mondiala ! ) ca … l-ar fi intrecut pe Eminescu scriind un poem mai lung cu 11 strofe decit „Luceafarul”. Spre dovedirea spuselor mele accesati
( si n-o sa va vina sa credeti ! ) : http://cristianbodnarescu.blogspot.com sau/si http://www.ziarulzidul.ro .
Sa nu-i luam in seama -ati putea spune – nu exista padure fara uscaturi. Si totusi … !
15 ianuarie 2010 la 10:17 PM
Anca, probabil o sa te superi pe mine dar citeste ce zicea Andrei Plesu anul trecut in Dilema:
O primă mare excepţie de la stilistica Dilemei a fost numărul dedicat lui Eminescu prin februarie 1998. Era un exerciţiu de demitizare, de re-situare a poetului naţional în spaţiul unui dialog dezinhibat, fără solemnităţi sterpe, fără demagogie patriotardă. Sîntem înjuraţi şi azi pentru îndrăzneala de a fi privit indiscret, prea de aproape, fotografia bardului, gata să vorbim şi despre omenescul lui, uneori foarte (prea?) omenesc. Deşi absent din redacţie în anul cu pricina (eram la Externe), socotesc că redacţia n-a greşit. Cred că iubirea adevărată e la antipodul idolatriei şi că e preferabil să te raportezi la o mare valoare mai curînd cu realism şi tandreţe, decît lăcrămînd bălos, în poziţie de drepţi. Eminescu e mai aproape de el însuşi în postura de prieten, decît în aceea de „voevod“, de monument intangibil, de legendă indescifrabilă.
15 ianuarie 2010 la 10:30 PM
Nu ma supar deloc. Doar ca apropierea de genialitate, asa cum o poate vedea orice om cult si de bun simt, incepind cu oameni ca Plesu si terminind cu noi , NU INSEAMNA deloc sa minimalizezi valoarea. Ceea ce fac domnii ce masoara lungimea versurilor si nu valoarea intrinseca. Poezii lungi, cu multe strofe – „ce nimic nu au a spune” – poate scrie oricine. Asta am vrut sa spun. Altfel, Eminescu e in sufletul meu si-mi place sa-l simt mereu aproape si-l cobor adesea de pe soclu … Apropo, LA MULTI ANI de Ziua Poetului !
16 ianuarie 2010 la 1:05 PM
Anca, americanii au un fel de obsesie pentru marime: cea mai inalta cladire, cea mai mare cascada etc… Sigur ca dpdv al valorii, lungimea e total irelevanta – dar chestia aia de care zici e o aflare in treaba inofensiva, nu o impietate.
16 ianuarie 2010 la 2:28 PM
E perfect daca gindesti asa. Ai o viziune … pozitiva ( ca sa nu spun americana ! ) asupra existentei. Doar ca ma intreb
( anxioasa ca muierile ! ) : daca intr-o zi imi spune un tinar „Care Eminescu, doamna ? E unul care a scris o poezie mai lunga ” ?!!
17 ianuarie 2010 la 2:12 PM
(off-topic) NU ma-ndoiesc k o sa va faca placere sa cititi acest text:
hm, se pare k manipularea cu felul cum am ‘torturat-o’ pe terorista nu a prins… uitati-va, sint oameni care ma regreta! 😉
21 ianuarie 2010 la 10:09 PM
(tot off-topic)
als, fata aia chiar a scris că şi-a cumpărat o fustă? Eu mi-am cumpărat o sticlă de apă minerală, dar nu-i un motiv să scriu un articol.
Strange, oricum.
22 ianuarie 2010 la 12:27 AM
„mi-am cheltuit aproape jumătate din banii de chirie pe o fustă cu talie înaltă <> cu Marilyn portretizată de Andy Warhol pe ea.”
cat o fi o fustă cu talie înaltă „Răzvan Ciobanu” cu Marilyn portretizată de Andy Warhol pe sub ea?
22 ianuarie 2010 la 6:10 AM
@m: la vreo 150-160 de lei, cam atat e o fusta „Razvan Ciobanu”, pretul asta l-am gasit pe net. hai sa zicem 200 (ca o are si pe Marlina – „portretizata” direct Warhol din Rai sau pe unde o fi). 50 euro, cifra rotunda. tinand cont ca fata este incepatoare, studenta, pretul e corect – eu stiam ca un articol platit in presa e la vreo 100 de euro. dar ce stiu eu? arta nu se face pentru/cu bani. ci pentru glorie si cu o bucata de paine + o sticla de vin.
sorry bmr, but it’s your fault:) daca nu mai scrii tu, atunci scriem noi.
22 ianuarie 2010 la 8:57 AM
Cred din ce in ce mai mult ca traim in epoca in care teatrul absurdului pare mai contemporan decit poezia lui Eminescu ! Ne asumam realitatea aceasta ?
Sau eu nu inteleg inca ce inseamna „blogosfera” ? Pentru ca : pentru Dumnezeu, care e legatura dintre „Eminescu sanctificat sau divinizat” si a-ti cumpara o fusta ??!!
22 ianuarie 2010 la 4:37 PM
Păi, Anca, vorba lui als (citez): „off-topic”.
În rest, ai dreptate, deşi nu mi-e clar dacă asta inteţionai: normal că teatrul absurdului este „mai contemporan” decât poezia lui Eminescu.
22 ianuarie 2010 la 6:30 PM
Bine ca sintem de acord ! Nedumerirea mea era aceea ca nu vedeam legatura dintre Eminescu si … fusta aceea ! M-o fi depasind veacul …
22 ianuarie 2010 la 11:32 PM
anca, legatura era mesajul no 13 al carui emitator a rupt orice legatura in bunu-i stil, ca el este mai important si mai egal decat ceilalti oameni, cu exceptia unora care inca il hranesc.
adica: nu este absolut nicio legatura. normala. anormala da, vezi mai sus.
24 ianuarie 2010 la 12:48 PM
cum care-i legatura?
tot bateti cimpii cu eminescu, dar HELLO, a mai existat si dadaism pe lumea asta, nu?!
si oricum, o fusta cu marilyn a la warhol, KIAR SI facuta de razvan ciobanu, e mai misto decit eminescu – in primul rind pt k se poate purta ;P
24 ianuarie 2010 la 1:52 PM
Nu e cazul sa-l bagati in seama pe Alex Leo Serban cand pozeaza pe bloguri in enfant terrible:
Alex. Leo Serban Spune:
7 iulie 2008 la 10:05 am
Penibil e sa pui botul, SISTEMATIC, la TOT ce pun eu aicea, cu aerul ca descoperi(ti) America – te-ai/v-ati gindit vreo clipa ca nu sint decit provocari, ca-mi scot/pun alte & alte masti si ca amuzamentul meu e cu atit mai copios cu cit vad ca ele prind, pavlovian, de FIECARE DATA?
Singurele lucruri 100% adevarate sint opiniile mele despre filme, restul e un amestec ‘bun de virtual’ de clisee (cele din care va faceti opiniile despre oameni!), baliverne, duceri dincolo de limita ale etosului dandy, andykaufmanisme grosolane, extrapolari & exagerari absurde, semi-adevaruri & jumatati de minciuna.
bughi mambo rag 
8 noiembrie 2009 la 2:38 AM
De acord trup şi (presumably) suflet, cu singura nuanţă că, tema fiind „poeţi despre poeţi”, textul ales de tine din Anania ar intra la categoria „wannabe poets about poets” 🙂