bughi mambo rag

Povestire: Satul din vale

Posted on: 1 Noiembrie 2016

Povestire începută ca temă la cursul de creative writing al lui Marin Mălaicu-Hondrari – tema era descrierea cum un om coboară un deal și intră într-un sat, iar scopul era suprinderea atmosferei – și terminată (ultimele 3 paragrafe) în noaptea de Halloween. Aștept critici constructive !

 

Satul din vale

 

Ploaia îi pătrunsese până la oase când a ajuns pe coama dealului și a zărit satul în vale, cu căsuțele lui mărunte poleite de lumina lunii. Mai ales acoperișul de tablă al turlei bisericii strălucea ca un far pe mare. Priveliștea aceea i-a dat noi puteri. A grăbit pasul, fără să-i mai pese atât de ploaia șficiuitoare, de vântul care se lupta sa îl doboare, de noroiul cleios în care i se înfundau tălpile. Încă puțin și scăpa de toate astea, se încuraja privind țintă în față.

Mult mai ușor e la vale decât la deal, mai ales când te mână nădejdea. N-a trecut mult până s-a apropiat de primele case. Satul era adormit, nu era lumină nicăieri, nu se auzea nici măcar un câine. Numai niște ciori speriate de pașii lui zburară dintr-un prun din marginea drumului – în rest tăcere și nemișcare. Cum a ajuns la prima casă – o căsuță bătrânească, văruită alb, cu ferestre mici, pătrate, cum erau cele mai multe, mai ales aici în marginea satului – a dat să bată în fereastră, dar nu avea geam, nici măcar o bășică întinsă în chip de geam. A bătut în ușă, tot mai tare – nicio mișcare. A aruncat o privire înăuntru: atât cât se putea zări – și se vedea destul de bine pe luna plină – nu era nimeni înăuntru, nici în paturi, nici pe cuptor. Nici în curte nu se simțea vreo mișcare. Casa părea părăsită. A mers la următoarea, apoi la următoarea – și tot la fel.

Trecuse  de jumătatea satului – se apropia deja de biserică, îi zărea turla sclipitoare ițindu-se peste acoperișurile caselor – fără să fi găsit vreun suflet de om sau de câine sau alt dobitoc. Doar ciorile ce mai brăzdau cerul nopții, în rest nicio mișcare si niciun zgomot. Ar fi putut să se adăpostească de ploaie în oricare din casele părăsite, nu era nimeni care să-l oprească, dar nu se încumeta. O neliniște surdă creștea în sufletul lui – de ce plecaseră cu toții? Vreo molimă? Sau ceva și mai rău?

Când i-a zărit în jurul bisericii, ușurarea a fost copleșitoare. Tot satul părea să fie acolo, cu mic cu mare, în straie albe de sărbătoare. Ce făceau acolo în toiul nopții nu se putea dumiri dar nici nu-i păsa. Grăbi pasul. O casă mai mare, de om cu stare, îi ascunse vederii. Când trecu de ea, nu mai era nici țipenie de om în preajma bisericii, luna mai lumina doar pietrele mormintelor din cimitirul ce-o înconjura.

Când intraseră toți în biserică, așa de repede și pe neauzite ? Neliniștea aceea crescândă îi șoptea că nu ar găsi pe nimeni în biserica cu ferestre întunecate, cum nu a găsit pe nimeni nicăieri în sat. Ca să se scuture de ea, păși hotărât pe treptele ce duceau spre sfântul lăcaș – trebuia să intre și să se convingă că sunt toți acolo, ascultând smeriți litania neînțeleasă dar liniștitoare murmurată-n barbă de un popă. Dar abia făcu câțiva pași, abia urcă primele trepte și simți că nu se mai poate apropia nici un pas de biserica a cărei turlă se profila impunătoare pe cer – ceva îl reținea, ceva îi poruncea să plece neapărat cât mai repede și cât mai departe de acolo. Să fugă !

Fugi neîntrerupt, fără să știe încotro, fără să-i mai pese de ploaie și de oboseală, cu un singur gând: să ajungă cât mai departe de satul acela blestemat, undeva unde sunt oameni și e viață. Nu se opri decât când auzi cocoșii și văzu zorile mijind roșiatice de după dealuri. Abia atunci oboseala și epuizarea îl copleșiră; căzu frânt pe pământ, dar nu mai conta. Scăpase de spaimele nopții, începea o nouă zi ! fu ultimul gând înainte să se topească ca într-o negură.

***

În dimineața aceea, când satul se trezi la viață, un zvon începu să circule din om în om: un strigoi umblase noaptea prin sat, bătuse pe la uși și privise pe ferestre, ba încercase să se apropie și de biserică, dar sfânta cruce îl oprise și îl alungase. Multă vreme după aceea oamenii locului și-au uns cu usturoi ferestrele și și-au însemnat ușile cu cruce.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Noiembrie 2016
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
%d blogeri au apreciat asta: