bughi mambo rag

M-am mai gandit la intrebarile si raspunsurile de care vorbeam aici si pana la urma cred ca am ajuns totusi la o concluzie:

Cand devine scriitorul scriitor? Cand a scris suficient de bine.

Restul: publicarea, aprecierea criticilor, a publicului, eventualele premii etc… nu sunt decat confirmari si consecinte ale faptului ca a scris suficient de bine, constatari ale unei stari de fapt – si indicii pentru observatorul exterior si neomniscient, care nu l-a citit inca, ca e vorba de un scriitor adevarat si nu de un veleitar, un wannabe.

Caz similar: Cand este un om bolnav?
– cand simte el insusi ca e bolnav – dar daca e un ipohondru ?
– cand zic cei din jur ca e bolnav – dar daca e un pusti istet gen Tom Sawyer care mimeaza verosimil boala ca sa scape de scoala ?
– cand zice medicul ca e bolnav – dar cati elevi nu fac rost de scutiri de la medici – sau recrutii mai demult, ca sa scape de armata ?
– cand e internat in spital – cred ca si asta se poate aranja, desi mai greu
– cand e ceva in neregula in functionarea organismului lui

Sigur ca raspunsul corect e ultimul iar toate celelalte sunt confirmari, consecinte ale faptului ca e bolnav, ca ceva e in neregula in organismul lui.

Un ipohondru se poate considera bolnav fara sa fie realmente; la fel, un wannabe poate innegri tone de hartie convins ca scrie capodopere, poate trai o viata cu convingerea ca e un mare scriitor, nerecunoscut din cauza potrivniciei vremurilor, a invidei, a faptului ca e inaintea vremurilor sau ca nu apartine vreunor cercuri literare, poate chiar muri cu speranta ca va fi descoperit si celebru dupa moarte. In schimb, un alt om poate trai luni sau chiar ani de zile fara sa stie nici el nici nimeni ca e bolnav, pana se descopera intamplator sau pentru ca boala se agraveaza; la fel, un scriitor veritabil poate astepta ani si ani de zile pana sa gaseasca o editura dispusa sa il publice. Asadar aceste indicii nu sunt infailibile – insa cu cat se acumuleaza mai multe, cu atat sunt sanse mai mari sa fie corecte: diagnosticul mai multor medici/aprecierea mai multor critici, internari repetate in spital/publicarea mai multor carti etc. (ma tem ca totusi analogia asta gasita de mine e un pic macabra…)

Si totusi cineva ar putea obiecta in continuare ca a fi scriitor e acelasi lucru cu a scrie suficient de bine si respectiv a fi bolnav cu a fi ceva in neregula in functionarea organismului sau si ca e ca si cand ai spune:

Cand iubesti o fata/un baiat? Atunci cand esti indragostit de ea/el.

Crezusem ca am ajuns la o concluzie…

Florin Lazarescu (scriitor) si Mihaela Ursa (critic) se (si ne) intrebau anul trecut, fiecare pe blogul sau, Cine eliberează certificate de scriitor? adica Cand devine scriitorul… scriitor?

Cine stabileşte că x este scriitor adevărat şi că z, şi el semnar de texte, n-are o treabă cu eticheta asta? Cine dă verdictul final, hotărîrea fără posibilitate de apel? Numărul cărţilor publicate? Editura la care este publicat? Numărul cărţilor vîndute? Publicul? Critica literară?  Breasla? Asociaţiile de profil?

se/ne intreaba Florin Lazarescu. Iar Mihaela Ursa ne pune la dispozitie un sondaj cu intrebari similare (de la care am imprumutat titlul postului astuia) in care nu m-am putut hotari ce sa votez. Optiunile erau:

Cand hotaraste el insusi sa se numeasca astfel.
Exclus. Asa am avea foarte, foarte multi scriitori – ca nu e om sa nu fi scris o poezie/ macar o data, doar o data-n viata lui.

Cand hotarasc criticii sa il numeasca astfel.
Pai asa ajungem la vorba lui Manolescu: „Daca nu vreau eu, nu existi!”.

Cand hotaraste publicul sa il numeasca astfel.
Pai uite ce raspunde publicul la intrebarea privind cine e cel mai apreciat scriitor din Romania:

 Adrian Păunescu – 30,7%, Mircea Cărtărescu – 10,5%, Mircea Dinescu – 5,7%, Corneliu Vadim Tudor – 4%, Ana Blandiana – 3,8%, Ion Cristoiu – 3,2%, Octavian Paler – 2,3%, Dan Puric – 2,1%, Pavel Coruţ – 1,9%, Andrei Pleşu – 1,9%, Stelian Tănase – 1,7%, Grigore Vieru – 1,5%, Fănuş Neagu – 1,5%, Marin Sorescu – 1,3%, Gabriel Liiceanu – 1,1%, Domokos Geza – 1,1%, Alexandru Paleologu – 1,1% şi un altul (sub 1%) – 24,6%. 

Cand a inceput sa scrie.
„Multe flori sunt dar putine rod in lume au sa poarte”…

Cand a publicat deja.
Dar exista unii care publica pe banii lor la edituri obscure  sau chiar la… „edituri” ca cea de care povestea Florin Lazarescu  (reala: preturi aici):

Cînd mă duc să listez afişe sau orice alte imprimate mai speciale la PIM (pentru neieşeni, cel mai cunoscut centru de copiere-listare din oraş), nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată dau peste cel puţin doi scriitori. Pot să plec liniştit acasă. Vor trece ore pînă să­-mi rezolv treaba.

De ani buni, PIM, firmă serioasă, s-­a adaptat la cerinţele clienţilor şi are şi o editură care poate aproape orice în domeniu. În primul rînd, vinde ISBN­-uri. Se cheamă că ai, oficial, o carte publicată. Apoi, angajaţii firmei tehnoredactează chiar şi la faţa locului. […] Nu te-­ai hotărît în privinţa conţinutului? Îl întrebi pe tehnoredactor dacă „sună bine“. E prea subţire cartea? Bagi un font mai mare. Iese prea groasă, deci scumpă? Renunţi la părţile la care nu ţii neapărat. […] Ţi-­ai schimbat părerea despre titlul romanului tău? Nu-­i nimic. Te consulţi cu graficianul – eventual, cu cei din preajmă – şi alegi titlul potrivit […].

Iar pe de alta parte scriitori buni din „generatia tanara” au asteptat ani si ani publicarea,  au fost ani de zile refuzati de diverse edituri, neinteresate de literatura romana tanara, consiedrata greu vandabila: din cate povestea Cezar Paul-Badescu, cartea sa„Tineretile lui Daniel Abagiu” terminata in 1996 va fi publicata abia in 2004, iar  „Teodosie cel mic” al lui Razvan Radulescu, scris in 1998, va fi publicat abia in 2006.

Cand a scris suficient de mult.
Ar insemna sa punem cantitatea inainte calitatii…

Cand a primit niste premii importante.
Atunci Churchill e scriitor si Tolstoi, Ibsen, Cehov, Joyce, Proust, Kafka, Borges, Nabokov nu, dat fiind ca Churchill a primit premiul Nobel pentru literatura, iar cei enumerati nu…

Cand a scris suficient de bine.
Asta cred ca e raspunsul cel mai tentant – a si primit cele mai multe voturi. Desigur nu exista doar scriitori buni si foarte buni, ci si scriitori medi[ocr]i – insa exista o limita, o „nota de trecere”.

Insa pana la urma intrebarea asta se reduce la una din celelalte – cine decide ca scrie „suficient de bine”? Criticii, publicul, editura care il publica?