bughi mambo rag

 Valeriu Anania – Amintirile peregrinului apter
 Editura Paralela 45, 2000 (16.03 RON la librarie.net)
 Edtiura Polirom, 2009 ( 44.95 RON editie cartonata) 
 (fragment) 

Cartea vrea sa ne plimbe prin manastirile oltene si sa ne vorbeasca despre ele impletind planul prezentului cu cel istoric si cu cel supranatural.  Naratorul, peregrinul apter, este el insusi un personaj supranatural, dupa cum aflam din prima povestire: un inger care si-a pierdut aripile si, ramas pe pamant (romanesc) ca simplu om, devine calugar auzind ca „calugarii sunt ingeri in trup”, trecand prin veacuri la varsta unei eterne adolescente.   

In planul prezentului – prezentul secolului XX, din anii razboiului pana in anii ’70-’80, devenit intre timp trecut recent –  avem diverse figuri, de multe ori pitoresti, de calugari si arhierei si nu numai, in care nu rareori putem recunoaste modele reale. In planul trecutului istoric avem, pe langa calugari din vechime, domnitori, doamne si domnite, boieri, turci si alte figuri istorice culese din cronici: intalnim de pilda pe Constantin Brancoveanu sau pe doamna Chiajna si fiicele ei; in planul supranatural intalnim nu numai  personaje specifice crestinismului, ci si fapturi fantastice din origine mitologica  sau populara.   

Toate acestea se intrepatrund in aproape fiecare povestire – dar problema majora a cartii e ca aceste trei planuri nu reusesc sa se imbine, sa se inchege intr-un tot armonios si firesc. Excelentul memorialist isi vadeste calitatile si aici – deci planul „prezent” e cel mai viu si mai reusit – dar din pacate nu este dublat de un la fel de bun creator de fictiune. Uneori autorul parca se saboteaza singur: in Pasarea maiastra, dupa farsa ce o joaca tanarul si ingeniosul frate Sile habotnicului si credulului calugar Talasie, facandu-l sa creada ca e cutremur, sau, in Cele patru domnite, dupa ce ne amuzam de credulitatea celor doi bautori care, iesind din birt, noaptea, dau cu ochii pe neasteptate peste mitropolitul Mirmilion si il cred Dumnezeu – intamplari ce hranesc partea sceptica, rationala, critica a mintii cititorului – cu greu mai putem inghiti evenimentele miraculoase care se intampla in continuare, cateva pagini sau doar cateva randuri mai departe. Mai sunt apoi si scapari si inconsecvente care fac povestea neverosimila, in special cand autorul, identificandu-se cu naratorul sau, ii atribuie  elemente din propria biografie. Ingerul apter nu e imun la trecerea timpului, doar ca efectul e mult mai incet, in cele cateva veacuri de la pierderea aripilor ajungand doar de la copilarie la adolescenta. Insa… il gasim adolescent, calugar ucenic aciuiat pe la diverse manastiri, in timpul domnitorilor pamanteni (Doamna Chiajna, Brancoveanu), in schimb copil, crescut de o mama adoptiva, Padureanca, in timpul rascoalei lui Vladimirescu. Sau ne vorbeste, mai pe larg decat in Memorii, de sora sa (reala) nevazatoare, Milica, care invata la o scoala pentru nevazatori unde canta la pian, apoi ne povesteste episodul dramatic cand, in inchisoare, a vrut sa se orbeasca cu mana lui, dar a renuntat dupa ce i-a aparut in vis sora sa, atunci deja moarta; dar plaseaza episodul cu temnita in trecutul pre-modern, in vremea unui domnitor nenumit impotriva caruia ar fi fost acuzat pe nedrept de conspiratie – in timp ce partea ce trebuia sa fie anterioara, cu scoala de nevazatori si pianul, trimite inevitabil in Romania moderna, in secolul XX sau cel putin sfarsitul lui XIX. Motivul antedatarii e evident: cenzura – cartea fiind scrisa in timpul comunismului, in anii 80, chiar daca a fost publicata abia dupa, in ’90, cenzura nelasandu-se satisfacuta, pacalita de astfel de subterfugii.     

la Polirom

 Cele mai reusite sunt paginile realiste, in care intalnim figuri vii, uneori pitoresti, de calugari, calugarite, arhierei si intamplari din viata monahala. Staretul aspru al unei manastiri ii trage o bataie propriului duhovnic pe care il prinde intorcandu-se la manastire pe trei carari, apoi ii pune patrafirul si ii cere iertare si dezlegare; trezit din betie, victima ii da canon cate 40 de metanii timp de 40 de zile, pe care staretul le executa constiincios, in vazul obstii. Un calugar cu viata si fire aspra (si rigida si morocanoasa) il invita la el pe epsicop, fost amic din tinerete, ca sa se trezeasca caterisit si sos din monahism de catre episcopul indignat de gazduirea saracacioasa, piscat de puricii din asternut si intepat de albine. La manastirea Polovragi, unde staretul Eudoxiu a strans un grup de foarte tineri calugari pe care ii tine la scoala, facand el toata treaba (muls vaca, gatit…) si cerandu-le doar sa invete, domneste o atmosfera tinereasca si scolareasca, propice glumelor si farselor, de care doar rigidul si morocanosul Talasie e indignat. Am pomenit deja mai sus patania care ii are ca eroi pe mitropolitul Mirmilion si soferul sau nenea Biju – zisi  „soferul si mitropolitul sau„.      

In multe din personajele acestor pagini cititorul Memoriilor recunoaste persoanele reale. Mirmilion este Firmilian, mitropolitul Olteniei, fost profesor, prieten si nas de calugarie al autorului. Bunul si inteleptul staret Eudoxiu de la Polovragi, devotat total ucenicilor sai, probabil cea mai luminoasa figura de monah din carte, este Gherasim Bica, staretul si prietenul autorului, a carui intalnire providentiala il va ajuta sa iasa dintr-o grava criza sufleteasca (dar care, dupa cum stim din Memorii, avea sa treaca el insusi printr-o criza sufleteasca in urma careia va iesi din monahism si se va casatori) ; fratele Sile cel istet si pus pe sotii este fratele Vasile, viitorul calugar si staret Veniamin Nicolae, cel care va ingropa la  la Polovragi pachetul fatal primit de autor de la Arghezi. Mirenii de la Polovragi:  plutonierul Moaca, mos Papurica, sunt pomeniti in carte cu numele (sau poreclele) lor reale. Apriga, autoritara si inflexibila stareta Evelina Gaitan, a carei darzenie avea sa se ciocneasca de darzenia egala a oltencelor de la manastire Horezu, carora vrea sa le impuna trecerea de la viata de sine la viata de obste (adica un fel de comunism monahal), este matusa maicii Olga Gologan (stareta de la manastirea Bistrita, buna prietena si ocrotitoarea autorului) iar tanara maica Domnica, copil gasit care nu-si cunoaste parintii, crescuta la (si pentru) manastire, fara sa fi cunoscut vreodata si fara sansa de a mai cunoaste afectiunea unei familii, aminteste de maica Artemia, iubirea imposibila a autorului. 

Unele povestiri sunt strabatute de o senzualitate surprinzatoare din partea unui batran calugar, viitor arhiepiscop/mitropolit si candidat la scaunul patriarhal,  considerat de catre unii liderul aripii rigide, fundamentaliste a bisericii: in Portretul, niste tineri calugari ucenici, cantareti la strana, sorb din priviri pe pacatoasa Magdalena proaspat zugravita in fresca bisericii, privirile lor avide o dezbraca facandu-i haina din ce in ce mai transparenta, pana in finalul cantarii ea ramane goala iar culoarea galbena a hainei absorbite se imprima in ochii calugarasilor; apoi fantasma Magdalenei goale se strecoara in noaptea aia in  manastire, furisandu-se de la o chilie la alta in vizite nocture pe la tinerii novici. Dar cand in cele din urma o gaseste in chilia si in patul sau, naratorul nu i se alatura in asternut ci isi aminteste ca i-a fost candva inger pazitor si ii tine un lung discurs.  In care ii spune printre altele ca „toate pacatele tale erau tot atat de frumoase ca si trupul tau”… O alta povestire, Hrisant si nelinistea trupului sau, despre ispravile erotice (inclusiv postume) ale grecului Hrisant, bogatul si extrem de afemeiatul staret al manastirii Hurez, aproape ca ar fi putut figura in antologia „Povesti erotice romanesti„ – ba mai are si ceva necrofilie si incest pe deasupra. In Cele patru domnite, naratorul apter se simte infiorat erotic cand este imbratisat frateste si sarutat pe obraz de o fetita de 11 ani ! Fetita, Voichita, era o copila din flori de neam domnesc, ignorata de parintii ei reali, lipsita de caldura unei familii si dornica de afectiune.   

 Nu se ridica la nivelul Memoriilor, nu este un must read, totusi ar putea fi interesanta (pe alocuri) pentru cineva care, cucerit de Memorii, doreste sa citeasca inca un Valeriu Anania – dar poate fi si dezamagitoare (pe alocuri).