bughi mambo rag

Am scris-o alaltaieri seara, contracronometru, ca sa ma inscriu la atelierul de scriere creativa al scriitorului T. O. Bobe, care va fi in septembrie la Vama Veche (unul dintre atelierele de scriere organizate de Club  RevDePov ). Apropo, mai merge cineva din „blogosfera” ?

Asa scurta cum este, 2 pagini, e prima mea tentativa de proza finalizata, neabandonata. Am mai scris, e drept, si un scenariu, dar era adaptarea unei carti. Astept critici constructive.

 

Dependența

Se trezi amorțit de frig și de poziția incomodă în care dormise pe bancă. Răsărea soarele , se reflecta roșiatic în apa lacului.  Frumusețea peisajului îl lăsa rece. Văzuse o suta de răsărituri de când trăia în parc și nu îi spuneau decât că începe  ora cea mai urâtă a zilei, ora rememorărilor și reflecțiilor.

Scoase din rucsacul de la căpătâi comoara lui cea mai de preț, micul său laptop convertibil cu energie  solară. Desprinse tastatura de ecranul devenit tabletă  și le așeză pe bancă, cu fața în jos, alegând cu grijă unghiul astfel ca soarele să bată în panourile solare de pe spatele lor. Se spălă pe față și pe mâini la țâșnitoarea din apropiere, se pieptănă la oglinda lacului, scoase doua felii de pâine din rucsac și le mâncă goale (una avea totuși o urmă de muștar). Apoi, rutina sumară a dimineții încheiată, nu-i mai ramase decât să aștepte încărcarea tabletei. Să aștepte, să mediteze, să rememoreze.

***

Până la criză, ducea viața normală a unui tânăr deștept, educat, de viitor.  Avea un serviciu bun la o multinațională, care îi consuma majoritatea timpului, iar chiria ii consuma majoritatea banilor. Dar a venit criza și concedierea.  Împuținarea banilor l-a făcut să se refugieze la părinți, în orașul natal, iar descurajarea, îngrijorarea și izolarea, să se refugieze în lumea virtuală :  jocuri și internet de dimineața până seara, întrerupte doar când și când de un șir de interviuri ratate, cu inevitabila întrebare « De ce ați fost concediat ? » (parcă el știa ?), căreia după o vreme i s-a adăugat încă una:  «  Și cum de în tot acest timp nu ați găsit altceva de lucru? Cu ce vă ocupați acum ? »  Cu timpul, relațiile cu părinții deveniseră tot mai tensionate; după o vreme, sătul de reproșuri și nemaivoind să fie povară pentru părinți, a plecat din casa și din orașul lor. S-a refugiat la cel mai bun prieten al lui.  Prietenul l-a primit călduros ; soția sa însă, cu o nemulțumire abia disimulată – din ce in ce mai puțin disimulată pe măsură ce timpul trecea și nu intervenea nicio schimbare . După o lună, prietenul, jenat, i-a spus că nu-l mai poate ține, că soția i-a dat ultimatum:  « Ori pleacă el, ori plec eu ! »

Se refugiase iar,  la cel mai ieftin hostel din oraș. Își vându laptopul (încă nou și performant, luat cu puțin înaintea catastrofei), cumpărând micul laptop convertibil cu panou solar și trăind din diferență cât a putut. Când banii nu i-au mai ajuns de cazare,  venise luna mai, primăvara era prematur de călduroasă (simțea aproape recunoștință pentru încălzirea globală) liliacul era înflorit, aerul  înmiresmat și perspectiva de a dormi în parc sub cerul liber (provizoriu, câteva nopți, își spunea, până apare un job sau un prieten înduioșat) nu părea chiar așa îngrozitoare.

Cu puținii bani rămași, mâncase în cantine și fast food-uri ieftine, făcându-și și toaleta (spălat, pieptănat, spălat pe dinți) in băile lor. Dar după ce banii se terminaseră – ultimii i-a dat pe o punga de pufuleți, după care se luptase cu foamea pana la căderea întunericului, fiindu-i rușine să caute în gunoi în văzul lumii – igiena devenise o problema chiar mai mare decât hrana.  Căci după ce și-a înfrânt rușinea și sila, umplerea stomacului nu mai era o problemă . Era o terasa la marginea parcului, unde se serveau mai ales mici și rămânea mereu pâine și muștar , uneori și un deget-două de bere sau suc sau câte o bucată de mic de la un copil mai mofturos, o rămășiță de cotlet cu ceva carne pe os sau câțiva cartofi prăjiți; dacă era pe fază, le lua direct de pe mese, dacă nu, din coșul de gunoi. La început, fetele care serveau la terasă îl priveau cam urât, fără totuși să îndrăznească să-i zică ceva (inspira frică ?), apoi însă s-au obișnuit cu el, văzând că nu cerșește, nu fură și evită să deranjeze clienții ; poate chiar le părea bine că debarasa el mesele in locul lor.

Supraviețuise astfel luni de zile – dar cât mai putea dura ? Acum era sfârșit de august. Zilele erau încă foarte calde, dar nopțile deveniseră deja mai reci. Spera într-un septembrie călduros – conta pe încălzirea globală – dar apoi ? De un job în profesia lui nu mai putea fi vorba, aspectul lui de boschetar îl excludea din start. Dar chiar și pentru munca de jos constatase că înfățișarea lui mizera e un impediment.

Ar fi putut obține bani vânzându-și micul laptop convertibil (desigur toți ar fi crezut că l-a furat, dar unii nu s-ar fi sinchisit de asta), dar îi era drag ca lumina ochilor, că era poarta lui spre alta lume. Pe micul lui ecran putea vedea aproape orice film, juca aproape orice joc, citi aproape orice carte, găsi aproape orice informație. Și din clipa când se conecta la net (era wifi gratuit in tot parcul) nu mai era un șomer, un boschetar, un ratat. Era iarăși el cel de dinainte : un tip deștept, informat, versat într-ale netului , simpatizat și respectat. Avea un blog cu sute de vizitatori zilnici (din care însă nu reușise să scoată bani), era moderator pe doua forumuri, era « cineva ». Părerile lui aveau greutate, unii mai tineri chiar îi cereau sfaturi in diverse probleme de viață (inclusiv pentru angajare).  Nici nu își putea imagina viața lui fără net. Probabil ar fi înnebunit de disperare sau s-ar fi sinucis – sau s-ar fi zbătut mai tare și ar fi reușit să iasă din situația asta ?

***

Aprinderea ledului verde al tabletei puse capăt meditațiilor lui sumbre – era semnul că era destul de încărcată ca să poată fi folosită. Cu o tresărire de bucurie, o luă în mână, ținând-o cu grijă într-un unghi in care să mai primească cât mai multa lumină pe panoul solar, o porni, introduse parola – și grijile, nevoile, necazurile-i dispărură ca un fum…

Mihail Sebastian in 1931:

Există în ţara noastră o categorie cu totul specială de inşi bogaţi. Sunt „îmbogăţiţii de guvern”. (Dacă expresia vi se pare necorectă, gândiţi-vă că există una analoagă: „îmbogăţiţii de război”.) Sunt oamenii de partid care fac avere în timpul unei guvernări prietene. Nu importă cum şi nu importă în ce calitate. Ministru, primar, deputat, consilier, advocat sau numai cumnat. Fapt e că fac avere şi că o fac numai atunci

(sursa)

 

Camil Petrescu  pe la 1930:

Am cerut un dictionar medical strain si, la pagina stiuta, am citit, subliiind cu vocea:

„IMBECILITATE(fig. 1 100) – Imbecilul e un tip degenerat, caracterizat prin anomalii fizice, dar mai ales prin tulburari intelectuale si morale. Inteligenta lui e marginita, totusi are calitati de memorie, de imitatie si oarecare vivacitate de spirit. Mai ales simtul moral ii e atins… […] Numarul imbecililor internati e infim, in comparatie cu acela al imbecililor care circula liberi si care traiesc ca vagabonzi, hoti si pezevenghi.”

… Sau ca oameni politici in Romania, ar fi putut sa adauge acest dictionar.

(sursa: cartea „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”)

 

Caragiale in 1907:

Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… […]

Toți oamenii de afaceri […] sînt rançonnés, în proporție, de către acești baroni feudali mari și mici, cari se numesc agenții administrației Statului romîn. […] Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine știe ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăcește mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepții onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Românul numește țara lui patria bacșișului și hatîrului.

(sursa: articolul lui Caragiale,  „1907 din primăvară până’n toamnă”)

 

Eminescu prin anii 1870-1880:

De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci — oameni cu slujbă: guvernamentali, oameni fără slujbă: opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale; […] Aristocraţia istorică — şi ea trebuie să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă — au dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini, clasa ţăranilor e prea necultă şi, deşi singura clasă pozitivă, nimeni n-o pricepe, nimeni n-o reprezentează, nimănui nu-i pasă de ea.

…toate configuraţiunile de oameni politici din ţara noastră nu prezintă aproape nici un interes, pentru că ele  sunt asemenea figurelor  unui caleidoscop, pe care întâmplarea le compune şi le discompune , şi pentru că am avut ocazia de a vedea oamenii cei mai deosebiţi în aşa-numitele principii mergând alături, şi alţii, foarte asemănători în susţinerile lor orale, urmând căi foarte disparate…

Ei bine, sînt o mulțime de oameni, mai cu seamă liberali, în România cari n-au mai multă știință teoretică decît un țăran din Saxa sau un lucrător din Prusia. Și, ca să cităm un caz concret și foarte caracteristic, spunem că șeful diviziei școalelor în Ministeriul Învățăturilor Publice este un funcționar care nu va putea să dovedească mai multe studii decît un țăran sau un lucrător. […]

Daca cineva nu se pricepe în țara noastră la nimic, tot se mai pricepe încă la ceva: se face liberal, strigă prin mahalale contra reacționarilor, jură în numele trinității Rosetti-Brătianu-Carada, se face luntre și punte la alegeri, făgăduind unuia că-i va pune nepotul în slujbă, altuia că i se va arenda o moșie a statului fără parale și — patria e mîntuită.

Nu sunt în toate limbile omenești la un loc epitete îndestul de tari pentru a înfiera ușurința și nelegiuirea cu care stârpiturile ce stăpânesc această țară tratează cea din urmă, unica clasă pozitivă a României, pe acel țăran care muncind dă o valoare pământului, plătind dări hrănește pe acești mizerabili, vărsându-și sângele onorează această țară. Și pe când acești cumularzi netrebnici, această neagră masă de grecotei ignoranți, această plebe franțuzită, aceste lepădături ale pământului, această lepră a lumii și culmea a tot ce e mai rău, mai mincinos și mai laș pe fața întregului univers face politică și fanfaronadă prin gazete și se gerează de reprezentanții unei nații ai cărei fii aceste stârpituri nu sunt și nu pot fi, tot pe atuncea soldatul nostru umblă gol și desculț, flămând și bolnav pe câmpiile Bulgariei, îi degeră mâni și picioare […]

Consistă această țară din călăi și din victime?

(sursa)

***

Din cate vedem, exista si atunci aceeasi lehamite…

Se pare ca existau totusi si exceptii (de exemplu politicianul si omul de cultura Kogalniceanu), sa speram ca mai exista si astazi…

Imi imaginez ca in vreo zece ani oricine o sa aiba casa lui virtuala, chiar daca marea majoritate nu va avea decit o resedinta oficiala, cu cv, poze de la nunta si alte alea. Probabil ca putini isi vor face si o casuta de vacanta. Sau, mai stii? In orice caz sint convinsa ca va deveni o rutina sa cauti blogul unei persoane cu care tocmai ai facut cunostinta si la a doua intilnire vei sti tot felul de lucruri despre persoana respectiva si conversatiile se vor lega imediat pe teme comune. Cred ca o sa-mi placa:)

Cand scria „terorista” luciat (cea mai cunoscuta bloggerita culturala) aceste randuri, in 16 noiembrie 2006, Facebook abia se deschisese pentru toata lumea de o luna si ceva, in 26 septembrie 2006, conform Wikipedia (*).


*Aparuse in 2004, dar ca retea de socializare a studentilor universitatii Harvard.

IMG_0878

E nevoie de:

  • vreo 2-3 crengute de brad (sau una mai mare, din care le taiem)
  • o sarma lunga
  • mai multe sarme mici (sau snururi sau funde sau simpla ata)
  • globuri si alte decoruri mici de brad (stelute, conuri, clopotei)
  • optional, o panglica decorativa

Cum am procedat vedeti aici:

Această prezentare necesită JavaScript.

  • sarma cea lunga se indoaie in cerc, dintr-un capat facand carlig, iar celalalt capat infasurandu-l langa carlig
  • crengile se indoaie in jurul cercului si se fixeaza pe el – eu am folosit sarmulitele alea negre cu care vin impachetate diverse electronice
  • se agata podoabele (de crengute sau de sarmultie)
  • (optional) se leaga o funda mare sub carlig

Sarbatori fericite in continuare ! Sper ca v-a pus mosul sub brad ce v-ati dorit.

IMG_0822Am folosit o soseta alba, una colorata, inca  trei perechi de sosete rulate pentru umplere, 2 elastice, mai multe ace cu gamalie si margele (se putea si cu nasturi colorati, sau piuneze, sau ace cu gamaliile colorate) si o funda (sau o fasie subtire de material textil ca fular).

Spre deosebire de videoclipul inspirator de pe net, nu am folosit foarfeca sau lipici. No socks were harmed. Nimic nu se pierde, totul se transforma – si se poate demonta dupa trecerea sarbatorilor.

Cum am procedat vedeti mai jos:

Această prezentare necesită JavaScript.

  • se baga cele 3 perechi de sosete rulate in soseta alba (incepand cu cea mai mare)
  • se leaga la „gat”, sub ultima pereche, cu elasticul si se indoaie capatul sosetei ramase, deasupra „capului”, ca o caciulita
  • se fixeaza cu ace de gamalie 2 margele ca ochi, 1 ca nas, 3 ca nasturi (am folosit pt nas  ac de palarie)
  • se trage o soseta colorata (preferabil in dungi) ca o caciulita pe cap; baza ei se indoaie ca bordura (sa nu se vada calcaiul) iar varful ei se leaga cu un elastic, ca un ciucure
  • se leaga la gat o funda  – sau o panglica, ca fular (se poate cresta la capete pt ciucuri)

Sarbatori fercite !

Rotacismul (termen din lingvistică) e definit de DEX ca:

DEX_rotacism
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea în limba română a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din fr. rhotacisme.

Asta și în ediția din 1984 (pe care am fotografiat-o), și în cele din 1998 și 2009, folosite de  DEX Online.

În schimb Wikipedia spune:

Rotacismul sau rotacizarea este o schimbare fonetică ce constă în transformarea unei consoane intervocalice în [r].

În unele limbi rotacismul se manifestă în flexiune. Este cazul, de exemplu, în limba latină, al substantivelor de declinarea a treia, la care [s] se schimbă în [r]: nominativ flos„floare”, genitiv floris.

În alte limbi rotacismul constituie o evoluție fonetică în raport cu limba de origine. În limba română, aceasta constă în transformarea lui [l] intervocalic din latină în [r]: solem >soare, caelum > cer, molam > moară.

În limba română veche este atestat și rotacismul lui [n] intervocalic din latină, în așa-numitele texte rotacizante (Codicele Voronoțean, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Scheiană șiPsaltirea Hurmuzaki).

În limba română modernă, rotacizarea lui [n] se întâlnește în graiul din Țara Moților: găiră „găină”, lură „lună”.

Rotacismul lui [n] este caracteristic limbii istroromâne: bire „bine”, rumâri „români”.

Bibliografie

  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998
  • Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), coordonator Ion Gheție, București, Editura Academiei Române, 1997

Am evidențiat (colorat) părțile care se contrazic.

Nu e greu de văzut unde e bine (nu „bire”), din moment ce majoritatea n-urilor intervocalice moștenite din latină s-au păstrat intacte (în cea mai mare parte a țării, cu excepția unor arii geografice restrânse):

bene > bine
cena > cină
[dies] dominica > duminica
farina > făină
gallina > găină
homines > oameni
………………….

În schimb majoritatea l-urilor intervocalice latine din cuvintele moștenite au devenit r în românește:

angelus > înger
basilica > biserică
caelum > cer
dolere > durere
filum > fir
gula > gură
……………

În plus, s-ar părea că rotacizarea lui l intervocalic s-a produs nu numai în cuvintele de origine latină, ci și în anumite cuvinte care se presupune ca ar proveni din dacă/tracă, pentru că sunt unele asemănătoare în limba albaneză. Însă  unde în albaneză este lîn limba româna este  :

mazăre – modhullë
viezure – vjedhullë

A nu se înțelege greșit: nu susțin că Wikipedia – mai ales Wikipedia românească, în care am văzut destule aberații – ar fi în general o sursă de informație mai temeinică decât DEX-ul (pe care de altfel l-am folosit cu încredere mai sus la găsirea etimologiilor). Greșeala aceasta însă e excepția care „confirmă” – mai bine zis nu infirmă – regula și arată că e bine să ne informăm din mai multe surse și chiar Wikipedia nu e de disprețuit – iar când sursele se contrazic, ne ajută discernământul.

Schimbarea a început în anul electoral 2016, dar semnele schimbării apăruseră cu ani înainte. Se vădeau în exasperarea tot mai pronunțată a electoratului mai tânăr și mai instruit față de întreaga clasă politică – aceeași mizerie, deosebirile fiind de grad, nu de esență. A fost însă greu să coaguleze nemulțumirea generală într-o mișcare unitară – primele încercări au dat greș: Noua Republică voia sa fie o nouă formațiune politică imaculată, care sa atragă oameni tineri, necompromiși, dar venea cu un program de dreapta conservatoare, foarte tradiționalistă și religioasă, în care cei mai multi tineri nu se regăseau;  Nicușor Dan, tânăr matematician ecologist, fost  olimpic international, candidat la primăria Bucureștiului, cu toată fervoarea din mediul virtual, abia a obținut câteva procente; la fel și Monica Macovei, fosta ministru al justiției, cu faima de justițiară, candidata la președinție sprijinită nu numai de tineri (cu tot felul de idei ingenioase), ci și de intelectuali de marca vârstnici.

Atunci au inteles in sfarsit unde greseau si ce e de facut. Le-a slujit drept exemplu UDMR-ul, care, desi reprezenta doar cateva procente din populatie, a avut tot timpul reprezentare parlamentara si de cele mai multe ori participare la guvernare. La fel ca ungurii, tinerii intelectuali, fie ei liberali, unii chiar cu tenta libertariana, conservatori, unii chiar cu tenta nationalista, sau socialisti, unii chiar cu tenta marxista,  fie ei credinciosi, agnostici si atei, au trecut peste diferente si s-au aliat pentru un scop comun: inlocuirea clasei politice corupte si incompetente cu oameni noi, competenti si necompromisi. Au cautat printre ei specialisti tineri (pe la 30 sau 40 de ani, cu mici exceptii) bine pregatiti, care isi dovedisera valoarea – si i-au promovat la alegerile parlamentare cu toata fervoarea si ingeniozitatea pe care o cheltuisera anterior inutil cu Nicusor Dan si Monica Macovei, de data asta cu un scop realist: ca tanara alianta reformatoare sa ajunga in parlament.

Si au reusit. E drept, au obtinut sub 10 procente – nici nu era de sperat altceva, cu o campanie facuta predominant de voluntari pe net – dar suficient ca sa treaca pragul electoral, ba chiar mai mult decat UDMR si alte partide cu vechime  – si  destul ca sa nu se poata face majoritatea necesara guvernarii fara ei. Au obtinut doua ministere: invatamatul si transportul, alese tocmai pentru impactul direct in viata omului obisnuit. Au pus in fruntea lor cei mai buni specialisti de care dispuneau (si nu duceau lipsa de oameni bine pregatiti) si i-au inconjurat cu niste echipe pe masura. Acestia au facut treaba atat de buna incat rezultatele lor au fost cea mai buna campanie electorala pentru tanara formatiune politica. La urmatoarele alegeri, in 2020, a obtinut majoritatea.

Printre primele masuri, au reformat legea electorala, adaugand urmatoarele prevederi:

test de competenta pentru candidati: notiuni juridice si economice fundamentale de care au nevoie in activitatea parlamentara (testare grila supravegheata video)

votul preferential (nominal pe liste) pentru parlament, consilii locale si judetene: alegi candidatul preferat din lista partidului/coalitiei, iar alesii intra in ordinea voturilor obtinute de ei, nu a pozitiei pe lista partidului.

 votul de neincredere:  pe fiecare buletin de vot, la sfarsit, o casuta cu „Niciunul dintre ei„; daca aceste voturi sunt peste 50%, se repeta alegerile la categoria respectiva cu alti candidati (independentii cad, iar partidele trebuie sa propuna alti oameni).

Prima masura fiind destinata sa filtreze incompetentii care „dorm” in parlament, iar ultimele doua coruptii, compromisii. Si astfel, in sfarsit,  viata politica s-a mai asanat si Romania a iesit din zodia lui Caragiale…

Postul acesta s-ar fi intitulat probabil „Ce-ti doresc eu tie…” daca reuseam sa-l termin in  1 Decembrie si daca nu mi-o lua dreamingjewel inainte

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
august 2016
M T W T F S S
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.