bughi mambo rag

Posts Tagged ‘copii

Ultima tema dată de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul online de creative writing: povestire despre un prieten imaginar (al unui copil).  Inspirația mi-a fost dată de  Che Guevara: A Revolutionary Life, o carte interesantă, despre care am scris, și de întrebarea cum aș fi reacționat la imaginea lui Che Guevara ,nu acum la maturitate, când deja, vorba aceea, am minte (si mai ales am amintirea anilor ’80, deci pot să-mi dau seama cum e în Cuba), ci dacă aveam sub 30 de ani , sau sub 20, sau sub 10 ? Mi-am amintit si de mica eroină din Persepolis, care la un moment dat se juca de-a Che Guevara (dar prietenul ei imaginar era Alah!) Astept impresii si critici constructive.

 

O vară  cu Che Guevara

Am fost un „puiuț de comunist” sau, cum spun americanii, „red diaper baby”, copil crescut în scutece roșii. Ai mei erau foarte-foarte de stânga. Mi-au pus numele Vladimir, după Lenin, dar cum era cam lung, de obicei îmi ziceau Vlad. Tata avea nu unul ci două tricouri cu Che Guevara, unul roșu și unul verde-oliv, iar mama avea un tatuaj cu Che Guevara, care nu se vedea decât la plajă. Cântecele copilăriei mele au fost „Internaționala”, „Bandiera rossa” și „Hasta siempre”. Iar prietenul meu cel mai bun din copilărie a fost Che Guevara.

Fără ca părinții să-mi facă anume educație politică, vrând nevrând respiram toate astea din aer. Parcă îi aud și acum cântând în mașină (totdeauna cântau în mașină): „Avanti o popolo, alla riscossa ! Bandiera rossa ! Bandiera rossa !” „Pantera rosa va trionfera !” îi acompaniam eu, căci pe când eram mic eram convins că misteriosul cântec într-o limbă necunoscută e despre o panteră roz. Mă uitam cu ei la filmele despre Che Guevara: viitorul Che călătorind pe motocicletă, dând mâna cu leproșii și traversând Amazonul înot, Che luptând și învingând în Cuba, Che luptând și murind în Bolivia. Firește, Che a devenit eroul meu preferat.

Într-o seară i-am spus lui tata să nu-mi mai citească povești cu feciori și fete de împărat, mai bine  să-mi citească de Che Guevara. De atunci, în fiecare seară, tata îmi citea din cărțile lui Che, fie din „Jurnalul revoluției cubaneze”, fie, mai rar, din „Jurnalul pe motocicletă”, că de obicei preferam ceva de război. Pe covorul din camera mea făcusem un orășel din căsuțe de lego, ziceam că e Santa Clara și în fiecare zi duceam lupte pentru cucerirea lui cu soldățeii de plastic: cei verzi erau revoluționarii lui Che Guevara, cei maro erau soldații dictatorului Batista. Aveam și un trenuleț electric pe care îl făceam să deraieze, zicând că e trenul blindat de la Santa Clara. Iar în vacanță la bunici, prin jungla de ierburi înalte și tufe de zmeură din fundul grădinii, mă jucam de-a luptele revoluționarilor din munții Sierra Maestra: sub comanda lui Che Guevara, porneam în atacuri-surpriză asupra avanposturilor inamice – șura, cocina și cotețul păsărilor – spre spaima găinilor și enervarea cocoșului și gâștelor.

Am fost foarte fericit când am găsit într-o ladă în podul bunicilor costumul de pionier al lui tata: avea o bască exact pe măsura mea. E drept că nu era neagră ci albă, iar în loc de stea avea o stemă cu o flacără și spice de grâu, dar, cum îmi și crescuse părul în vacanță, cu ea pe cap parcă semănam un pic cu idolul meu. O purtam tot timpul. N-am îndrăznit să iau și cravata, deși aș fi vrut, dar știam de la tata că pionier nu te faci singur ci te face cineva.

Tot luptând sub comanda lui Che, m-am obișnuit să vorbesc cu el și am început să o fac și în afara jocului, în gând, de pildă seara în pat sau duminica, când mă duceau bunicii la biserică. Curând am ajuns să îl și văd aievea, cu basca lui neagră cu steluță, cu pletele în vânt și privirea dusă departe; ba ajunsesem să și simt mirosul trabucurilor cubaneze pe care le fuma mai tot timpul.

– Che, nu e bine să fumezi atâta, i-am zis odată. Fumatul dăunează grav sănătății. (ni se spusese la școală)
– Ce să-mi mai dăuneze dacă am murit deja ? a zis el râzând și slobozind un norișor de fum.
– Dacă ai murit înseamnă că acum ești fantomă ?
– Tu crezi în fantome ?
– Nu, am zis eu hotărât. Fantomele nu există.
Che a zâmbit – se vede că îi plăcuse răspunsul meu, răspuns de marxist adevărat.

Lui Che îi plăcea aici la noi. Satul bunicilor era un sat izolat de munte, cu case răsfirate, la care se ajungea printr-un drum de țară abrupt care șerpuia printre stânci. Che zicea că locul e perfect pentru pornit revoluția. Mă plimbam cu el prin împrejurimi, ca să căutăm ascunzișuri potrivite pentru tabăra revoluționarilor și locuri potrivite pentru ambuscade asupra drumului. Dar cum pentru o revoluție e nevoie în primul rând de revoluționari, Che mi-a zis să încerc să mai recrutez și pe alții.

Așa că într-o zi, după o partidă de fotbal în curtea școlii cu băieții din sat – de fapt nu erau toți din sat, unii erau ca mine, veniți la bunici în vacanță – le-am propus să ne facem luptători de gherilă. Au rămas toți mirați, că nu știau ce-i aia, așa că a trebuit să le explic:
– Luptătorii de gherilă sunt un fel de haiduci care trăiesc ascunși în munți și se bat cu armata. Nu-s haiduci obișnuiți, că nu s-au făcut haiduci ca să jefuiască, ci revoluționari, din motive politice, că sunt împotriva puterii.
– A, da, știu, zise vecinul meu Nelu. Am avut și eu un unchi care a fost luptător de-ăsta din munți, împotriva puterii, pe vremea comunismului – pe-atunci li se zicea bandiți. A făcut și pușcărie.
– Și bunicu-meu a luptat aici în munți contra comunismului, zise Dan, un băiat de la oraș. Dup-aia a stat câțiva ani ascuns în pod la frate-său. Până la urmă tot l-au prins, că l-a denunțat cineva.
– Și bunică-mea s-a întâlnit cu bandiții din munți, când era fată, zise Sandu, băiatul pădurarului. Ducea mâncare la câmp lui taică-său și i-au luat-o.
– Luptătorii, nu bandiții ! protestă Dan. Ce, bunicul meu e bandit ?
Apoi întorcându-se spre mine, zise hotărât:
– Pe mine poți conta, Vlad! Când începem ?
Eu încremenisem. Cum să-i spun că eu voiam o revoluție comunistă ?
– Și eu vin, zise Nelu.
– Și eu! Și eu! se porni un cor de voci – ni se alăturaseră aproape toți.

Eu nu știam ce să mai zic. Pe de-o parte mă bucura succesul ideii mele, pe de altă parte mă întrebam câți mai rămân când află de ce revoluție e vorba. Am hotărât să nu le spun deocamdată, să mă mai gândesc cum să le spun și să mă sfătuiesc și cu Che. Ne-am înțeles să ne vedem a doua zi la trei, tot în curtea școlii – să-și aducă fiecare haine groase, o pătură, mâncare cătă pot duce și, dacă au, arme. Pe Sandu în special l-am rugat să încerce să aducă pușca lui taică-său, pădurarul, să avem măcar o arma adevărată.

A doua zi am înghesuit într-un rucsac vechi un fâș, un pulover, o pătură, ciocolata, pateuri, o pâine de casă făcută de bunica, o tablă de slănină, un cuțit, pistolul meu (de jucărie, desigur) și m-am strecurat neobservat din casă și am luat-o spre curtea școlii, unde așteptau deja câțiva băieți. Curând au venit și ceilalți – toți erau nerăbdători să înceapă aventura. Am întrebat de arme. Câțiva aveau praștii, alții tuburi cu cornete, alții, ca mine, pistoale și puști de jucărie. Sandu nu adusese pușca lui taică-său, zicea că o ține încuiată și nu dibuise cheia.

Am pornit, prin locuri mai ferite, spre un ascunziș găsit de mine si de Che, sus în munte. A durat destul până am ajuns, că și drumul era greu, și rucsacii grei.
Locul ales de mine era cam abrupt si stâncos, dar avea avantajul că de-acolo se putea vedea dedesubt toată zona ca-n palmă – inamicul nu ne putea lua prin surprindere. Ne-am încropit niște colibe din crengi, le-am acoperit cu frunziș pentru camuflaj, apoi, cum se însera, am făcut un foc de tabără, am prăjit slănină și am mâncat. Am mai povestit o vreme, la foc, peripeții de-ale luptătorilor din munți – Dan de-ale lui bunicu-său, eu de-ale lui Che Guevara – apoi, cum se făcuse târziu și tot mai rece, ne-am înghesuit în colibe să dormim.

Până aici totul fusese bine și gândeam că-mi place viața de gherilă, dar când m-am înghesuit în coliba aia improvizată, presat între Sandu și Nelu, simțeam cum frigul nopții de munte pătrunde printre crengile colibei și pătrunde în mine, deși aveam pe mine și puloverul, și fâșul, și pătura. Nu puteam să adorm, oricât aș fi vrut, nu puteam nici să mă mișc, să mă întorc pe altă parte, că îi deranjam pe ceilalți, nu puteam nici să povestesc cu Che în gând, că nu voiam să-mi știe Che gândurile de acum, să mă vadă așa puțin călit, așa afectat de disconfort.

Nu știu cât am stat așa nemișcat în noapte – mi s-au părut secole – dar la un moment dat aud niște pași, văd un fascicul de lanternă luminând coliba și aud o voce bărbătească zicând:
– Astea nu erau aici înainte.
Mă uit prin gura colibei, văd doi bărbați – cel mai aproape, într-o uniformă verzuie și cu pușca-n spate, se apropie de gura colibei și strigă:
– Hei, e cineva acolo ?
Deci armata ne descoperise deja ! O să ne prindă și n-avem ce face, că n-aveam arme… De-ar fi adus Sandu pușca lui tată-său, aveam o șansă, că erau numai doi, poate-i puteam nimeri, că erau aproape… așa însă… În disperare de cauză, am luat pistolul meu, sperând că pe întuneric nu se vede că-i de jucărie, l-am îndreptat spre intrus și am zis, încercând să-mi îngroș glasul:
– Stai că trag !
– Ăsta-i Vlad al meu, dom’ brigadier, aud vocea lui bunicu.
Am ieșit din colibă – da, era bunicul, iar cel în verde, cu pușca-n spate, era pădurarul, tatăl lui Sandu.
– Haideți că sunt aici ! a strigat tatăl lui Sandu și imediat locul s-a umplut de părinți și bunici. Era chiar și bunicul lui Dan, care avea peste 80 de ani. Ceilalți băieți ieșeau și ei din colibe, treziți de zgomot, încă buimaci.
– Ce naiba faceți aici singuri în miez de noapte ? a zis bunicul apucându-mă de ureche. V-am căutat pe tot muntele ca disperații !

***

Când am ajuns acasă, la patul meu cald și moale, m-am simțit ușurat, de-a dreptul bucuros, îmi părea bine că lucrurile se sfârșiseră așa. Dar cel mai bine îmi părea că Sandu nu adusese pușca lui taică-său – altfel poate acum i-aș fi ucis cu ea propriul tată și mi-aș fi ucis propriul bunic… Nu-mi mai trebuiau lupte, împușcături, nici nopți chinuite în colibe încropite…Mi-am scos basca de pionier și am aruncat-o cât colo. A aterizat pe dulap, unde a rămas să strângă praf până astăzi. De-atunci Che Guevara nu m-a mai vizitat.

Anunțuri

I’m looking for work

colaborare sau full time - detalii aici
Octombrie 2017
L M M M V S D
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031