Ovidius despre daci – despre limba si firea razboinica a getilor

Posted by: a reader on: 29 iunie 2015

• In: Uncategorized
• 2 Comments

Nu știu cum pot crede unii că dacii și romanii vorbeau aceeași limbă, când avem mărturia poetului Ovidius, care a trăit printre ei ani de zile și care zice cu totul altceva: aici nu înțelege nimeni latina, nici măcar câteva cuvinte, trebuie să mă înțeleg prin semne, poate că geții vorbesc de rău de mine în fața mea… până la urmă am învățat eu limba getică…

Mă înconjoară sarmații, neam de oameni sălbatici, besii și geții,
nume atît de nedemne de a fi pomenite de talentul meu.
Cîtă vreme suflă un vînt mai cald, Istrul care ne desparte, ne apără de ei;
cînd curge, respinge cu apa lui năvala acelora.

[…]

Aici nu-i belșug de cărți care să mă atragă și din care să-mi hrănesc
mintea; în locul cărților răsună arcul și armele.
Nu-i nimeni ale cărui urechi ar putea să-mi înțeleagă poeziile,
dacă i le-aș citi.
Nici n-am un loc potrivit unde să mă retrag. Paznicii de la zid
și poarta închisă depărtează pe dușmănoșii geți.

[…]

În jurul meu glăsuiesc aproape numai guri tracice și scitice.
Îmi pare ca aș putea scrie în versuri getice.

[…]

Nu e însă nimeni pe aici căruia să-i recit poeziile mele;
nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latinești.
Scriu și-mi citesc mie însumi; căci ce să fac?
Scrisul meu este deci asigurat că are cine să-l judece.
Adesea mi-am zis: de ce să mă chinuiesc cu această grijă?
Citi-vor oare poeziile mele sarmații sau geții?

[…]

Îmi lipsește chipul Romei, îmi lipsesc prietenii, grija mea,
și ceea ce mi-e mai scump ca orice, îmi lipsește soția.
Este de față norodul scitic și mulțimea geților îmbrăcați cu pantaloni.
Astfel mă tulbură și ceea ce văd și ceea ce nu văd.

[…]

După lungi rătăciri am atins, în sfîrșit,
țărmul care unește pe geții și sarmații purtători de tolbe.
Aici, deși aud zăngănind în juru-mi armele,
pe cît pot îmi ușurez soarta tristă cu poezia.
Deși nu am pe nimeni cui să i-o citesc,
totuși astfel îmi petrec și îmi înșel timpul.

[…]

Voi cînta tot ce va fi pe placul lui, numai să-mi ușureze o
parte din pedeapsă, să pot scăpa de barbarie și de geții sălbatici.

[…]

Nu mă chinuiește atît clima mereu friguroasă
și pămîntul veșnic ars din pricina gerului alb,
nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,
iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
dar mă îngrozește faptul că sînt amenințat din toate părțile
de Marte, care se află foarte aproape de mine,
iar zidul mic cu greu ne poate apăra de dușman.

[…]

Ești curios să știi ce populație se află în ținutul tomitan
și ce obiceiuri au oamenii printre care locuiesc?
Deși în acest loc sînt amestecați greci și geți,
țărmul ține mai mult de geții nedomoliți.
Sarmații și geții sînt mai numeroși.
Îi vezi călări, venind și ducîndu-se prin mijlocul drumurilor.
Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc
și săgeți îngălbenite de veninul viperei.
Au glas aspru, chip sălbatic și sînt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte.
Părul și barba lor n-au fost tunse niciodată.
Mîna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuțitul,
pe care îl are legat la șold orice barbar.

[…]

[despre locuitorii cetății Tomis]
La puțini dintre ei se mai păstrează urme ale limbii grecești,
iar aceasta a devenit și ea barbară din pricina accentului ei getic.
În această mulțime nu-i nimeni care întîmplător să știe latinește
și care să poată rosti măcar cîteva cuvinte.
Chiar eu, poet roman – iertați-mă Muzelor! –
sînt silit să vorbesc de cele mai multe ori după obiceiul sarmatic.
Iată, mi-e rușine, dar mărturisesc: din cauza dezobișnuinței îndelungate,
chiar mie îmi vin cu greu în minte cuvintele latine.

[…]

De-abia sîntem apărați de întăritura făcută și chiar înăuntrul cetății
gloata barbarilor, amestecată cu greci, provoacă teama;
căci ei locuiesc împreună cu noi, fără deosebire,
și ocupă cea mai mare parte din case.
Chiar dacă nu ți-ar fi frică de ei, i-ai putea urî, văzîndu-le
trupurile acoperite cu piei și părul lung.
și acei pe care îi crezi că se trag din orașe grecești
se îmbracă cu pantaloni persani, în loc de portul străbun.
Ei vorbesc între ei o limbă pe care o înțeleg;
dar eu trebuie să mă înțeleg prin semne.
Eu sînt aici barbarul, căci nu sînt înțeles de nimeni:
cînd aud cuvinte latinești, geții rîd prostește;
cu siguranță că deseori vorbesc rău despre mine pe față;

[…]

Nu-i nici o carte pe aici, nu-i cine să-și aplece urechea
și să înțeleagă cuvintele mele.
Peste tot, numai barbari cu glasul lor sălbatic,
toate locurile sînt pline de teama glasului dușman.
Eu însumi am impresia că m-am dezvățat de limba latină;
căci am învățat să vorbesc limba getică și sarmatică.

Am preluat fragmentele citate de la Enciclopedia Dacică, unde găsiți și alte surse antice, grecești și latine, despre daci (geți). traduse în limba română – printre altele un fragment din Strabon unde zice de „geţi, neam vorbind aceeaşi limbă cu tracii” și că „Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii”, dar nicăieri nu spune că dacii / geții (sau măcar tracii) ar avea aceeași limbă ca și romanii sau măcar limbi / dialecte înrudite, parțial inteligibile reciproc…

Etichete: antichitate, daci, istorie, originea poporului roman, Ovidius, Strabon